Mi-a spus despre ProFest – Un festival al cunoașterii, într-un mesaj pe facebook, Florin Bădiță. Și, în aceeași zi, când eram MC la Youth Speak Forum, doi tineri din echipa de organizare m-au abordat și mi-au povestit mai multe despre festival. Și mi-a plăcut ideea. Așa că am decis că merită vă spun despre ce se va întâmpla la Râșnov, între 25-27 august.
ProFest își propune să vă ajute să vă exercitați meseria de cetățean. Cei care mă citiți constant – ocazie cu care vă mulțumesc din nou – știți că partea asta cu a deveni cetățeni mai buni este o adevărată direcție de acțiune pentru mine. Nu de alta dar eu cred că multe rele ni se trag, ca națiune, tocmai din faptul că suntem mai mult populație decât popor.
Ce o se se întâmple la ProFest
ProFest este un festival al cunoașterii ce urmărește să promoveze drepturile cetățeanului și activarea civică a acestuia prin organizarea de ateliere practice educaționale, precum și prin relaxarea în natură alături de prieteni vechi și noi.
Pe lângă participanți cu spirit civic, se vor alătura evenimentului artiști, oameni de cultură și activiști care vor împărtăși din experiența lor moduri în care ne putem implica concret în soluționarea diverselor probleme de interes general ale societății.
Se vor dezbate 10 teme majore, iar invitații vor expune în cadrul atelierelor metode inovatoare ori deja consacrate de a construi sau îmbunătăți mecanismele aflate în slujba cetățenilor, ori din contră, pentru a sancționa abuzurile, ajutând astfel la transformarea în bine a României.
Cele zece teme sunt: Europa și Diaspora, Sănătate, Ecologie, Creație, Digital, Juridic, Educație și Metode Nonformale, Antreprenoriat, Transparență și Jurnalism/Investigație.
Cum puteți ajuta ProFest
Puteți să donați. Nu vă gândiți neapărat la sume mari (deși acestea chiar ar fi de mare ajutor). Dar gândiți-vă că echipa de tineri entuziaști care au pornit pe acest drum are nevoie de fiecare leuț ca să le iasă ce și-au propus.
Puteți să ajutați la promovarea festivalului adăugând badge-ul ProFest la imaginea voastră de profil. Găsiți aici cum procedați. Și, desigur, puteți să dați mai departe vestea despre ispravă pe facebook, pe twitter, pe bloguri (dacă aveți), pe unde mai puteți.
Puteți să vă alăturați echipei de voluntari pentru fundraising, prin completarea acestui formular.
Puteți să participați la festival. Să faceți parte din entuziasmul care – îmi pare – este feelingul de bază în tot ceea ce se întâmplă în jurul ProFest. Iar cunoștințele pe care le veți acumula acol otrag nădejde să vă ajute să deveniți, așa cum își propun organizatorii, un cetățean mai bun.
O să actualizez acest material pe măsură ce mai primesc informații despre ce se va întâmpla la locul faptei și despre cei cu care vă veți întâlni acolo. Mai ales că o să se lase și cu cântări și, din câte mi se șoptește în cască, trupele care au confirmat că vor să sprijine isprava sunt pe coraconul meu de blogger bătrân și pe alocuri simpatic :)