Credeți sau nu, vă enervează sau nu, antreprenoriatul continuă să evolueze, iar cei nebuni și simpatici, care insistă să reușească în viață sau să atingă un anumit nivel profesional, după propria rațiune, devin tot mai uniți. La nivel global, dacă mă înțelegeți.
TechHub, comunitatea globală a antreprenorilor în tehnologie, a anunțat recent un parteneriat global cu Google for Entrepreneurs, aducând astfel mai multe oportunități celor peste 700 de startup-uri în tehnologie din întreaga lume. Ca parte din rețeaua globală TechHub, TechHub Bucharest va beneficia de susținerea Google for Entrepreneurs pentru a ajuta companiile tech să se dezvolte la scară globală.
Ca urmare a încheierii parteneriatului cu Google for Entrepreneurs, membrii TechHub Bucharest vor avea acces la programe speciale și asistență Google, conținut valoros, profesioniști din cadrul Google și mentori din întreaga lume. Printre beneficiile de care se vor bucura aceștia ca urmare a parteneriatului se numără:
- Google for Entrepreneurs International Demo Days: startup-urile selecționate vor avea ocazia să își prezinte produsele în fața unor investitori cunoscuți din Silicon Valley;
- Google for Entrepreneurs Exchange: membrii TechHub Bucharest vor putea aplica la Google for Entrepreneurs Exchange, o serie de programe globale cu durata de o săptămână, dezvoltate pe diferite verticale, care vor ajuta startup-urile să aibă acces la noi piețe. Aceste evenimente sunt găzduite de partenerii și campusurile Google for Entrepreneurs;
- Conținut de calitate pentru startup-uri realizat de comunitățile partenere Google for Entrepreneurs și transmis în direct în întreaga rețea;
- Conexiuni cu profesioniști din cadrul Google: oportunități de mentorat și programe educaționale care beneficiază de prezența locală a Google;
- Acces la oferte specifice pentru startup-urile în tehnologie, incluzând credite pentru Google Cloud Platform și suport dedicat pentru companiile selecționate.
Comunitatea TechHub este globală, iar membrii din peste 60 țări au acces la profesioniști din cadrul Google în șase orașe internaționale. Apartenența la rețeaua TechHub oferă fiecărui antreprenor acces la toate spațiile TechHub din lume, precum și la programele și oportunitățile disponibile prin evenimente precum Startup Funeral sau seria lunară TechHub Tuesday Demo Night. Aproximativ o treime dintre membri lucrează full-time, alături de echipele lor, din spațiile de lucru TechHub, iar majoritatea acestora accesează beneficiile oferite de TechHub prin programele realizate pentru a ajuta startup-urile să depășească provocările pe care le întâlnesc atunci când dezvoltă companii la nivel global.
P. S.Parteneriatul a fost anunțat oficial în București pe 17 februarie, în cadrul unui eveniment care a avut loc la TechHub Bucharest și a adus împreună Techhubberi, Googleri, investitori, antreprenori și alți membri cheie ai comunității profesioniștilor în tehnologie din București.