Cândva prin aprilie am văzut că lângă mine s-a deschis o cafenea. Inițial nu i-am dat mare importanță, mă înțelegeți, încă o ”crâșmă”, mi-am zis. Dar, pentru că sunt băiat de cartier și tot ce este în cartier nu trebuie să îmi fie străin :D, mi-am propus să mă duc să testez produsul, cum ar veni. Doar că mi-a luat ceva vreme până le-am trecut pragul (sunt ocupat, ce vreți de la viața mea?!). Dar, odată ce am făcut acest pas de-a dreptul epocal, Cappuccino Story s-a lipit de mine într-un mare, mare fel. Chiar enervat de tare :)) Hai să vă raportez ce și cum.

Cappucino Story are o poveste care mie, ca antreprenor de niște ani buni, îmi place tare mult. Pentru că este un afacere condusă de doi stimabili, pe care îi cheamă Cătă. Unul dintre ei este poreclit ”cel Rău” iar celălat ”cel Bun”. Nu mă întrebați de ce. Trebuie să veniți la locul faptei ca să auziți povestea din gura lor, merită :))

Cei doi Cătă au lucrat la patron, ca să zic așa, până în momentul istoric de 1 aprilie (serios, pișicherii atunci au decis că merită deschisă ”baraca” :D) când s-au lansat la apă. Mă rog, la cafea :)) Și, de atunci, în doar câteva luni, au reușit să intre în sufletul cartierului.

Dacă vi se pare că mă întind dacă o bag pe asta cu ”sufletul cartierului”, eu nu o să mă străduiesc să vă schimb impresia. Doar vă spun că trebuie să veniți acolo, să stați măcar o jumătate de oră și să vedeți cum cel puțin 80% din clienți suntem cei care revenim mereu și mereu și pe care cei doi Cătă nu îi mai întreabă ce vor, ci le prepară direct licoarea. Pentru că există deja un fel de convenție nescrisă între noi și ei. Chestiune care mie îmi place la modul corespunzător :)

Cappuccino Story este, dacă vreți, crâșma perfectă de cartier. În care toată lumea se știe cu toată lumea și unde te duci și pentru că ce consumi acolo este foarte bun (aici nu încape dubiu, veniți să testați) dar și pentru că poveștile pe care le auzi acolo și din care, de cele mai multe ori, faci parte sunt o doză de relaxare excelentă după niște zile de alea frământate, cum le avem toți.

Așa, ca idee, ca să vedeți cum relaționăm cu cei doi Cătă, într-o sâmbătă dimineață intru în baracă (ei așa îi spun, baracă) și Cătă cel Rău mă întreabă ce știu despre nuș ce eveniment. Îi zic ”măh, nu știu mare lucru, dar părerea mea este…”. La care el mă întrerupe și mă lovește aiuritor: ”măh, tu mie să îmi zici informații, că păreri am și io!” :)) Cam despre asta este vorba în propoziție, zic :D

Vă povestesc despre Cappuccino Story pentru că zilele trecute le-am făcut un cadou celor doi Cătă. Un cadou la care nici unul dintre noi nu ne-am așteptat :)) Să vă explic de ce.

Cei de la Vodafone m-au întrebat dacă mă bag să fac o surpriză cuiva, ca un fel de personalizare a campaniei lor #DăruieșteBucurie. Dar să fie cineva, suna brieful, care să nu îmi fie tovarăș apropiat, dar nici pe sistem de charity. Adică cineva care face parte din viața noastră, dar nu e că îl luăm acasă să îi citim povești :))

”No problemos”, zic. Căci, nu-i așa, cât de greu poate fi să alegi pe cineva căruia să îi faci o surpriză? Numai că m-am trezit că e greu, chiar greu să aleg… De ce i-am ales până la urmă pe cei doi Cătă? Pentru că așa mi-am dat seama că ce fac ei și ce se întâmplă la Cappucino Story a devenit o parte interesantă din viața mea. Și pentru că povestea lor și a coffee pointului îmi place foarte tare, pentru că rezonează cu antreprenorul din mine, mare amator de povesteală :)

Bun, că i-am ales pe ei este una. Dar apoi m-am blocat un pic la chestiunea de bază: ce cadou să le iau? M-am sucit, m-am învârtit, am ales, m-am răzgândit, după care m-a lovit gândul cel bun. Adică să revin la ceea ce fac eu îndeobște dacă vreau să ofer cuiva un cadou de coracon: să mă gândesc la niște tineri artiști români. Ceea ce fac de multă vreme. Pentru că mi se pare că astea sunt cadouri chiar de suflet. Pentru că 1. sunt unicat 2. spun ceva și despre cel ce le oferă dar și despre cel ce le primește 3. sprijini astfel artiștii români.

Prima mea opțiune la faza asta este, de ceva vreme, Alexandra Pașca. De la care am cumpărat mai multe lucrări. Și care mi-e chiar dragă, ca să o zic direct :D Când i-am spus ce vreau să fac, a reacționat cu entuziasm și mi-a cerut mai multe informații despre băieții de la Cappuccino Story. Când, mirat (mă înțelegeți, eu eram pe sistem ”dă-mi ceva ce ai pe acolo și care se potrivește”), am întrebat-o de ce vrea informațiile astea, mi-a spus că nu are cum să creeze ceva dacă nu le știe. Căci Alexandra a vrut să picteze ceva special pentru această ocazie, special pentru băieți :)

Când m-am dus duminică dimineața să le duc cadoul, cei doi Cătă au avut o reacție oarecum ciudată. Adică nu prea au fost dezinvolții pe care îi știam. Cred că s-au emoționat un pic. Sau ceva :)) Și la fel și io. Ca băieții :D Mi-au spus că le place foarte tare. Ce putea zice altceva, desigur… :))

Vă aștept, deci, să ne bem cafeaua, măcar din când în când, la Cappuccino Story. O să vă puteți alege din paharele desenate foarte fain de Cătă cel Bun, pe care după aia chiar o să vă vină greu să le aruncați la cât de mișto sunt, întrebați-l pe Vlad Dulea despre asta :)) O să aveți parte de niște povești mișto (nu vă gândiți că e filosofie clasică, sunt bârfulițe de astea pe sistem de balsam pentru suflețel :D), muzica faină (aici depinde pe ce temă nimeriți; duminică am băgat Korn la greu…), oameni corespunzători, de astea, de cartier :D

Și, dacă vă place ideea #DăruieșteBucurie, poate faceți și voi un astfel de gest. Să dăruiți cuiva ceva. Cuiva care face parte din viața voastră, dar care nu era pe ”lista” de cadouri de anul acesta. Este și un test, dacă vreți. O așa zisă ieșire din zona de confort. Ceea ce vă recomand să faceți măcar din când în când :)

Întru inspirație, vă las cu filmulețele de mai jos. Sărbători fericite :)

https://youtu.be/A9ylLgfCpow