Pentru a sărbători aniversarea de 20 de ani a programului educațional interactiv, Kids’ Lab, BASF a lansat un nou set de experimente pentru copiii cu vârste între 7 și 12 ani – “Clever Foodies”. În București, experimentele se vor organiza la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, una dintre cele două locații partenere ale programului.
Experimentele Kids’ Lab se desfășoară sub atenta supraveghere a unor îndrumători calificați în două locații partenere din București: Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor (în fiecare vineri, cu participare gratuită) și Casa Experimentelor (organizare la cerere).

Noile experimente abordează un subiect de interes pentru toată lumea – nutriția sănătoasă – și sunt programate să se desfășoare în peste 30 de țări din întreaga lume. Întrebarea de la care micii participanți își pornesc cercetarea este următoarea: de ce sunt fructele și legumele atât de colorate și de sănătoase?
Noul program folosește metode educaționale moderne pentru a transmite informații despre nutriția sănătoasă, in timp ce copiii investighează componente ce țin de dietă și învață metode prin care pot analiza aceste substanțe. Workshop-ul are o durată de 90 de minute și este format din două experimente chimice, care au ca subiect detectarea cantității de vitamina C și a metaboliților secundari (pigmenți) din fructe și legume:
Campionul Vitaminei C – în cadrul acestui experiment, copiii folosesc o soluție de iod-amidon pentru a detecta conținutul de vitamina C din sucurile de lămâie și portocale din comerț. Cei mici măsoară volume și învață cum să utilizeze pipete și eprubete.
Mănâncă un curcubeu – pentru acest experiment, copiii realizează mai multe diluări din diferite sucuri de fructe, apoi detectează conținuturile pe baza culorilor și a mirosurilor.
Kids’ Lab este un program educațional interactiv, care urmărește să trezească interesul copiilor cu vârste între 7 și 12 ani pentru științele naturii. Cei mici sunt implicați în experimente chimice interesante, pentru a căpăta cunoștințe de bază în acest domeniu, într-un mod plăcut și memorabil.
1 thought on “Participare gratuită la experimente de nutriție sănătoasă pentru copiii între 7 și 12 ani la Kids’ Lab”
Acest program educațional ar trebui sa se desfasoare in toata tara