Dragilor, încep a vă spune despre chirurgia robotică (un termen parcă desprins dintr-un serial SF, știu…) în termeni de blogger bătrân și pe alocuri simpatic: sper din tot sufletul să nu ajungeți să îl cunoașteți pe robotul da Vinci (vedeți mai jos cum a fost întâlnirea cu el), sper din tot sufletul să nu vă îmbolnăviți niciodată și să nu aveți nevoie de astfel de proceduri. Dar – pentru că, nu-i așa, viața este plină de ”dar”-uri… -, dacă tot este să vi se întâmple, este bine să fiți informați că există acum niște tehnologii medicale uluitoare. Doar să știți că ele există, atât îmi propun să vă transmit în aceste rânduri.
Ideal ar fi ca, imediat ce simțiți că ceva nu este bine, să mergeți la doctor, să investigați. Mai bine să fie o alarmă falsă, după care să răsuflați ușurați, decât să mergeți când este prea târziu. Aveți grijă de voi, dragilor, pentru că altfel o să trebuiască să aibă alții grijă de voi, iar asta este o poveste nu prea frumoasă pentru nici unul dintre noi…
Când m-am dus la Spitalul Monza să îl cunosc pe da Vinci – robotul chirurgical ce parcă a părăsit un pic un rol principal din ultimul episod Star Trek – nu prea am știut la ce să mă aștept, recunosc. Dar apoi, pe măsură ce vedeam cum funcționează, cât de mult ajută tehnologia cu care a fost construit atât doctorul, cât și pacientul, ei bine, am rămas uluit. Vă dau filmulețul de mai jos, ca să înțelegeți cât este de versatil.
Ce înseamnă chirurgia robotică
Chirurgia robotică este tehnica viitorului de care beneficiem în prezent (dacă vreți o definiție personală, mai plastică). Din punct de vedere tehnic, pe scurt, chirurgia robotică înseamnă că între mâinile chirurgului și pacient intervine un robot, super sofisticat și de o versatilitate și o precizie extraordinare, după cum ați putut vedea și în filmulețul de mai sus, în robotul da Vinci regăsindu-se toate aceste calități.
Chirurgul se află nu deasupra pacientului, ci la o consolă, prin intermediul căreia operează robotul. Datorită tehnologiei de vârf, da Vinci conferă mișcărilor chirurgului o precizie extraordinară și o vizualizare în 3D perfectă (și mărită de ori de câte ori este nevoie) a câmpului de lucru. Altfel spus, robotul da Vinci funcționează ca o perfectă extensie tehnologică a simțurilor și a brațelor chirurgului.
Spre deosebire de chirurgia laparoscopică (aflată până nu de mult în ”topul” tehnologizării), unde instrumentele chirurgicale permit preluarea a 4 grade de mișcare a mâinii chirurgului, în chirurgia robotică brațele robotului reproduc toate cele 7 grade de mișcare a mâinii. Astfel, chirurgia robotică realizează apogeul tehnic și ergonomic chirurgical- combină avantajele ce derivă din două căi de acces chirurgical – din chirurgia clasică preia avantajul de a reproduce toate cele 7 grade de mișcare a mâinii umane, iar din chirurgia laparoscopică preia și perfecționează avantajele imaginii laparoscopice.
Robotul da Vinci are în ”palmares” și o premieră națională, realiată în aprilie 2017: prima operație de chirurgie bariatrică efectuată cu succes, cu ajutorul robotului da Vinci la Spitalul Monza. Pacienta: o femeie în vârstă de 25 de ani, care suferea de obezitate.
Chirurgia robotica este folosită, în acest moment, la Spitalul Monza în Urologie, Ginecologie, Chirurgie Generală și Chirurgia Bariatrică. Principalele intervenții urologice în care este folosită tehnologia da Vinci sunt prostatectomia, nefrectomia parțială, cistectomia, pieloplastia și lista continuă, pentru detalii intrați pe site.
Chirurgia robotică – beneficii pentru pacienți
• Scurtarea timpului de spitalizare
• Reducerea durerii și discomfortului
• Durata de recuperare este mai rapidă precum și revenirea la activitățile normale
• Inciziile sunt mai mici, având un risc scăzut de infecție
• Se reduc pierderile de sânge și necesitatea transfuziilor
• Cicatricea este minimă
• Mai puține complicații, incluzând riscul scăzut de infecții