În 2017, aproape 8.000 de copii mai trăiesc în medii instituționale, nepotrivite pentru dezvoltarea lor și, nu de puține ori, abuzive. În ultimii 19 ani, Fundația Hope and Homes for Children a participat la închiderea a 53 de orfelinate, iar în studiul recent lansat „Închiderea instituțiilor pentru copii. Intervenție, implementare și plan de acțiune” prezintă pașii concreți de urmat pentru închiderea ultimelor instituții din sistemul de protecție a copilului.
Traumele și consecințele devastatoare ale instituționalizării copiilor sunt printre cele mai dure forme de abuz și de violență. Încă din anii 1940, numeroase studii au documentat faptul că acei copii care cresc în instituții manifestă întârzieri în dezvoltarea fizică, emoțională, socială și cognitivă. Printre efectele dezastruoase ale instituționalizării asupra copilului se numără lipsa atașamentului față de un adult și deprivarea senzorială și emoțională, care duc la întârzieri în dezvoltare, uneori foarte dificil de recuperat. Copiii instituționalizați de vârstă școlară au performanțe semnificativ mai scăzute la școală, în comparație cu cei de aceeași vârstă, care cresc în medii familiale, și sunt supuși unui risc mai mare de comportament antisocial și de abandon școlar. Tinerii care ies din instituții au mari probleme în a deveni independenți; lipsa unor abilități esențiale de trai independent, stima de sine scăzută și problemele de identitate le măresc riscul de abuz, exploatare, trafic sau comportament antisocial, precizează autorii lucrării.
“Instituțiile pentru copii sunt parte a unui sistem de protecție reactiv, care oferă același tip de îngrijire rezidențial pentru copii din medii diferite și cu nevoi foarte diferite. Instituțiile pretind că înlocuiesc îngrijirea parentală, dar fără să răspundă nevoilor reale ale copiilor și nici ale familiilor. Ele nu previn situațiile de criză din familii, nici situațiile care duc la instituționalizarea copiilor”, se arată în studiu.
Studiul ”Închiderea instituțiilor pentru copii. Intervenție, implementare și plan de acțiune” cuprinde descrierea etapelor procesului de dezinstituționalizare, cu accent pe evaluarea resurselor și serviciilor existente, evaluarea socială, psihologică și a stadiului de dezvoltare a copiilor și tinerilor (oferind descrierea instrumentelor de evaluare, a metodologiei de lucru și modele de fișe și rapoarte de lucru). Autorii cercetării descriu pe larg procesul de închidere a unei instituții, cu etapele aferente (printre care stoparea intrărilor în instituție, formarea profesională a membrilor de personal din sistem, dezvoltarea serviciilor rezidențiale bazate pe conceptul familial, pregătirea copiilor pentru mutare și monitorizarea post-mutare) și pun la dispoziția specialiștilor, dar și publicului larg, exemple concrete și studii de caz ale unor instituții închise de către Hope and Homes for Children în parteneriat cu autoritățile, începând cu 1999, în județe din țară și în București.
Procesul de închidere a unei instituții este complex, depinde de foarte mulți factori și poate dura până la 24 de luni sau chiar mai mult. Acolo unde se dezvoltă și servicii alternative (case și apartamente de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgență, centre de zi și centre de consiliere și centre de tranzit pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului), organizația solicită partenerilor, direcții generale de asistență socială și protecție a copilului, să identifice și să ofere terenurile pe care vor fi dezvoltate serviciile.
”Studiul nostru vine să transpună experiența practică pe care o avem în închiderea instituțiilor de tip vechi și în reformarea sistemului în România. Din fericire, dezinstituționalizarea a devenit un cuvând la modă în peisajul protecției copilului în România. Dar reversul e că nu sunt clare nici sensul cuvântului ”dezinstituționalizare”, nici ce înseamnă, de fapt, un proces de închidere a unei instituții, în contextul în care multe organizații ar dori să se implice într-un asemenea tip de program.
Credem că e esențial ca închiderea instituțiilor pentru copii să fie făcută cu copiii în centrul acestui proces. Considerăm că toate părțile componente ale unui proces de dezinstituționalizare gravitează în jurul copiilor și al familiilor acestora și implică peisajul contextual al prevenirii, al simptomelor sărăciei într-o regiune anume, al metodelor de intervenție în inserția socio-profesională a tinerilor care ies din sistemul de protecție specială și al sustenabilității serviciilor rezultate în finalul proiectului – ca să numim doar câteva dintre componentele unui program de închidere al unei instituții pentru copii. Iar studiul nostru vine să puncteze concret, specific, modul de acțiune, execuția și evaluarea post-implementare a acestor programe”, a declarat Ștefan Dărăbuș, director regional pentru Europa Centrală și de Sud în cadrul Hope and Homes for Children.
Atunci când se lucrează la închiderea unei instituții, e important să nu mai fie plasați alți copii în respectiva instituție, iar per ansamblu, plasamentul copiilor în protecție specială să fie redus, sau chiar stopat. Acest lucru se poate face printr-un program de prevenire a separării copilului de familie, prin care copii aflați în situații vulnerabile (sărăcie, lipsa condițiilor de trai decent etc.) sunt sprijiniți de către DGASPC sau Hope and Homes for Children să rămână alături de familie. În perioada 2001 (anul începerii colectării de date) și 2015, Hope and Homes for Children România a lucrat cu 3.067 familii din 19 județe și din București în programul de prevenire a separării copilului de familie. În această perioadă, 8.771 de copii au fost ajutați în mod direct să rămână alături de familiile lor, iar pentru alți 17.727 copii fundația a contribuit, prin asistență tehnică și financiară, la prevenirea separării lor de familie. În total, 26.498 de copii au rămas în familiile lor datorită intervențiilor realizate de organizație și partenerii săi, prin programul de prevenire a separării familiale.
”Prevenirea reprezintă unul dintre pilonii principali care susțin procesul de dezinstituționalizare, făcându-l ireversibil. Fără complementaritatea unor programe de prevenire, proiectele de închidere a instituțiilor nu ar garanta pe termen scurt, mediu si lung sustenabilitatea noilor rețele de servicii create (asistență maternală, case sau apartamente de tip familial, centre de zi sau recuperare, centre de primire în regim de urgență sau centre maternale etc.) deoarece solicitarea nestăvilită de intrări le-ar putea înăbuși, blocând efectiv sistemul nou dezvoltat. De aceea, prevenirea este deopotrivă gură de aer, pentru sistem, ajutându-l să respire fără spasme, baricadă, dându-i capacitatea de se reforma fără presiuni inutile, dar și vector de direcție, sugerându-i constant că locul copiilor este (evident, cu excepțiile speciale) în primul rând în familie și că acolo trebuie să îndreptăm constant resursele de intervenție, tot mai complexe și inovative”, a declarat Radu Tohătan, manager al Departamentului de Operațiuni.
Acest studiu cuprinde rezultatele muncii și experienței membrilor organizației din ultimii 19 ani și de la ultimul studiu elaborat de fundație pe această temă, în 2004, ”Dezinstituționalizarea serviciilor de protecție a copilului din România. Ghid metodologic” (autori Georgette Mulheir, Ștefan Dărăbuș și Delia Pop). Cercetarea pentru studiul ”Închiderea instituțiilor pentru copii. Intervenție, implementare și plan de acțiune” a fost realizată de Ștefan Dărăbuș, Ph.D., MBA, director regional pentru Europa Centrală și de Sud al Hope and Homes for Children, împreună cu dr. Delia Pop, director de programe al Hope and Homes for Children, Bianca Stegeran, managerul Departamentului de formare profesională și implementare programe și Radu Tohătan, ambii din cadrul Hope and Homes for Children România.