Nu o să îți vină să crezi ce se poarte face cu 14 tone de vopsea, baițuri și tencuială!

Uneori, când ești o companie mare, tot ce îți trebuie ca să faci un pic de bine nu este un buget de ăla de să muți munții sau ceva, ci, după umila mea părere, fix două chestiuni fundamentale: 1. un management care să înțeleagă de ce trebuie să ajute comunitatea și să creadă în asta 2. o idee foarte faină. Ambele condiții au fost întrunite în inițiativa Culorile României Powered by Policolor.

Despre cât de tare crede managementul companiei în inițiativă, puteți doar să mă credeți pe cuvânt, desigur. Așa că nu insist. Dar vă zic despre ideea care stă la baza proiectului și care este de o simplitate dezarmantă, dar tocmai de aceea foarte faină! Și a cărei simplitate, între noi fie vorba, ar fi bine să dea idei și altor companii, care să înțeleagă, again, că nu trebuie să muți munții din loc, ci doar să vrei cu adevărat să faci puțin bine, restul va urma…

Ce se întâmplă în proiectul Culorile României? Foarte simplu, cum ziceam: 14 tone de vopsea, baițuri și tencuială. Care vor merge către 15 proiecte din România. Atât. Cât de simplu, nu?

Dar stați să vedeți ce se va întâmpla cu cele 14 tone de materiale. Ca să înțelegeți de ce îmi place foarte tare ideea, tocmai în simplitatea ei.

În 2017, „Culorile României” va ajunge în orașele București, Brăila, Pitești, Filiași, Sibiu și comunele Vorona – județul Botoșani și Hășmașu – Arad, cu proiecte foarte faine, despre care vă voi anunța la momentul potrivit. Astăzi insist pe proiectele speciale din cadrul inițiativei.

Un proiect special se va desfășura în parteneriat cu Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, pentru care au fost donați 3.140 litri de emailuri în valoare de 56.600 lei, materiale necesare renovării a 85 de refugii, 20 de cabane și 80 de trasee turistice.

Un alt proiect special va fi realizat în colaborare cu Asociația Culturală „Nouă ne pasă” prin programul Interesting Times Bureau în parteneriat cu Fundația Calea Victoriei și Asociația Visual Playground. Policolor va ajuta cu materiale realizarea a două picturi murale în zona centrală a Capitalei și o alta la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”.

De asemenea, începând de anul acesta „Culorile României” va sponsoriza cu materiale „Muzeul viu de la Tecșești” din județul Alba. Scopul proiectului este de a clădi un muzeu viu al satului, în care vizitatorii să poată experimenta cum trăiau și cum se gospodăreau oamenii din neolitic până în prezent. Publicul va avea acces la o istorie aplicată și va afla informații despre vechile civilizații, cine sunt strămoșii noștri și care sunt legendele transmise până astăzi.

Federația Română de Scrimă va primi peste 3 tone de materiale pentru renovarea unui centru de cazare a sportivilor.

Cât de simplu, cum ziceam. Și, totuși, cât de tare să se întâmple atâtea lucruri pornind doar de la o ideea faină și pentru că Policolor are managementul care trebuie. Respect!

Vă las și cu un film pe care l-am făcut la lansarea proiectului. După cum puteți vedea, foarte fain și evenimentul :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *