De ce am ales să trăiesc și să îmi cresc copiii în România? Mă întreb uneori asta. Dar îmi trece repede. Pentru că fac parte din categoria celor care văd mereu jumătatea plină a paharului. Cea din care poți bea. Pentru că, nu-i așa, doar din partea plină poți bea, nu din cea goală.
Asta nu înseamnă că stau ancorat într-un optimism de ăla aspirațional (care, apropo, nu cred că ajută de nicio culoare…). Adică nu înseamnă că refuz să văd și partea goală a paharului. Doar că refuz să o las să mă condiționeze. Să mă influențeze în ceea ce fac în viață. O văd că este acolo, goală, și atât. Doar constant.
Și știi ce îmi umple partea aia plină a paharului? Familia. Cea mai mare parte din paharul vieții mele este despre și cu familie. Și prietenii. Și compania pe care am creat-o. Și hobbyurile mele.
Și mai este ceva: binele pe care îl fac cei din jurul meu. Căci o zic din nou: binele care nu se face este cea mai mare problemă în România, nu răul care oricum se întâmplă și cineva îl face.
Când zic cei din jurul meu mă refer și la branduri. Pentru că, atunci când un brand mare decide să facă bine în România, asta se vede foarte puternic. Produce efecte care se propagă mult peste impactul imediat al acestui bine. Și, cu cât mai multe branduri se implică să facă bine, cu atât mai mare este binele românesc comun.
Hai să îți dau exemplu Ariston. Un brand pe care îl urmăresc de 4 ani făcând bine. Prin inițiativa Ariston Comfort Challenge. Și o să îți zic statistica. Aia seacă. Dar care transmite, dacă ești pregătit/ă să o accepți, cât de mult bine s-a întâmplat în România.
2.150 de echipamente de încălzire a apei au fost donate către 1.238 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni și centre medicale din țară, oferind astfel acces la apă caldă pentru 240,199 de persoane.
Aproape un sfert de milion de români au primit, practic, accesul la condiții normale de trai. Și folosesc cuvântul ”normale” cu o oarecare strângere de inimă. Căci este vorba despre a avea apă caldă și căldură. Condiții pe care noi, cei mai mulți dintre noi, le considerăm absolut firești. Dar care pentru acest sfert de milion de români erau teorie până să intervină Ariston. Informații mai multe poți găsi pe platforma Ariston pentru comunitate.
Doar în anul acesta, în 2021, cu sprijinul partenerului deja tradițional – Crucea Roșie Română, Ariston a donat 658 de echipamente termice de ultimă generație către 369 de instituții din întreaga țară, de care beneficiază în prezent peste 74,917 de copii și vârstnici.
Și, ca să înțelegi cât de importantă este această contribuție Ariston la binele românesc comun, uite niște statistici.
În România sunt în prezent 17.656 de unități de învățământ, și potrivit datelor Ministerului Educației din 2020, mai puțin de 28% din clădirile școlilor din România au fost renovate, clădirile nerenovate nefiind eficiente din punct de vedere energetic, nu au instalații de climatizare, iar instalațiile sanitare și termice nu sunt adecvate. 33% dintre școli nu au autorizația sanitară, 22% nu au surse de apă adecvate și 35% nu au toalete interioare. Numărul de toalete exterioare este de zece ori mai mare decât media Uniunii Europene.
Cât despre repartizarea binelui, cele 658 de boilere donate de Ariston în acest an au fost distribuite în 26 județe, nivelul de necesitate fiind mai pronunțat în Călărași, Olt, Buzău, Alba și Timiș. De exemplu, în Călărași au fost identificate 43 de grădinițe și școli fără acces la apă caldă, numărul de beneficiari după ce au fost montate 94 de boilere ridicându-se la peste 9.900 de persoane. În Olt, 55 școli și grădinițe din mediul rural nu aveau acces la apă caldă, iar prin montarea a 55 de boilere electrice, aproape 6.500 de persoane se bucură acum de condiții mai bune.
De ce s-a implicat Andrei Roșu în Ariston Comfort Challenge
O întrebare la care l-am invitat chiar pe Andrei să îmi răspundă. Într-o discuție în care povestim atât despre Ariston Comfort Challenge, dar și despre nevoia pe care unii dintre noi o simțim să facem bine. Și despre cum să facem acest bine. Și de ce este important să faci acest bine. Atât pentru tine, cât și pentru cei din jur.
Andrei ne mai zice și cum să îți alegi binele în care să te implici. Dă sfaturi care vin din experiența sa pe zona de implicare civică. Sunt recomandări venite de la cineva care de ani de zile face mult bine și ajută pe multă lume.
Ceea ce îți doresc și ție.
Aia zic :)