Mai țineți minte #AcelMoment când, fără să vă dați seama, ați renunțat să cereți ”parola de wi-fi” pentru că oricum aveți net pe telefon la greu și mai ales pentru că de cele mai multe ori netul de pe telefon merge mai bine decât cel de la locația respectivă? Exact, nici eu nu mai țin minte momentul. Dar știu că s-a întâmplat :))
Cumva, mi se pare că, după schimbarea regimului de roaming la nivel de UE, se întâmplă (pentru unii s-a întâmplat deja, de fapt) faza cu renunțatul la a mai găsi hot-spoturi când noi, românii, plecăm în străinătate, în Europa, acilea la noi. Căci avem net pe mobil la greu. Și merge brici. Drept pentru care pur și simplu nu ne mai vine să căutăm alte variante. Sau, cel puțin, eu așa funcționez. De luni bune.
Vă dau două exemple despre cum m-am uitat eu la niște transmisiuni sportive, live, când eram în străinătate. În ambele cazuri am umflat pieptul a mândrie, pe principiul ”da, la noi în România netul rupe norma!” :D
Cu mențiunea că eu sunt abonat (uauuuu, acum îmi dau seama că au trecut 10 ani!) la Vodafone. Care tocmai ce a fost certificată (again) ca cea mai buna rețea mobilă pentru roaming în Europa, potrivit testelor efectuate în străinătate de utilizatorii de comunicații mobile din România.
În luna mai, în Dublin. Pe fabulosul stadion AVIVA. Meci de rugby. Finala Guinness Pro 14. Cum ajungeam pentru prima dată pe această arenă celebră în lumea rugbyului, m-am dus din timp, să mă bucur de tot ce putea oferi templul irlandez al acestui sport.
La un moment dat îmi dau seama că tocmai ce începea, în România, un meci de rugby din Super-Liga noastră (campionatul național, adică). Și mă trece un gând: oare să scot telefonul și să încerc să mă uit, în roaming, la meci? Neeeee, mi-am zis, nu am cum, nu are cum să meargă. Mai ales cu cei vreo 30.000 de oameni în tribune.
Dar hai să încerc, zic. Și deschid aplicația. Și dau drumul la streaming. Și – ȘOC și GROAZĂ – mergea perfect. Hai să mă bucur de cele câteva minute de rugby pe care le am, că sigur crapă netul imediat. Știți când a fost acel imediat? Never! Pentru că m-am uitat la tot meciul fără să am nici măcar o cădere de semnal.
Vă dați seama? Adică, eu, ca fan de rugby, eram pentru prima oară pe un stadion celebru din Dublin, abia așteptam să văd finala, iar în deschiderea acestui meci, ca să zic așa, am văzut pe telefon un meci de rugby din România. Ce să vă mai zic… Minunat a fost pentru mine, absolut minunat!
Întâmplarea doi. La început de august. Eram la Brno, la Grand Prix-ul de motociclism. Adică undeva pe dealurile împădurite din jurul orașului. Și, pentru că a trebuit să plecăm înainte de finalul cursei MotoGP (trafic infernal, avion de prins, ați înțeles) și pentru că eram teribil de curioși să vedem cine o să câștige, mai ales după ce văzusem live calificările, am zis să deschidem telefoanele, poate-poate vedem un streaming…
Well, cu două mici excepții de câte 20 de secunde (sau ceva), când am trecut prin niște defileuri, gen (unde nici semnal la telefon nu aveam, darămite net), am reușit să vedem cursa live. Pe telefon. În roaming. Iată :D
Dacă vreți să aflați mai multe chestiuni tehnice despre testul prin care Vodafone a fost certificată drept cea mai buna rețea mobilă pentru roaming în Europa, găsiți aici rezultatele testului.
4 thoughts on “De ce renunță românii să caute hotspoturi când circulă prin Europa”
Mai aveti si alte articole scrise ?? Nu le gasesc! Un meniu sau sumar ?
Cauta pe Vodafone.ro… acolo le gasesti, mai mult ca sigur
Au probleme cu abonatii cei de la vodafone de au nevoie de o asa reclama deșănțată.
Deșanțată?! Aha, ok, dați-i pace :))