„Francofonia”, o co-producție franco-germano-olandeză regizată de maestrul rus Alexander Sokurov, despre soarta operelor de artă din Muzeul Luvru în timpul celui ce-al Doilea Război Mondial, intră pe marile ecrane din România. Filmul va rula, din 22 iulie, în cinematografe din București, Cluj, Constanța, Timișoara, Brașov, Oradea, Târgu Mureș, Bârlad, Focșani, Odobești, Adjud și Gura Humorului.
Filmul vorbește despre coaliția improbabilă dintre Franziskus Wolff-Metternich, ofițerul nazist însărcinat cu prezervarea operelor de artă, ceea ce de obicei însemna confiscarea lor pentru colecțiile private ale Führer-ului, și directorul Muzeului Luvru, Jacques Jaujard, unul dintre cei mai respectați muzeografi din Europa de Vest. Povestea celor doi inamici pe care iubirea pentru artă îi transformă în aliați este recreată de Alexander Sokurov, care mărturisea într-un interviu pentru canalul ARTE: „Dacă în momentul morții voi putea să păstrez doar două lucruri din viață, acestea ar fi lumina de dimineață și marea cultură europeană”.
P. S. „Francofonia” a fost lansat în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat Premiul FEDEORA pentru „Cel mai bun film european”.
https://www.youtube.com/watch?v=-BL2VSy57X4