Am întâlnit-o pe Larisa Iordache imediat după antrenament. Și, în timp ce ne răspundea la întrebări, mă uitam la mâinile ei. Care vorbeau pentru ea cel puțin la fel de mult pe cât ne spuneau vorbele ei. Mâini muncite, cu julituri, cu bătături, mâini de om pentru care viața a însemnat mereu și mereu o luptă. La mâna stângă, urmele operației care a ținut-o departe de gimnastică o perioadă încă se văd foarte bine.

Când am acceptat invitația celor de la P&G de a mă întâlni cu Larisa Iordache și cu mama sa (știți voi, brandul are deja celebra campanie ”Mulțumesc, mamă!”), m-am dus mai mult de curiozitate. Să văd și eu live and acoustic o mare campioană. Dar ce am ”primit” de la această întâlnire a fost mult mai mult. După cum vă raportez mai jos :)

Larisa: ”Când eram mică nu o înțelegeam pe mama, dar acum o înțeleg perfect”

Larisa a suferit în ultimele luni două operații la mâna stângă. O perioadă grea pentru oricine, cu atât mai mult pentru un sportiv de performanță.

”După operație, mâna mea era o mână de om normal, fără bătături, fără forță în ea”, ne spune Larisa. A fost unul din multele momente din cariera sa când a fost tentată să renunțe. ”Dar m-a ajutat familia să trec peste”, zice Larisa, în timp ce mâna ei stângă, cea cu urma de la operație, se așează peste brațul mamei sale, Adriana, ca un fel de ”mulțumesc” nerostit. ”I-am mai adus și o prăjiturică din când când și uite că a fost bine”, râde mama sa.

Am întrebat-o pe Adriana de ce a încurajat-o să nu renunțe. S-a uitat direct în ochii mei și mi-a spus tranșant: ”Pentru că am știut că poate”. Este, de altfel, leitmotivul acestei mame: a avut mereu și mereu imensă încredere în potențialul fiicei sale, iar Larisa recunoaște că, de fiecare dată când a avut câte un momente mai greu, ”a venit mama cu stilul ei critic-pozitiv”, râde Larisa. Se uită la mama sa și zice pentru noi, ceilalți: ”să știți că este o antrenoare foarte bună”.

”Sunt o fire nervoasă și, când nu îmi iese ceva, sunt dezamagită și vreau să stau doar cu mine. Mama insistă și tot insistă, așa că trebuie să mă liniștesc mai repede ca să pot sa vorbesc cu ea”, zice Larisa, în timp ce Adriana dă din cap aprobator ”așa este, așa este”.

”E un pic cam stresantă câteodată, să știți”, ne zice Larisa. ”Dar să știți că o înțeleg foarte bine. Când eram mică nu o înțelegeam, dar acum o înțeleg perfect”, spune Larisa uitându-se cu drag către o Adriana emoționată.

Își aduc aminte de dezamăgirea Larisei după competiția din Germania. ”Ne-am plimbat mult după concurs, ținându-ne de mână, ne-am jucat ca două fetiție, ca să uite un pic de gimnastică”, zice Adriana. ”Dar la Glasgow, mai ții minte?”, o întreabă Larisa. Mama sa se întoarce către noi: ”Când am auzit-o la telefon că este supărată, m-am dus la biserică, după care acasă, mi-am aruncat hainele într-o valiză și am plecat la fata mea!”. Larisa dă din cap nostalgic: ”mi-a spus atunci doar să mă bucur de concurs și să arăt că încă îmi place ce fac. Așa că înainte de fiecare probă îmi spuneam în gând: arată că îți place ce faci, bucură-te de concurs”.

Adriana ne spune că sunt și momente în care Larisa nu vrea să vorbească. Și atunci povestesc, totuși, prin… mesaje. ”Când a fost în Quatar, atât am vorbit pe mesaje încât am rămas trăznită când a venit factura la telefon: 15 milioane”, râde Adriana. Larisa confirmă și îi aduce aminte de momentele în care iese din ”optimă”, adică din greutatea optimă pentru concurs. ”Da, atunci îmi dă mesaj să îmi spună ce greutate are, îi este rușine să îmi spună direct”, zice Adriana. Râd amândouă.

Adriana: ”Eu am fost cum este ea, dar ea nu a fost cum sunt eu”

Larisa Iordache ne povestește despre cât de importantă este greutatea pentru o gimnastă. ”La mine ziua este frumoasă sau nu în funcție de cântar”, zice zâmbind. ”Când vrei să scazi în greutate, cea mai bună metodă este să îți pui leocoplast pe gură”, spune ea semi-serioasă, spre amuzamentul nostru general.

La ”discotecă” a fost doar de cinci ori în viața ei. Din care o dată când a împlinit 18 ani (”nu prea am avur chef, dar m-a sunat fratele meu și mi-a spus ‘pitic, trebuie să vii!’; și m-am dus, ce era să fac?”), iar în alte două dăți s-a dus în scop… terapeutic (”eram cam supărată și m-au dus ai mei să mă destind”).

În timpul liber (care, când este în cantonament, înseamnă cam jumătate de oră seara), se uită la desene animate. Pe Disney Channel :) Și mai stă pe telefon. Intervine Adriana, râzând: ”îi mai aduc aminte din când în când că are și mama și mai vorbește și cu mine”. Weekendurile le petrece în familie, ”e cel mai bine acasă, mă motivează foarte mult să stau alături de ei” (mama sa ridică mâna, Larisa bate cuba cu ea).

Le întreb dacă se mai și ceartă. După un scurt schim de priviri ”conspirative”, recunosc amândouă într-un glas, râzând, că da. Le felicit pentru asta și le spun că, dacă mi-ar fi spus altceva, m-aș fi ridicat de la masă și le-aș fi salutat întru plecare. ”Știți cum este, în orice relație se întâmplă de astea”, zice Adriana, ”dar eu îi spun mereu că eu am fost cum este ea, dar ea nu a fost cum sunt eu”. Și râdem toți :)

Larisa: ”Eu nu sunt o gimnasta foarte norocoasă”

Când Larisa a postat pe facebook fotografia de mai jos, în urmă cu două luni, inima iubitorilor de gimnastică s-a strâns un pic. Iar cuvintele sale…

”Gimnastica este cel mai greu sport”, ne spune Larisa Iordache, pe un ton foarte serios, care nu admite replică, ”doar că îmi place ce fac, așa că asta mă scutește să spun că este vorba despre multă muncă”. ”Eu nu sunt o gimnasta foarte norocoasă”, adaugă pe un ton de împăcare cu sine și am înțeles toți că se referea la accidentare. Face o pauză și continuă: ”mi-a fost foarte greu să stau departe de aparate, abia am așteptat să revin ca să pot să îmi ajut echipa. Am fost în sala de antrenament în fiecare zi, am făcut forță. Dar pentru mine asta nu este gimnastică…”.

Spune că, pe lângă familie, antrenorii au fost foarte importanți în recuperare. ”Să știți că, atunci când pățești ce am pățit eu, există două bariere mari, una fizică și una psihică. E foarte greu când corpul zice hai, iar psihicul zice stai”, ne spune Larisa. Le mulțumește soților Moldovan, care i-au spus că trebuie să se relaxeze și să aibă încredere în corpul ei. Și asta a ajuta-o să treacă peste momentele dificile. Mai mulțumește domnului Lucian, doamnei Bitang și domnului Bellu.

M-am bucurat să o aud pe Larisa spunând lucruri frumoase despre soții Moldovan. Pentru că, atunci când am ajuns la sala de antrenament, habar nu aveam că o să mă întâlnesc cu Cristian Moldovan, antrenorul care o pregătește pe Larisa Iordache pentru Rio, alături de soția sa, un tovarăș cu care nu mă văzusem de ani buni. Când l-am văzut în sală, m-am dus către el și l-am întrebat ”nu vă supărați, de unde aș putea lua o bere aici?”, el s-a întors iritat (vă dați seama, să vină cineva într-o sală de antrenament să întrebe de bere :D), m-a recunoscut, s-a luminat la față, ne-am îmbrățișat și asta a fost. Unul din acele momente faine în viață :)

O mamă care și-a dedicat viața fiicei sale

Mă uitam la Larisa și la Adriana, la relația pe care o au și am realizat că este o relație fiică – mamă foarte frumoasă. Totul transmitea asta, vorbele, zâmbetele, atingerile spontane, limbajul non-verbal. Doar că, atunci când pui lucrurile în context, când te gândești că fiica este o mare campioană, cu rezultate extraordinare, altfel înțelegi rolul pe care mama l-a avut în toate aceste succese. Și înțelegi că o bună parte din fiecare medalie, din fiecare titlu ale Larisei aparțin și Adrianei. O mamă care și-a dedicat viața fiicei sale, pentru ca ea să facă ceea ce îi place și pentru ca viața ei să fie așa cum și-a dorit-o.

Numai ele știu cât de greu le-a fost să parcurgă acest traseu tulburător de dificil, de la boțul de fată de 5 anișori și un pic (atât avea Larisa când s-a apucat de gimnastică) la marea campioană care este acum. Numai ele știu cum au trecut peste toate momentele dificile.

Gimnastica este un sport solitar. Larisa Iordache este singură, doar cu ea, atunci când evoluează în concrsuri. Doar că, vedeți voi, după ce am văzut relația dintre mamă și fiică am înțeles că, de fapt, în cazul ei, singurătatea asta este o singurătate în doi. Iar pentru asta, doamnă Adriana, aveți tot respectul meu :)

PS Larisa a ajuns după câteva minute la terasa unde ne așezasem să povestim. Când a văzut-o, Adriana s-a ridicat să îi ofere locul ei. Deși erau scaune libere. Un gest care, pentru mine, a sintetizat într-un mod tulburător (pentru un tată de trei copii) rolul Adrianei în viața Larisei…

PPS Larisa Iordache a obținut bronzul la Jocurile Olimpice de la ”cu o gaură în palmă și cu sânge pe bară”, așa cum a declarat Mariana Bitang. Ce mai este de spus? Nimic…