Da, știu, titlul sună cumva ciudat. Dar aveți puțintică răbdare să vă explic ce și cum. O să vedeți că e valabilă chestiunea :D Ba, mai mult, nu vorbim doar despre posibilitatea de primi, dacă ai o cartelă Vodafone, 10 GB/lună indiferent în ce rețea ești, ci și credit pentru un telefon sau accesorii gratuite, pentru apelurile primite de la prieteni din alte rețele sau din Vodafone. Să vă explic. Sau, dacă vreți să aflați direct de la sursă, adică de la Vodafone, intrați aici.
Așa, ca punere în context, cred că și voi pățiți la fel ca mine: în meciul dintre cât net consum și câte minute vorbesc, echipa netului câștigă decisiv. De fiecare dată :)) Căci, nu-i așa, trăim într-o lume în care netul de pe mobil face legea, ca să zic așa. Și mobilul crește ca un Făt Frumos dintr-o poveste 2.0!
Ideea cu promoția Vodafone vine exact ca un fel de ”jucător” bun, care a stat până acum la încălzire și acum intră în teren în echipa netului și marchează decisiv. Mă rog, ați înțeles ce am vrut să spun cu stilul meu de stelist :))
Tradus în limbaj de peluză (ca să merg tot pe ideea cu fotbalul), chestiunea este de o simplitate dezarmantă: dacă ai o cartelă Vodafone, cu cât ești mai mult sunat, din orice rețea, cu atât primești mai mult net pentru telefonul mobil. Plus, cum ziceam mai sus, credit pentru un telefon sau accesorii gratuite.
Mai fain de atât este că primești un bonus de 5 GB, valabil pentru 15 zile, în momentul în care te înscrii în campanie. Te poți înscrie în campanie până pe 31 ianuarie, iar acumularea de net gratuit și credit telefon se face până pe 31 martie.
Vă dau mai jos informațiile oficiale despre campanie. Ca să fie foarte clar despre ce vorbim. Mai ales pentru cei care sunt în altă rețea decât Vodafone și vor să primească net gratis de la… Vodafone. Căci, după cum puteți vedea mai jos, se poate!
Pentru utilizatorii Vodafone care vor sa castige net gratuit
[1] Daca esti utilizator de cartela Vodafone si activezi aceasta optiune, cand te suna cineva din Vodafone, castigi 1 MB si credit-telefon pe minut. Daca amandoi, de exemplu, aveti cartele Vodafone si v-ati activat opiunea, si vorbit la telefon intre voi, castigati impreuna.
[2]Daca esti pe Vodafone si te suna cineva din alta retea, primesti 10 MB si credit-telefon minut. El/ea va primi doar daca, fireste, s-a inscris in campanie. Adica daca s-a inregistrat in campanie, si-a asociat nr lui/ei cu un numar de Cartela Vodafone si-a luat cartela cu numar Vodafone.
Pentru utilizatorii din alte retele care vor sa castige net gratuit de la Vodafone
[1]Pentru a acumula traficul de date, clientul altei retelei de telefonie mobila trebuie sa se inregistreze cu numarul lui din acea retea, prin SMS la numarul 0722101010, direct pe www.vodafone.ro sau in aplicatia MyVodafone. Numarului sau din reteaua respectiva i se asociaza un numar de Cartela Vodafone pe care va primi bonusurile. Numarul asociat poate fi un numar deja existent (pe care il ai prin casa sau o cartela Vodafone nefolosita) sau un numar nou, ce poate fi obtinut gratuit, la cerere, in reteaua de magazine Vodafone si/sau a partenerilor sau prin curier, prin completarea adresei de livrare pe site.
ATENTIE! Netul Vodafone poate fi folosit doar pe o Cartela Vodafone – un SIM cu valoare 0 lei pe care il poti cere gratuit intr-un magazin sau dealer Vodafone. Sau daca iti portezi numarul pe o Cartela Vodafone. Sau daca ai prin casa o Cartela Vodafone, o poti reactiva pe aceea.
[2]Daca un client al altei retele de telefonie mobila apeleaza un utilizator aflat in reteaua Vodafone, ambii primesc 10MB si credit pentru telefon minut, cu conditia ca fiecare sa fie inregistrat in campanie.
Cât despre cum să îi faci pe alții să te sune, nu să îi suni tu, fiți cât mai creativi! Cum a fost colegul din spotul de mai jos :D
https://youtu.be/Ky3NM3ygkXQ
4 thoughts on “Cum poți să primești pe o cartelă Vodafone pana la 10 GB/luna indiferent în ce rețea ești (P)”
Era și timpul să introducă și ei Credit-Telefon, cei de la Orange au de mult timp. Cât despre mine, ar trebui să prelungească mai mult campania, să pot acumula și eu cât strâng alții într-o lună! :))
Păi fii creativ, bre! Fă-i pe ceilalți să te sune. Auzi, că acum îmi pică fisa, dacă aș face un concurs în care să premiez cele mai bune idei despre cum să îi faci pe ceilalți să te sune, te-ai băga? :D
Desigur, chiar am lăsat o astfel de idee pe un alt blog care a abordat acest subiect!
Cristi, ca multi alti romani inventivi imediat mi-a venit ideea ca daca ai un prieten cu abonament nelimitat, sa vezi cum vor curge bonusurile, sau iti dai seama cum isi vor face singuri bonus cei care au si vodafone si digi nelimitat :))) Imi si imaginez cum se vor incinge telefoanele!