Later later edit: A venit momentul ca, în calitate de șef suprem al acestui Comandament să dau ultimul ordin din această campanie de cucerire a spiritului de a face cât mai mult #FapteMici :)
O campanie în care am fost pur și simplu copleșit de reacția voastră, motiv pentru care vă zic direct și din suflet #RESPECT!
Am avut multă lume de înaintat în grad, după cum puteți vedea mai jos. Dar mai încape, aș mai putea înainta mai multă lume în grad, jur :))
Regulile sunt simple. Adică chiar dacă nu ați participat până acum la campanie, puteți să o faceți de acum și să ajungeți la gradul de GENERAL EPOCAL până la finalul campaniei. Pentru că totul vine din suflet, deci este ușor :)
Pe scurt, dacă până pe 21 august, ora 23.59, reușiți să puneți de 5 ori pe internet informații despre campanie #FapteMici, pe care o realizez în parteneriat (și cu mare drag!) cu cei de la HARTMANN România, puteți câștiga titlul de GENERAL EPOCAL și o diplomă precum cea din imagine.

Puteți câștiga și alte grade, după cum puteți vedea mai jos. Dar din punctul meu de vedere, mai important este că dați mai departe informații despre fapte faine și oameni faini din România, ceea ce ne ajută, oricum o dați, la feng shuiul de nație :)
Ce informații puteți da mai departe
Unde puteți să promovați informațiile de mai jos: pe blog, pe Facebook, pe Linkedin, pe Instagram, pe YouTube etc.
Folosiți htagurile #FapteMici și, dacă vreți să mulțumiți astfel partenerului principal al campaniei, menționați și HARTMANN Romania.
IMPORTANT: să îmi dați pe cristi@kooperativa.ro mesaj cu ce ați pus și unde ați pus. Pentru că nu am cum să văd ce faceți toți :)
Varianta 1. Completează acest sondaj despre fapte bune și dă-l mai departe.
Varianta 2. Alegeți una din aceste povești și dați-o mai departe, ca parte din seria de #FapteMici.
Varianta 3. Anunțați public unde vreți și unde puteți informația de mai jos, ca parte din seria de #FapteMici.
Compania HARTMANN, producător german în domeniul produselor de asistență medicală și de igienă, oferă Asociației ”Inima Copiilor” consumabile necesare desfășurării în condiții optime a serviciilor medicale pentru copiii aflați în programele dezvoltate de aceasta.
”Inima Copiilor”, organizația neguvernamentală care a construit Centrul de excelență în cardiochirurgie de la spitalul Marie Curie, ajută anual sute de copii din România să trăiască și să se dezvolte sănătos.
HARTMANN sprijină Asociația ”Inima Copiilor” cu produse care vor servi atât îngrijirii bebelușilor internați cât și desfășurării activității medicale pe secția de terapie intensivă și în blocul operator Cardiochirurgie din cadrul spitalului Marie Curie.
Later edit: Uau, sunt pur și simplu copleșit de câți v-ați înscris în acest Comandament… Respect, pur și simplu respect! Chiar mă faceți să cred și să simt că România este un pic mai faină cu oameni ca voi :)
Bun, sa îmi intru în rolul de coborât milităria din pod și să dau ordin:
Soldați Minunați, am ajuns la sarcina a doua, pe care, în calitate de șef al acestui Comandament, o transmit tuturor membrilor!
Alegeți una din aceste povești și dați-o mai departe.
Promovați povestea aleasă de voi pe unde vreți și pe unde puteți (pe blog, pe Facebook, pe Linkedin, pe Instagram, pe YouTube etc.) folosind htagul #FapteMici.
Să nu uitați să îmi dați mail pe cristi@kooperativa.ro cu ce puneți, ca să pot să vă iau în calcul pentru avansările în grad!
Atenție: dacă vrei să te înscrii în această echipă minunată, poți să o faci fără probleme, ai mai jos ce și cum. Pentru că, odată după ce te-ai achitat de prima sarcină, poți trece la sarcina a doua și ai mari șanse să fii promovat :)
Aceștia sunt primii avansați în grad!
Bun, acum chestiuni organizatorice pentru cei deja înscriși. Căci, după ce toți cei care au anunțat prima sarcină pe care le-am dat-o au devenit Soldați Minunați, au fost unii care au depus eforturi mai mari, drept pentru care se cuvin niște avansări.
Vă zic doar atât: avansarea în grad se poate face ușor, în funcție de cât de mult promovați cauza #FapteMici, deci chiar dacă intrați acum în Comandament, tot aveți șanse să promovați la modul corespunzător :)
Așadar, în conformitate cu regulamentul de mai jos și în funcție de activitatea desfășurată de unii din Soldații Minunați care s-au înscris în Comandamentul pentru Fapte Mici, îi declar promovați în grad pe următorii (în curs de actualizare):
Rodica Mihaela, Cristina Turnagiu Dragna, Ianolia Marina, Oana primesc gradul de Locotenent Atent!
Cluc, Andreea Lazăr, Cristina Popescu primesc gradul de Căpitan Titan!
Doina Racoti, Cătălin Dumitru primesc gradul de Colonel Superbel!
Olivian Breda primește, pentru activitatea extraordinară depusă în promovarea campaniei #FapteMici, direct gradul de General Epocal!
Au mai fost înaintați la gradul de General Epocal Patricia Lidia, Ioana Vlad, Cătălina Lungu, Octavian Radu, Raul Malea, Radu Tuglea și Mihai Chiratcu, în special pentru activitatea întreprinsă pe Linkedin.
Comandamentul pentru Fapte Mici. Așa am decis să îi zic. Nu mă întrebați de ce. Că nu am făcut armata :)) Dar mi s-a părut că sună bine. Și că, mai ales, parcă sună a o structură în care, odată ce accepți că intri, îți asumi și o responsabilitate. Și faci, practic, o promisiune :)
Ideea aceastui Comandament a pornit de la faptemici.ro. O inițiativă pe care am susținut-o cu entuziasm încă de la început și care, din fericire, merge înainte și în acest an.
Am susținut-o și o susțin în continuare pentru că tare mi-a plăcut această idee de ”fapte mici”, pe care le putem face toți, mai des decât credem și fără să ne simțim vinovați, cumva, că nu facem niște ”fapte mari” :)
Apropo de feelingul acestei inițiative, dacă aveți vreme, urmăriți interviul live pe care l-am făcut cu Oana Chele, marketing manager HARTMANN Romania, companie care susține acest proiect. Veți înțelege de ce se ”pupă” la fix inițiativa #FapteMici cu ceea ce am putea numi cultura acestei companii :)
Cum funcționează Comandamentul pentru Fapte Mici
O să lucrăm organizat. Cum stă bine unui detașament de soldați în slujba binelui :)
O să avem mai multe etape. Sau sarcini. Sau să le zicem manevre, după stilul militar? Sau să le spunem direct asedii, adică de genul ”asediu asupra fortăreței nepăsării naționale”? :)
Haideți cu propuneri de denumiri, căci și asta vreau să facem în Comandament, să discutăm, să construim acel spirit de ”împreună”, care este aur, aur curat pentru toți cei care ne molipsim de așa ceva!
Propun să ”mărșăluim” așa, pe stilul de etapizare, pentru că – dacă vreți să ascultați un blogger bătrân și pe alocuri simpatic – cu cât zicem mai mult că se întâmplă și lucruri faine în România, cu atât e mai bine pentru sufletul acestei națiuni.
Iar întâmplarea cu #FapteMici face parte fix din această dorință a mea și, sper din tot corazonul, și a voastră de a sălta, măcar un pic, spiritul acestei națiuni. Și, pe cale de consecință, a fiecăruia dintre noi…
Eu, în calitate de președinte onorific al Comandamentului pentru Fapte Mici (eh, asta este, mi-am dat singur funcția asta, pardon scuzați, bonsoir :D), o să anunț periodic etapele de lucru, ca să le zic așa.
Ca să fiți la curent cu sarcinile, care, odată rezolvate, o să vă aducă grade în acest Comandament (după cum vă zic mai jos), puteți să vă abonați la newsletterul meu sau să îmi dați un mail pe cristi@kooperativa.ro în care îmi ziceți că vreți să faceți parte din Comandament.
O să aveți la fiecare sarcină și materiale ajutătoare, după cum puteți vedea spre finalul acestui articol materialele care să vă ajute să vă achitați de prima sarcină.
Aceasta este prima voastră sarcină!
Prima sarcină pe care v-o dau în calitate de președinte onorific al Comandamentului este să anunțați public unde vreți și unde puteți (pe blog, pe Facebook, pe Linkedin, pe Instagram, pe YouTube etc.) informația de mai jos, ca parte din seria de #FapteMici.
Compania HARTMANN, producător german în domeniul produselor de asistență medicală și de igienă, oferă Asociației ”Inima Copiilor” consumabile necesare desfășurării în condiții optime a serviciilor medicale pentru copiii aflați în programele dezvoltate de aceasta.
”Inima Copiilor”, organizația neguvernamentală care a construit Centrul de excelență în cardiochirurgie de la spitalul Marie Curie, ajută anual sute de copii din România să trăiască și să se dezvolte sănătos.
HARTMANN sprijină Asociația ”Inima Copiilor” cu produse care vor servi atât îngrijirii bebelușilor internați cât și desfășurării activității medicale pe secția de terapie intensivă și în blocul operator Cardiochirurgie din cadrul spitalului Marie Curie.
A doua sarcină o să urmeze săptămâna viitoare, deci stați pe fază :)
Cum te înscrii în Comandamentul pentru Fapte Mici
Foarte simplu. După ce ”bifezi” etapa despre care ți-am spus mai sus, îmi dai un mail pe cristi@kooperativa.ro cu articolul, textul, statusul, fotografia sau clipul pe care le-ai făcut și aia este, ești membru în Comandament și primești primul grad!
Ai grijă să folosești htagul #FapteMici ca să audă cât mai multă lume că se întâmplă astfel de lucruri frumoase la noi în țară :)
Ce posibilități de avansare în grad ai
Există 5 grade în Comandamentul pentru Fapte Mici. În care poți ajunge în funcție de câte etape (conform celor spuse mai sus) treci. Adică, de câte fapte bune faci anunțând că în România se fac #FapteMici și frumoase :)
Cu mențiunea că, de la gradul de căpitan în sus (vezi mai jos gradele din Comandament) primești din partea mea și un atestat (este o surpriză, sper să îți placă :D) care să îți confirme gradul…
Atenție: anunță-mă pe cristi@kooperativa.ro de fiecare dată când anunți public ceva din sarcina pe care ți-o dau, altfel s-ar putea să nu aflu și să nu te înaintez în grad!
Apropo, la un moment dat, Comandamentul pentru Fapte Mici se va întru în ședință în offline. La o bere, așa că stați pe aprope :D
Aș vrea să rog doamnele și domnnișoarele să îmi scuze folosirea denumirilor masculine, ca să le zic așa, dar am zis că e mai clar dacă le păstrez așa.
Și, oricum, sunt absolut sigur că cele care veți dori să faceți parte din acest Comandament aveți o putere interioară care v-ar putea arunca direct la gradul de General, drept pentru care vă zic deja #Respect!
Ce grade poți câștiga în Comandamentul pentru Fapte Mici
Soldat Minunat
Ești soldat pentru că ai făcut primul pas către Comandament, adică ai anunțat că se întâmplă #FapteMici în România. Și ești minunat pentru că pur și simplu ești! Și pentru că a spune despre lucrurile bune care se întâmplă în jurul nostru este o dovadă în acest sens :)
Locotentent Atent
Ehe, dacă anunți a doua oară că se întâmplă #FapteMici în țara noastră, meriți să primești gradul de locotenent. Pentru că nu doar că ești minunat, dar ești și atent la binele nației :D
Căpitan Titan
Hopaaaaa, deja ești mare de tot! Ai anunțat pentru a treia oară că se întâmplă #FapteMici în România, deci uau, pur și simplu uau! Ești înaintat la gradul de căpitan și ești de Titan, da, de Titan :D
Colonel Superbel
Așa ceva… Nu ești doar superb, ci Superbel! Ai anunțat de 4 ori că se întâmplă #FapteMici în România, așa că ne înclinăm în fața ta și îți dorim ca binele pe care l-ai făcut să ți se întoarcă însutit!
General Epocal
Dacă epoca asta în care suntem o să aibă vreodată nevoie de un nume, am putea să îi dăm numele tău! Căci ești Epocal, de-a dreptul epocal! Ai anunțat de 5 ori că se întâmplă #FapteMici, așa că ai făcut un pic din România un pic mai frumoasă!
Materiale ajutătoare pentru prima sarcină
Nu uitați să folosiți htagul #FapteMici și să îmi dați pe cristi@kooperativa.ro de fiecare dată când ziceți ceva!
Siteul campaniei. Aveți acolo o grămadă de informații și despre Asociația Inima Copiilor (extraordinar câte lucruri faine fac, extraordinar!), dar și despre HARTMANN Romania, susținătorul acestui proiect.
Puteți folosi pentru ilustrație fotografiile de mai jos.



Și vă dau și interviul pe care l-am făcut cu Oana, pentru inspirație :)
1 thought on “Vino alături de mine în Comandamentul pentru Fapte Mici!”
Succes! :)