Citește acest decalog al campaniilor cu bloggeri. O resursă de aur despre influencer marketing!

Revolut România: 30.000 de utilizatori, 450.000 tranzacții, 15 milioane de dolari

Auzisem de Revolut pentru că mulți din bula mea foloseau din ce în ce mai des chestiunea în cauză. Dar stilul meu este unul mai bătrânesc, adică nu sunt de nici o culoare early adopter. De nici o culoare. Și stau un pic până văd că se coace chestiunea în cauză și apoi intru mai pe analiză, gen.

Iar chestiunea în cauză numită Revolut s-a copt frumos în bula mea până la nivelul la care am decis că merită să mă interesez care-i faza. Moment în care universul (simpatic de multe ori, așa cum îl știm) a conspirat în asemenea hal încât fix când am vrut să aflu mai multe despre chestiunea în cauză, am primit vestea că Irina Nicoleta Scarlat este noul Country Manager Revolut România.

Cum mă știu cu stimabila în cauză de multă vreme, am fost la evenimentul oficial de lansare, unde cam 100 de oameni au bombardat-o cu întrebări, au povestit despre experiența lor proprie cu Revolut, au lansat sugestii de îmbunătățire, au venit și cu niște critici, adică – iar asta pentru un produs sau un serviciu este aur curat! – s-au implicat masiv și constructiv în dialogul cu brandul.

Pentru mine implicarea utilizatorilor este un semn clar că ceva e bine cu Revolut. Chiar bine.

Am deja card Revolut. Pe care îl puteți primi și voi dacă vă faceți cont pe site până pe 31 mai și dacă vă comandați un card Revolut cu livrare standard, asociat contului curent (aveți mai jos pașii exacți).

Am și bani pe card, normal :D Mi-am setat și un obiectiv de economisire (ceva cu Vault, nu mă întrebați prea multe, abia acum dibuiesc ce și cum), dacă tot plec în Dublin zilele următoare o să încep să fac niște tranzacții, practic îl iau la forjă!

Aveți și comunicatul oficial pricinuit de lansarea oficială în România. Că așa este frumos, zic, să vă dau informația completă.

Revolut, compania fintech cu creștere rapidă care a deschis recent un birou în România, sărbătorește intrarea pe piață oferind noilor utilizatori primul card gratuit. Pentru a se bucura de ofertă, aceștia trebuie să își facă un cont la http://bit.ly/RevRo și să comande primul card fizic înainte de 31 mai.

O alternativă bancară digitală, Revolut oferă notificări de plată, instrumente integrate de bugetare și posibilitatea de a cheltui bani fără taxe și comisioane ascunse, oriunde în lume.

Compania londoneză a promis să zguduie de la temelie industria financiar-bancară din România și să elimine granițele, precum și taxele și comisioanele ascunse. Obiectivul echipei locale este să ajungă la 100.000 de clienți în România până la finalul anului.

Revolut are deja peste 30.000 de utilizatori în România, care au făcut până în prezent peste 450.000 tranzacții cu o valoare totală de 15 milioane de dolari.

Orașele din România cu cel mai mare număr de utilizatori Revolut sunt București și Cluj-Napoca, urmate îndeaproape de Timișoara, Iași și Brașov. Vârsta medie a utilizatorilor Revolut din România este de 33 ani, iar comercianții lor preferați sunt Uber, Aliexpress, McDonald’s și Carrefour.

Utilizatorii Revolut au cheltuit fără taxe și comisioane ascunse în țară și peste hotare și, mai mult decât atât, au folosit seifurile Vaults, opțiunea de economisire lansată recent, pentru a strânge bani pentru obiectivele lor financiare. Seifurile Vaults funcționează ca o ”pușculiță” digitală și permit utilizatorilor să rotunjească fiecare tranzacție efectuată cu Revolut și să economisească diferența.

Românii au deschis peste 4.500 de seifuri Vaults și au economisit peste 270.000 RON până în prezent, cele mai populare obiective fiind vacanțele, achiziționarea unei noi mașini sau nunțile. Revolut este în prezent în căutare de organizații partenere pentru a permite utilizatorilor să doneze banii economisiți în Vault către cauzele pe care le susțin, în fiecare lună.

Pentru a sărbători lansarea pe piața din România Revolut va oferi noilor utilizatori primul lor card fizic gratuit. Oferta este valabilă până joi, 31 mai, pentru toți utilizatorii care își fac cont la http://bit.ly/RevRo și comandă un card Revolut cu livrare standard, asociat contului curent.

Pentru a beneficia de această ofertă limitată, doritorii trebuie să:

Acceseze http://bit.ly/RevRo și să introducă numărul lor de telefon mobil;

Acceseze link-ul primit prin SMS pentru a descărca aplicația Revolut din Magazinul Play (pentru telefoanele cu Android) sau App Store (pentru iPhone);

Deschidă un cont curent din aplicație;

Încarce suma minimă de 50 RON în contul lor (această sumă poate fi cheltuită imediat din contul Revolut);

Selecteze și să comande primul lor card fizic, cu livrare standard

”Revolut este contul curent de zi cu zi, singura alternativă bancară creată pentru stilul de viață global al clienților săi. De la conturi curente la plăți recurente și debite directe, oferim utilizatorilor noștri tot ceea ce le oferă băncile lor astăzi și adăugăm la asta funcționalități utile, siguranță fără precedent și tehnologie de ultimă generație. Suntem aici pentru a zgudui de la temelie industria-financiar bancară și băncile care au profitat de clienții lor prea mult timp, percepând taxe și comisioane ascunse și folosind tehnologie îndoielnică”, a declarat Irina Scarlat, Country Manager Revolut România.

Cu Revolut poți deschide un cont curent în doar 60 de secunde și poți deține și schimba 25 de monede imediat, fără taxe și comisioane ascunse. Utilizatorii Revolut pot efectua transferuri internaționale gratuite către orice cont bancar din lume și pot cheltui în străinătate în 150+ de monede, fără taxe, la cursul de schimb valutar real, cl interbancar. Revolut oferă de asemenea și cea mai simplă și rapidă modalitatea de a avea acces la criptomonede, oferind utilizatorilor opțiunea de a cumpăra, deține și vinde Bitcoin, Litecoin și Ethereum printr-o simplă apăsare de buton, la cel mai bun curs posibil.

Despre Revolut

Revolut a fost înființat în iulie 2015 cu o misiune ambițioasă: să zguduie de la temelie sectorul financiar bancar. Utilizatorii Revolut își pot face un cont curent în 60 de secunde, pot cheltui bani în străinătate în peste 150 de monede, fără comisioane ascunse, și au posibilitatea de a deține și schimba 25 de monede direct din aplicație și de a efectua transferuri domestice și internaționale folosind cursul de schimb valutar real.

Compania cu sediul în Londra are peste 1.800.000 de utilizatori în Europa și a procesat până în prezent peste 60 de milioane de tranzacții în valoare totală de mai bine de 15 miliarde de dolari. Revolut a obținut finanțări în valoare totală de 336 milioane de dolari de la investitori cunoscuți precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global.

Distribuie pe:

12 comentarii la “Revolut România: 30.000 de utilizatori, 450.000 tranzacții, 15 milioane de dolari

  1. CatalinM Răspunde

    La atatia utilizatori puteau sa traduca si interfata in applicatie in limba romana.

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Să o traducă! Dar să lase și opțiunea în engleză. Că io în română nu înțeleg mare lucru :))

  2. Stefan Răspunde

    Salut, eu am comandat cardul insa nu am avut optiunea de transport gratuit. Dar considerand ca e un serviciu fain, l-am comandat cu costul celor 26.99 RON aferenti. Se vor returna banii celor care au comandat cardul, sau ar fi trebuit sa fie din prima gratuita optiunea?
    Multumesc.
    P.S.: daca se poate sa nu postezi comentariul, poate doar un sfat :)

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Dacă nu te deranjează, aș lăsa comentariul :) Pentru că presupun că este o întrebare la care multă lume așteaptă răspuns. Eu nu știu răspunsul, desigur. Dar o să dau mai departe celor de la Revolut. Merci!

    • Luci Răspunde

      Salut, si eu am patit exact acelasi lucru.
      Am trimis mesaj si catre suport deja.

  3. Marius Răspunde

    E gratis transportul doar pentru variantele premium. Pentru cel standard, nu e gratis.

  4. Ana Răspunde

    Și totuși din ce câștigă Revolut dacă comisioane nu?

    • razvan Răspunde

      Au un fel de abonament pentru acces la o serie de optiuni mai avansate.

    • Roman Lucientiu Răspunde

      Revolut castiga din comisioanele primite de la acceptatorii unde s-au utilizat cardurile lor. De exemplu, in cazul in care efectuezi o tranzactie utilizand card Revolut la un comerciant ce detine POS de la BCR, Revolut va primi un comision (% din valoarea tranzactiei) de la BCR.

  5. Ioana Răspunde

    Buna,
    E ok pana la prima problema intampinata. Desi cardul e activ, la fiecare incercare de retragere numerar de la ATM/ plata la comerciant, tranzactia e respinsa. Suportul din aplicatie e groaznic, pe langa faptul ca dureaza undeva la 4h sa ti se raspunda, raspunsul nu are nicio legatura cu problema reclamata.

    • Ovidiu Răspunde

      Au contraire! De vreo 3 ori am apelat la suport si intotdeauna probleme mea a fost rezolvata.

  6. Iva Răspunde

    Bună ziua, în cazul în care vrem sa scoatem Cash de la ATM… se pot scoate de la orice banca, care este plafonul de Cash zilnic… Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.