Româncele noastre sunt vestite prin putere. Prin puterea de a duce. Mult. Foarte mult. Inclusiv bătăi de la bărbații din viața lor. Inclusiv cuțite în spate. Inclusiv să fie ucise.
Așa au fost învățate. Multe dintre ele. Să îndure. Să tacă. Să meargă înainte. Să fie puternice, li se spune.
Doar că asta nu este putere. Adică este, cum să nu fie?! Doar că este o putere degeaba. Care nu ajută pe nimeni. Nici pe ea, nici pe el și – of, Doamne… – în nici un caz pe copiii din familia aceea.
Am sintetizat doar o parte din discuția pe care am avut-o cu Andrei Vulpescu în Podcastul lui Chinezu. Și am ales acest subiect, din multele pe care le-am discutat, pentru că mă doare foarte tare că trăim într-o țară în care încă funcționează această oribilă paradigmă socialo-culturală.
Ascultă podcastul cu Andrei. Și spuneți și tu părerea. Nu doar despre acest subiect. Ci despre toate părerile sale ferme, pe care eu le-am catalogat de mai multe ori chiar în timpul discuției cu el ca fiind la limita misoginismului.
Așa este? Te las pe tine să judeci. Și să îți spui și tu părerea. Ferm. Andrei este deschis spre dialog. Doar să fie dialog, nu înjurătură :)
Uite un rezumat al discuției.
Andrei Vulpescu, ajută oamenii să-și rezolve unele dintre cele mai importante probleme, cele de cuplu. Despre rolul fiecărui partener într-o căsnicie, divorț, familie și copii, aflați în continuare…
Atunci când ne confruntăm cu o problemă indiferent de gravitatea acesteia, trebuie să cerem ajutor dacă observăm că nu facem față situației. Din spusele specialistului Andrei Vulpescu, cerem ajutor la prima ocazie când sesizăm că e ceva în neregulă cu noi sau în familia noastră. ” Oamenii trebuie să apeleze la cineva care are legătură cu comunitatea aceasta psihologică. Ajută foarte mult să vorbești despre asta”, afirmă Andrei Vulpescu
Problemele de cuplu pornesc de la foarte multe aspecte printre care:
Multe motive nu țin de chimie și de sentimente, se schimbă contextul total al lucrurilor odată cu trecerea anilor.
Apare dorința femeilor de a fi puternice, acest lucru îl face pe bărbat să nu se mai simtă acel sex puternic care era înainte.
Împărțirea treburilor casnice nu există. Multe dintre doamne refuză ajutorul casnic din partea bărbaților, acest lucru fiind total incorect. E o relație abuzivă când treburile nu sunt împărțite.
Infidelitatea în cuplu e foarte des întâlnită. Din spusele lu Andrei Vulpescu: „Majoritatea femeilor care înșală se gândesc cum să mențină acea relație cu amantul, nu să renunțe la el”
Iubirea ar părea că este pilonul de bază într-o relație, cu toate acestea multe persoane când sunt întrebate de ce iubesc nu știu să ofere un răspuns.
Iubim partenerul de lângă noi:
Pentru bunătatea sa imensă
Pentru că ne e bine amândurora în această relație.
Pentru că avem un confort emoțional înalt și alături de acel om ne simțim cu adevărat „acasă”.
Ce facem când relația nu funcționează ?
Atunci când lucrurile nu decurg bine în relația noastră și metodele de salvare a căsniciei s-au epuizat deja, trebuie să divorțezi atât pentru binele vostru cât și pentru cel al copiilor. Nu e o rușine să divorțezi dacă nu ești fericit/fericită. Copiii simt totul și observă foarte multe chestii, decât să menții un climat toxic mai bine renunță, oferă-i liniștea necesară copilului tău. Multe persoane nu au educația necesară nici la divorț nemaivorbind să crească un copil armonios în contextul divorțului și după. Părinții ar trebui să găsească mijlocul de aur pentru o relație frumoasă în continuare chiar dacă au divorțat. Din păcate cuplurile au o mare problemă cu recunoștința și iertarea, ei nu înțeleg că astea două intră în conceptul de fericire și împlinire emoțională.
Violența în familie nu trebuie acceptată…
Trăim în secolul 21 dar chiar și așa majoritatea doamnelor consideră că dacă soțul nu consumă alcool și nu o agresează fizic e „bine”, e un soț „foarte bun”. Acest lucru nu e corect, violența poate fi nu doar fizică, dacă partenerul te agresează verbal e același lucru ca și atunci când iei pumni. Ceea ce trebuie să înțeleagă fiecare femeie este că violența nu se tolerează.
Scopul lui Andrei Vulpescu, e să ajute oameni să-și implementeze acea starea de bine atât de necesară pentru o viață frumoasă.
Și, așa cum cer oricărui invitat, uite și lista de resurse pe care mi-a dat-o Andrei, în cuvintele lui, ca să zic așa. Care s-ar putea să te ajute.
- Ghidul meu de igiena emotionala.
- Pe zona de stare de bine – The Greater Good Science Center.
- Pe fericire – Laurie Santos.
- Pe antifeminism – Suzanne Venker.
- Podcasturi: Esther Perel, Tom Bilyeu, Simon Sinek, Joe Rogan, Jay Shetty, Daniel Amen.
- Alte nume (din lista huge): Jordan Peterson, Tony Robbins, Robin Sharma, Mel Robbins, Bill Burnett și Dave Evans, Katherine Woodward Thomas, Brene Brown, Helen Fisher.
Alte interviuri din seria Podcastul lui Chinezu:
- Petronela Rotar – despre cum au ajutat-o cele 1.500 de ore de psihoterapie
- Cristina Bălan – despre perioada de depresia în care era când a câștigat Vocea României
- Alexandra Maia – despre sindromul ovarelor polichistice
- Andreea Irimia – despre cum a ajuns de la ”grasă și urâtă” la iubirea de sine
- Cristian Dorobănțescu – despre depresia de antreprenor
11 thoughts on “Dragă doamnă, nu e mai bine să fii inteligentă decât puternică?”
Mi-a plăcut la nebunie acest podcast! Au fost atât de multe „aha moments”, multe adevăruri spuse pe șleau. Sunt femeie și probabil fac parte dintre procentele mici în care sunt cei care sunt deacord cu ce s-a povestit mai sus. Am ascultat cu plăcere, aș da eu o bere (sau mai multe) să vă mai prind la discuții de acest gen.
Keep going!
Multumesc pentru confirmarea ca nu am facut umbra degeaba internetului cu podcastul acesta :D
Multumim!
La lista de resurse, ce e scris cu bleu nu se vede aproape deloc. Rugamintea mea e sa alegeti alta culoare, mai inchisa. Acum ma apuc sa ascult podcastul :). Tocmai l-am terminat pe cel al Andreei Irimia si mi-a placut.
Tare bun! Bis! :)
Bis io nu mai fac, mi-a fost de-ajuns cu nebunul! :)) Multumim pentru apreciere! Si da mai departe, sa placa si altora :D
Nu am putut sa ascult acest podcast, m-am oprit la Femeia vrea sa fie boss, dar trebuie sa suporte consecintele. Andrei Vulpescu spune ca incels au aparut ca urmare a miscarii feministe, ca adolescentii care au comis crime in scoli nu au avut parte de un model masculin bun, inainte de asta se vorbeste despre mamele care isi cresc baietii singure si il priveaza de model parental (dovezi in acest sens ? toti cei care comis shootings in licee erau crescuti de mame singure ? ma indoiesc) ca homosexualitatea apare pe fondul lipsei unui model masculin pozitiv (si ca ar trebui sa facem ceva in sensul asta, deci homosexualitatea e vazuta ca ceva negativ care trebuie schimbat). Ca feminismul este ceva extrem de negativ si in continuare e citata parerea unei femei care vorbeste despre cat e de bine dotat un barbat (?). Nu stiu care e legatura…
deci, pe scurt, parerea mea e ca acest podcast nu merita ascultat, nu mi-am mai sacrificat restul de timp ca sa-l ascult pana la sfarsit si nu stiu ce s-a mai spus, dar eu l-as sterge din lista.
Este părerea dumneavoastră și o respect. Alții însă spun că le-a plăcut mult podcastul. Chiar dacă pe alocuri i-a enervat. Alții câteva sunte, adică.
Superb, cu toții am avea câte ceva de învățat din acest dialog. …mai vreau :P
wow…circumstantele, modifica nevoile…
Bun podcast..
Mulțam de confirmare că a fost cât de cât ideal :D