Hai să vă spun cât de ușor puteți ajuta trei proiecte dedicate femeilor

Ca blogger, mă mândresc, așa în sinea mea, cu faptul că mulți dintre cei care îmi fac onoarea să mă citească au un suflet mare, de oameni care ajută oameni, ca să o spun simplu :) De aceea, de fiecare dată când pot, aleg să ofer acestor oameni cu suflet mare informații care să le ofere posibilitatea să facă ceea ce le place: să ajute.

De ce fac asta? Răspunsul este foarte simplu: pentru că eu unul funcționez (așa cum știu că sunt mulți alții) pe principiul dacă poți face un bine, de ce să nu îl faci? Căci, adevăr să spun vouă, a face bine semenilor noștri ne validează enorm ca oameni. Și, poate, această atitudine ne definește caracterul mai mult decât orice :)

Vă invit, așadar, să vă uitați la inițiativa ”Susține visurile româncelor”, pentru care îi felicit cu drag pe cei de la DERO, inițiatorii campaniei. După cum puteți vedea mai jos, este vorba despre susținerea a trei proiecte foarte frumoase dedicate femeilor. Vi le prezint, pe scurt, pe fiecare în parte, ca să înțelegeți mai bine de ce vă rog să vă implicați.

Cum puteți ajuta?

Foarte simplu: până pe 15 aprilie 2017, 1% din fondurile obținute din vânzările DERO vor fi redirecționate către organizațiile non-profit care creează oportunități de dezvoltare pentru femei. Dacă puneți un pic lucrurile într-o altă perspectivă, dincolo de bani, gândiți-vă că, prin cumpărăturile voastre, o să ajutați câteva zeci de femei ambițioase să își vadă visurile împlinire. Iar asta, dragilor, nu este deloc puțin lucru :)

Și, dacă intrați pe siteul campaniei, puteți să lăsați o încurajare pentru doamnele care fac parte din aceste proiecte. Chiar vă invit să faceți asta. Pentru că, știți și voi, un cuvânt bun spus din suflet contează enorm de cele mai multe ori :)

Care sunt proiectele susținute prin această campanie

MamaPan este un business social, care asigură locuri de muncă mamelor singure sau cu mulți copii. Produsele realizate sunt 100% naturale, iar procesul de producție (care durează 18 ore) este atent supravegheat. Pâinea și produsele de patiserie sunt modelate manual și sunt speciale – cu maia naturală, fără drojdie, fără aditivi, amelioratori, conservanți, potențiatori de gust.

Ce mesaj vă transmite doamna Irina Sorescu, președinte executiv, CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, inițiatoarea MamaPan:

La brutăria MamaPan facem mai mult decât pâine sănătoasă: construim o afacere socială pentru și împreună cu femei în dificultate, astfel încât viața lor să fie mai bună. Ne-am bucurat când DERO ne-a propus să colaborăm, pentru că ne va permite să ne extindem activitatea și să oferim o nouă șansă și altor femei care au nevoie de susținere. Și, mai mult decât atât, e o recunoaștere a eforturilor pe care le depunem zi de zi pentru a duce mai departe povestea MamaPan.

Intră pe siteul campaniei și susține acest proiect.

Anotimpuri la borcan este un proiect de dezvoltare a culturii antreprenoriale feminine în mediul rural prin care femei simple din intreaga tara sunt incurajate sa devina agenti ai schimbarii la nivel local. Proiectul a inclus in etapele anterioare cursuri gratuite de calificare si consiliere profesionala pentru 2337 de femei, consultanta pentru deschiderea unor afaceri proprii in domeniul conservelor de legume si fructe, dar si infiintarea de bucatarii comunitare in 15 localitati din mediul rural.

Ce mesaj vă transmite Anca Ștefan, Președinte al Asociației React, inițiatoarea proiectului:

Femeile din mediul rural au arătat dintotdeauna putere de muncă, ambiție și spirit antreprenorial, prin valorificarea produselor realizate de ele. Aceste trăsături, împreună cu bogăția resurselor locale, creează condițiile propice dezvoltării unor afaceri de succes. Asociația React, prin proiectul Anotimpuri la borcan, vine să ofere antreprenoarelor din această zonă consiliere, transfer de know-how, asistență în obținerea de finanțare și mentorat pentru ca aspirațiile lor să se transforme în realitate. Ne bucuram că începând cu această primăvară vom colabora cu DERO și că împreună vom reuși să susținem cât mai multe femei în drumul lor către propria afacere.

Intră pe siteul campaniei și susține acest proiect.

Există și un proiect pilot inițiat de DERO, care dotează mai multe gospodării din mediul rural cu mașini de spălat, din dorința de a le oferi femeilor mai mult timp pe care să îl dedice familiei sau propriilor visuri. Familiile selectate sunt din centrul și sudul țării.

Intră pe siteul campaniei și susține acest proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: