O zi minunată de vară, în urmă cu câțiva ani. Mocănița ne plimba pe linia ferată prin superba Valea Vaserului. Ne bucuram de călătorie, în liniște, încercând să păstrăm pentru noi acele momente minunate. La un moment dat, o doamnă face ochii mari și, fără să spună nimic, arată cu mâna către o stânca. Întoarcem privirile și vedem un vultur, extraordinar în semeția lui. Vulturul se desprinde de pe stâncă, își desface aripile și vine plutind înspre noi. Ajunge cam la 5 metri de mocăniță și începe să planeze paralel cu noi.
Nu aș putea să vă spun cât a durat acel moment. Poate câteva secunde. Poate câteva minute. Nu știu. Parcă timpul s-a oprit în loc, atât de frumos a fost ce am simțit. Abia când vulturul a schimbat direcția și s-a avântat spre înălțimi ne-am dat seama, toți, că am uitat să ne scoatem telefoanele sau aparatele foto și să imortalizăm acele clipe. Dar, pe de altă parte, e mai bine așa. A rămas în sufletul nostru, o amintire pe care o să o purtăm cu noi toată viața :)
Aceasta este amintirea cea mai faină pe care o am cu Valea Vaserului. Dar și dacă nu ar fi fost vulturul cu pricina, credeți-mă, este un loc în care merită să ajungi măcar o dată în viață. Este o zonă cu acel ”ceva” pe care este foarte greu să îl descrii, dar pe care îl simți din tot rărunchii!
Puteți ajunge și voi acolo, în perioada 5-7 mai. Când, pe lângă faptul că o să vizitați zona, o să participați și la acțiunea de curățire din cadrul excelentei inițiative ”Împreună curățăm România călătorind”. Vă recomand să vă înscrieți în aplicație, pentru că Cif vă oferă această excursie, pe care o puteți face alături de încă o persoană. Și ar fi mare păcat să nu profitați de această oportunitate :)
De asemenea, vă mai puteți înscrie în aplicație pentru acțiunile de curățare care o să aibă loc în Hunedoara, Alba Iulia și Mangalia, care vin ”la pachet” cu un weekend în acele orașe, găsiți detaliile în aplicație.
Câteva informații despre Mocăniță
Numita adesea „Mocanita de pe Valea Vaserului“, Calea Ferata Forestiera din Viseu de Sus se afla chiar in nordul Romaniei, la granita cu Ucraina si reprezinta o bogatie atat din punct de vedere tehnic, cat si cultural. Pe o ruta de aproape 60 kilometri distanta circula si astazi locomotive cu abur infocate cu lemn, lucru prin care Mocanita devine cunoscuta in intreaga lume ca fiind ultima cale ferata forestiera adevarata, ce functioneaza cu abur.
E un loc minunat, ce trebuie vazut macar o data in viata! Hai sa pastram aceasta minune vie! Curatenia va dura 3 ore, apoi poti merge la o plimbare cu trenul!
Ce mai poti vizita in Viseul de sus: Casa-Muzeu Elefant, ultima casa evreiasca traditionala din lemn, ce prezinta secvente din viata evreilor din zona; Parcul Natural Muntii Maramuresului, descopera fauna si flora din Muntii Maramurseului urmarind unul dintre trasee.
Stiai ca si astazi, Mocanita isi indeplineste scopul sau initial – transportul lemnelor?