Când am văzut știrea asta pe RomaniaPozitiva.ro (apropo, vă recomand să urmăriți siteul ăsta, este o sursă de optimism aplica în fiecare zi; mă rog, pentru mine, cel puțin) cu Centrul de Cercetare a Condițiilor de Confort, mi-a sunat un clopoțel, cum ar spune congalezul ajuns pe lângă Turda. Așa că am dat click. Și bine am făcut.
Pentru că respectiva chestiune este mâna (cum ar veni) unui grup de studenți din cadrul a 5 universități din București, pasionați de arhitectură, inginerie, management și comunicare. Să le dăm un pic cuvântul, ca să înțelegeți și mai bine ce faină este ideea:
Am proiectat și construit, transportat 2500 km până în Franța la competiția Solar Decathlon Europe 2014, Versailles, asamblat în doar 12 zile și reasamblat în București o locuință solară, confortabilă și sigură, inteligentă și sustenabilă, eficientă energetic, care își produce singură energia, pe scurt – o locuință a viitorului.
Mno, ziceți că nu-i fain. Serios! Dar și mai fain este că puteți să vizitați acest Centru. După cum vă raportez mai jos, urându-vă o experiență plăcută :)
Sâmbătă, 16 ianuarie, între orele 12:00–16:00, vă așteptăm la sediul EFdeN 4C de pe Bvd. Pache Protopopescu nr. 66, în incinta Facultății de Inginerie a Instalațiilor, București, pentru a lua parte la Turul Public ce va inaugura programul de vizitare al prototipului EFdeN 4C. Pentru a afla mai multe despre conceptul, evoluția, tehnologiile implementate în proiect dar și strategiile active și pasive, sau despre echipa EFdeN, vă rugăm să vă înscrieți aici la turul public de sâmbătă.