Andrea Bocelli sau cum am ieșit un pic din bula mea (aia strâmtă…)

Caragiale avea o vorbă: dacă vrei să înțelegi un lucru, privește-l de aproape; dacă vrei să îți placă, privește-l de departe. De ce vă spun asta? Pentru că fix vorba asta mi-a venit în minte când mi-am dat seama că, din pricini pe care vi le povestesc mai jos, a început să îmi placă de Andrea Bocelli, un om, un artist care îmi era perfect neutru până în urmă cu o oră (raportat la momentul în care scriu aceste rânduri).

Care-i legătură? E simplu: în ceea ce-l privește pe Bocelli, până acum am preferat să mă uit la el de la distanța suficientă ca să îmi dea senzația de nepăsare plăcută, auto-suficientă, dacă vreți. Să vă explic.

Normal că știam de Andrea Bocelli, toată planeta îl știe. Și mi se părea ok ce cânta, dar nu era pe felia mea. Așa că, simplu spus, știam că există și cam atât. Nu știam nimic despre viața lui, despre ce face extra-muzical și nici măcar nu știam muzica lui în afara pieselor care ajungeau în mainstream și de care, că am vrut, că nu am vrut, mă loveam (mă loveau ele, mai degrabă). Bref, existam pe această planetă amândoi. Și atât.

Dar zilele trecute s-a întâmplat ceva. Ceva extrem de simplu, dar care a schimbat niște lucruri în ceea ce mă privește. Am primit un mail de la echipa care se ocupă de organizarea și de promovarea celor două concerte Andrea Bocelli în România (București, 22 iunie și Cluj-Napoca, 25 iunie). În care eram întrebat dacă sunt ok să promovez și eu cele două concerte.

Le-am răspuns, firește, că nu am nici o legătură cu muzica lui, așa că zic pas. Doar că reacția lor la refuzul meu m-a pus un pic pe gânduri (nu dau din casă, e de ajuns să vă spun că acesta a fost triggerul…). Și – într-un mod pe care nu mi-l explic – las pe seama faptului că așa funcționez eu, în fine… – m-am trezit că aș vrea să accept această provocare și să încerc să înțeleg măcar dacă pot găsi niște chestiuni despre Bocelli, care să mă conecteze cât de cât cu el.

Ei bine, ce am descoperit a fost o surpriză. Plăcută. Iar Bocelli a crescut mult în ochii mei. Și mi-a pus un zâmbet optimist pe buze :) Vă dau mai jos lucrurile despre el care mi-au făcut cu ochiul. Toate acestea fiind motive pentru care vin și vă spun: mergeți să îl vedeți în concert, fie că mergeți în București, fie că mergeți în Cluj-Napoca. Pentru că merită să îl vezi măcar o dată în viață. Să îi auzi. Și să te bucuri de muzica lui, știind că este omul, artistul despre care, odată ce ai citit aceste rânduri, știi un pic mai mult :)

Ce trebuie să știți despre turneul lui Adrea Bocelli, Cinema World Tour

Este turneul de promovare a ultimului său album, care se numește ”Cinema”. Este o grandioasă punere în scenă. Mai mult nu are rost să vă spun, astfel de lucruri trebuie văzute la prima mână și experimentate direct. Turneul este unul mondial și a început pe 23 octombrie 2015. În România ajunge în București pe 22 iunie și în Cluj-Napoca pe 25 iunie.

Conceptul turneului este unul simplu, dar a cărui simplitate este rezolvată magnific din toate punctele de vedere: celebrarea unor coloane sonore ce aparțin unor filme celebre. O să auziți bucăți din Nașul, Gladiatorul, Doctor Jivago, La vita e bella, Breakfast at Tifanys sau – aici chiar a picat pe un film care îmi place mult! – Poștașul (cu Kevin Costner). Și multe altele, o să vedeți. Adică, mai degrabă, o să auziți. Și o să sune cam așa…

Câteva lucruri faine despre Andrea Bocelli

România este sora favorită a Italiei”, a spus Andrea Bocelli, într-un interviu mai vechi în Adevărul (pe care chiar vă recomand să îl citiți). Tot acolo a spus ceva cu care am rezonat profund, căci este și pentru mine regula de aur după care funcționez: ”Copiii mei sunt prioritatea mea, ei sunt înaintea oricărui alt angajament. Ei sunt primul meu scop în viaţă”.

Este că deja vă place mai mult de el? :) Dar uitați cât de frumos pune în legătură omul cu artistul. Tot din interviul mai sus citat.

Sunt perfect conştient că vocea mea este un dar pe care nu-l merit şi care mă poate abandona în orice moment. Am mulţi colegi talentaţi atât în domeniul operei, cât şi în domeniul muzicii pop. Succesul este însă o sumă a o serie de variabile a unui dat de neînţeles. Faima nu este o valoare – întotdeauna încerc să explic asta copiilor mei – sunt sute de modalităţi de a deveni un om de valoare fără a fi faimos.

Ca artist, a vândut peste 80 de milioane de albume în toată lumea. Vorba aia, 80 de milioane de fani nu au cum să greșească :)

Există și Fundația Andrea Bocelli, care face lucruri foarte frumoase. Spre exemplu, Fundația finanțează cercetători care să vină cu soluții tehnologice pentru persoanele cu dizabilități, pentru ca și ei să se poată bucura de frumosul din lumea înconjurătoare. Un exemplu, cred, pentru mulți artiști faimoși, care, din păcate, nu activează și pe această coordonată.

Tot pe partea de coracon, m-a făcut să îmi apară o lacrimă în colțul ochiului (ok, recunosc, mai multe…), când am văzut filmulețul de mai jos, prin care s-a implicat în lupta împotriva avortului. Uitați-vă la el, faceți-vă un pic de timp. O să înțelegeți de ce vă îndemn la așa ceva…

Poate mai țineți minte că Bocelli a transmis un mesaj emoționat după tragedia din Colectiv. Atunci am luat doar act de mesajul său. Acum, însă, îl văd cu totul și cu totul altfel…

Există și o componentă de social media, dacă vreți, care mi-a plăcut la el. Pe scurt, deși a fost invitat să cânte la ceremonia de investire a președintelui Trump (mare fan al italianului, de altfel), el a refuzat să meargă la ceremonie, după ce a ascultat părerea fanilor de pe twitter. Well, ma kind of guy :)

Dacă v-am făcut cât de cât curioși, cu doar câteva din lucrurile faine pe care le-am aflat despre el, să știți că există și autobiografie lui în română, prin cartea ”Muzica tăcerii”, pe care, de altfel, imediat ce public acest material, o să mi-o cumpăr. Ca un fel de ”mulțumesc” pentru lucrurile pe care le-am aflat despre el :)

Vă las cu mesajul său pentru doamnele din România, cu ocazia zilei de 8 martie :)

https://youtu.be/6CJk0eUltzM

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Andrea Bocelli sau cum am ieșit un pic din bula mea (aia strâmtă…)”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.