Mi-am cunoscut doar bunicile. Bunicii s-au dus înainte de a putea să adun niște amintiri cu ei. Cel din partea mamei a plecat dintre noi înainte de a mă naște. Cel din partea tatălui a murit când aveam 3 ani, așa că am o singură amintire, ștearsă și, poate, mai mult pentru că vreau din tot sufletul să o am, cu el ducându-mă pe umeri printre tufele de coacăze din spatele casei.
Bunica din partea mamei s-a dus când aveam vreo 18 ani. Cu ea am multe amintiri. Dar și multe regrete. Știți voi, acea furnicătură în stomac pentru că eram atunci prea tânăr ca să mă gândesc la faptul că, odată, nu o să o mai am. Și simt că, mai ales în ultimii ani, am ratat multe povești cu ea. Care, poate, m-ar fi făcut să fiu un om mult mai bun decât sunt acum. Doar că nu o să știu niciodată cum ar fi fost…
Mai am o singură bunică. Cu care mă văd foarte rar. Stă în Baia Mare, iar eu în București. Este doar un fapt, în nici un caz o scuză pentru că ajung atât de rar să o văd. Căci pentru ignorarea bunicilor, de care cei mai mulți dintre noi ne facem vinovați, nu există nici o scuză. Doar explicații. Pe care ni le inventăm singuri, ca să nu ne simțim atât de vinovați.
Când mă sună (pentru că ea mă sună de mult mai multe ori decât o fac eu…), nu vorbim mare lucru. Chestiile uzuale, cum mai sunteți, ce mai fac copiii, îmi spune despre ce medicamente mai ia, de astea, știți voi. Dar întotdeauna îmi zice: ”mi-a fost tare dor să te aud”.
Asta au nevoie de la noi, înainte de orice, bunicii noștri: să ne audă. Să simtă că nu i-am uitat. Să simtă că ne gândim, măcar din când în când la ei. Altfel, ei stau cuminți în viața lor, alegându-și cu grijă momentele în care să nu ne deranjeze pe noi, nepoții, cei mult prea ocupați ca să le facem mai mult loc în viața noastră celor care încet, încet o să ajungă doar amintire…
Gândiți-vă un pic la ce fel de nepoți sunteți voi pentru bunicii voștri. Și apoi gândiți-vă la ce fel de bunici o să deveniți. Și cum ați vrea să fie nepoții voștri pentru voi. Și puneți mâna pe telefon. Și sunați-vă bunicii. Doar să vă audă. Doar să le spuneți că vă este dor de ei. Acum, când mai puteți face asta. Acum, când bunicii vă mai pot răspunde. Acuma, când voi încă mai sunteți nepoții bunicilor voștri.
Oricum pe 1 octombrie este Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Adică și a bunicilor voastre. Și a bunicii tale. Așa ca mergeți să le vedeți. Să o vezi.
S-ar bucura tare mult să vă vadă încă o dată. Să vă strângă în brațe. Să simtă că nu ați uitat-o. Să simtă că trăiește :)
Să știți că nu sunt doar vorbe. Pentru că studiile ne arată o realitate dureroasă. La fel de dureroasă pe cât sentimentul nostru de vină ca nepoți. Uitați-vă la rezultatele de mai jos ale studiului realizat la solicitarea Fundației Principesa Margareta a României. Legat de subiectul în cauză salut din nou cu mare drag inițiativa acestei Fundații, care a lansat anul trecut „Telefonul vârstnicului” un serviciu unic în țara noastră (poate fi apelat gratuit la 0800.460.001 de către orice persoană în vârstă care are nevoie de consiliere, sprijin practic sau emoţional sau care vrea să reclame abuzuri, apelurile fiind preluate de operatori specializaţi în asistenţă socială).
Cu toate că, pentru 64% dintre români, bunicii au avut un rol deosebit de important în creșterea și educarea lor, clasându-i cel puțin pe aceeași poziție cu părinții, aproape jumătate dintre aceștia nu reușesc să le aline bunicilor singurătatea măcar o dată pe lună, arată studiul realizat de fundație în luna septembrie 2016.
Uitați-vă la rezultatele studiului. Și stați câteva minute să vă gândiți la ce ați citit. Restul, sunt sigur, va veni de la sine apoi, dragi nepoți ai bunicilor voștri :)
Vizita la bunici, maxim 2 ore pe lună. La telefon și mai puțin.
Distanța și lipsa timpului liber reprezintă principalul impediment pentru o relație mai bună cu bunicii. Mai mult de jumătate dintre români consideră singurătatea și bolile bătrâneții ca fiind principalele probleme pe care bunicii lor le întâmpină, iar 66% dintre ei sunt siguri că timpul petrecut cu familia este cea mai mare bucurie pe care o persoană în vârstă o poate avea. Totuși, invocând distanța și lipsa timpului liber, cei mai mulți dintre ei nu reușesc să își viziteze bunicii nici măcar o singură dată pe lună, iar, atunci când au loc, vizitele durează, în medie, 2 ore. Nici atunci când vorbim despre frecvența cu care își sună bunicii, lucrurile nu sunt mai încurajatoare, 75% dintre ei nereușind să ia legătura cu aceștia nici măcar o dată pe săptămână.
Doar 15% dintre respondenți reușesc să fie un sprijin real pentru bunicii lor, oferindu-le în mod constant ajutor practic, la treburile din casă sau ajutându-i cu vizitele la medic, și numai 10% dintre ei apelează la bunici atunci când au o problemă sau se preocupă de activitățile preferate ale acestora.
Bunicii, un model de bunătate, putere și iubire
78% dintre tineri și-ar dori să își vadă sau să își audă mai des bunicii, aceștia rămânând pentru ei un model de bunătate, putere și iubire. Printre celelalte trăsături de caracter pe care românii le apreciază la bunicii lor, s-au menționat în număr mare experiența, blândețea, simplitatea și puterea lor de muncă.
Întrebați despre propria bătrânețe, doar 13% dintre cei chestionați au sentimente pozitive, printre principalele temeri numărându-se problemele financiare, problemele de sănătate, cei mai mulți dintre respondenți considerând că sistemul medical tratează superficial bătrânii, iar strategia guvernamentală dedicată populației în vârstă este nefuncțională.
1,5 milion vârstnici din România afectați de singurătate
Prin intermediul cercetării realizate anul acesta, Fundația Principesa Margareta a României continuă seria studiilor cu privire la situația persoanelor vârstnice în România, serie demarată anul trecut care relevă o realitate îngrijorătoare: aproximativ 1.500.000 de vârstnici din România sunt afectați de singurătate, într-o mai mare sau mai mică măsură.
Studiul național realizat anul trecut de fundație trece în revistă și topul celor 5 probleme ale vârstnicilor din România: situația financiară, problemele de sănătate, dependența de ceilalți, sentimentul de inutilitate și de singurătate, precum și lipsa unui interlocutor. Numărul femeilor afectate de singurătate este semnificativ mai mare decât cel al bărbaților, iar persoanele vârstnice din mediul urban sunt mai afectate de singurătate, se mai arată în studiul de anul trecut al fundației.
https://youtu.be/4cMgXC-LMV4