Ați văzut cât de bine arată echipamentele astea de protecție?

Acuma, cum să v-o zic io direct… Probabil că faptul că am sărit de 40 de ani mă face să fiu mai atent la anumite lucruri. De fapt, să încep să fiu atent la lucrurile pe care, altădată, în tinerețile mele, cum ar veni, nu prea le băgam în seamă.

Să vă dau un exemplu. Practic. Foarte practic, chiar :)) Lucrul prin casă. Ca să îi zic așa, generic. Nu sunt prea mare fan. Nu prea sunt meșterul casei (ca să nu o zic mai rău…). Dar, din când în când, ca orice cetățean responsabil, mai pun mâna și fac lucruri.

Nu știu alții cum sunt, dar în cam jumătate din cazuri, cumva tot reușesc să mă julesc, să se lase cu o zgârietură, cu o înțepătură, cu ceva scăpat pe picior, de astea, de sezon, gen.

Și, cum vine, vine primăvara cu alaiul ei de flori și, evidamont că o să încep să mai trebăluiesc prin casă și prin curte, parcă simțeam că începe să mă doară câte ceva. Așa, preventiv :))

Drept pentru care, am făcut ce nu am făcut niciodată ever ever în viața mea: m-am întrebat dacă nu ar fi o chestie deșteaptă să îmi iau niște echipamente de protecție.

Primul gând după ce mi-am lansat singur întrebarea asta a fost ”neeeee, sunt prea scumpe alea, doar sunt pentru profesioniști”. Și am intrat pe net pe siteul Brico Depot (m-am intersectat des cu ei în ultima vreme, deci au fost alegerea firească), de curios, să văd cam cu cât m-ar ușura o astfel de investiție.

Ei bine, surpriză totală: sunt absolut ok ca preț. Din toate punctele de vedere. Dar, mi-am zis, una este ce se vede pe net și alta este ce se vede la locul faptei.

Așa că m-am dus în magazin. Și mi-am cumpărat ce vedeți în filmul de mai jos.

Dacă vă întrebați cât m-au costat bocancii de protecție, prea-frumoasa bluză și trei perechi de șosete de protecție (mi-am luat setul), ei bine, fix 236 de lei. Aș fi vrut să îmi iau și niște pantaloni de protecție, dar nu am găsit mărimea mea. Mai caut, că e bine să îi am în casă.

Am așa o vagă bănuială că sunt printre cei mai bine investiți bani din ultima vreme. Nu de alta, dar dacă mă gândesc la cât mă ”costă” o greutate scăpată pe picior (cu bocancii ăștia nu simți absolut nimic!), mi se pare o bagatelă suma asta…

Cel mai probabil că o să folosesc echipamentul ăsta foarte rar. Cum vă ziceam, nu mă dă meștereală afară din casă, gen. Dar și când o să îl folosesc măcar reduc masiv faza cu juliturile, zgârieturile, scăpat de scule pe picior, de astea.

Ceea ce vă doresc și dumneavoastră :D

Dacă vă bate gândul să vă luați și voi astfel de echipamente, vedeți că Brico Depôt are 34 de magazine în 25 de orașe: Arad, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș și Timișoara.

Un comentariu la “Ați văzut cât de bine arată echipamentele astea de protecție?

  1. Safety Romania Reply

    Salut Cristian,
    ma bucur sa vad ca promovezi astfel de echipamente si sper ca lumea sa inteleaga importanta utilizarii lor chiar daca facem lucuri simple pentru noi, pe langa casa.
    O zi buna in siguranta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.