Încep aceste rânduri cu rugămintea ca cei care vor să comenteze la ce zic să citească, după posibilități, cât mai mult din ce scriu. Pentru că, dacă vă opriți doar la titlu, cumva nu o să înțelegeți până la capăt ce vreau să zic.

Ce se întâmplă zilele astea în stradă este splendid. Este, dacă vreți, o lecție pe care România mi-a dat-o când eram într-o stare în care simțeam că ceva nu merge cum trebuie. Faptul că atât de mulți români au ieșit în strada ca să își facă vocea auzită este pentru mine dătător de speranță. De speranță că țara asta are încă multe resurse, care ar trebuit exploatate. Doar să găsim modalitățile cele mai bune pentru a exploata aceste resurse.

Ei bine, ajunși la acest punct, chestiunile se complică. Pentru că drumul de la a scanda ”Jos corupția!” la a implementa cu adevărat acest slogan (ca să o zic simplist) este unul lung și plin de opreliști. Pentru că doar naivii (minunați din toate punctele de vedere) pot crede că lucrurile se rezolvă doar cu ieșitul în stradă. Ce vedem că se întâmplă acum este un început. Sau, de fapt, ar trebui să fie un început. Începutul asumării faptului că tu, ca cetățean, trebuie să te implici mai mult în viața cetății și să vezi această implicare ca pe un maraton, nu ca pe un sprint.

Una din modalitățile pe care strada (ca să îi zic generic) a simțit-o că ar fi bună pentru a face lucrurile să se miște este înființarea Partidului Colectiv. Trecem peste anumite tentative de a capitaliza acest concept și ne focusăm doar pe ideea în sine: aceea a unui partid care să reprezinte vocea străzii. O idee care nu este rea deloc. Dar care ar putea deveni foarte rea dacă nu este implementată cum trebuie. Și zic asta mai ales dacă această inițiativă ar eșua (cum, din păcate, are mari șanse să se întâmple…) într-un politicianism de trei lei. Pentru că un asemenea eșec ar reprezenta încă o ocazie ratată ca vocea poporului să se facă auzită la modul organizat.

Eu văd Partidul Colectiv ca pe un partid de opoziție veșnică. Nu doar la nivel declarativ, ci un asemenea principiu de opoziție veșnică să fie pus ca numărul 1 în programul politic al partidului. Vă dau mai jos trei motive pentru care vă spun asta.

Motivul 1. Un partid născut în stradă trebuie să reprezinte mereu strada. Singurul mod prin care un asemenea partid ar putea ucide această idee ar fi să ajungă la putere. Pentru că, simplu spus, puterea corupe. Puterea schimbă obiectivele cu care ai pornit la drum, puterea te face să vrei mai multă putere pentru tine și să uiți că, de fapt, ce trebuie să faci este să fii acolo doar ca să reprezinți strada. Partidul Colectiv, odată ajuns la putere, ar eșua lamentabil. Pentru că ar juca după regulile politicienilor pe care îi contestă și față de care se raportează pe invers. Iar când joci după regulile politicienilor, mergi la pierdere sigur. Pentru că ei, politicienii, sunt muuuuult mai buni decât strada când vine vorba de șmecherii, învârteli și alte chestiuni de astea absconse. De aceea cred că a rămâne permanent în opoziție este singura varianta de parcurs a Partidului Colectiv.

Motivul 2. Activitatea politică a Partidului Colectiv trebuie să fie una care să vizeze rezolvarea solicitărilor străzii. Uitați-vă la centralizatorul acestor dorințe. Toate ar trebui prinse în programul politic al partidului. Toate. Pentru că asta vor toți cei care au ieșit în stradă. Și nu poți să zici ”aaaa, păi stai, aia pe care o vreiu tu nu e bună, ești praf, nu mă interesează că ai ieșit în stradă să vrei asta”. Nu poți face așa ceva fără să distrugi tocmai ideea de la care a pornit Partidul Colectiv. Căci a reuși să îi reprezinți pe toți cei care au ieșit în stradă este esența diferențierii față de orice partid politic pe care mișcarea îl hulește și care îi reprezintă doar pe ai lor și atât.

Motivul 3. Partidul Colectiv ar trebui să fie, din punctul meu de vedere, un partid politic al societății civile. Da, știu, cumva această formulă conțin o contradicție internă. Căci, nu-i așa, ideea clasică a societății civile care să fie parte total separată de mediul politic este cea care ne-a guvernat multă vreme. Doar că eu unul cred că a cam trecut vremea asta. A cam trecut vremea în care societatea civilă (cea care are ca obiect ca activitate, ca să zic așa, mediul politic) avea ca obiectiv doar criticatul politicului. Cred că a venit momentul ca societatea civilă să înceapă să construiască ceva, să urmărească niște obiective cuantificabile. Iar asta se poate face doar dacă ”împrumuți” partea instituțională, dacă vreți, din activitatea politică. Adică, pe scurt, societatea civilă să înceapă să aibă inițiativă legislativă. Există mai multe modalități legale prin care se poate face asta, nu insist acum, o să revin, căci merită discutat pe subiect. Cu mențiunea că există exemple de ONG care merge deja pe drumul acesta, din fericire, doar că sunt teribil de puține, din păcate.

Cum se pot pune în aplicare, la nivel de organizare, chestiunile de mai sus? Varianta pe care o văd eu pornește tot de la lista revendicărilor. Pentru că, repet, asta a vrut strada, iar Partidul Colectiv reprezintă strada, deci trebuie să țină cont la nivel organic, dacă vreți, de aceste solicitări. Pornind de la dorințele manifestanților, Partidul Colectiv ar trebuie să se organizeze dub forma unor grupuri de discuție (generic spus), al căror scop să fie tocmai inițiativa legislativă, care să schimbe ceva la modul concret în domeniul vizat de fiecare din solicitările străzii.

Să luăm un exemplu concret din acele solicitări: venitul minim garantat de 250 de Euro. Grupul de discuție pe teme de protecție socială va discuta acest subiect și va veni cu soluții. Care să conțină și sursele bugetare, modul de implementare, norme legislative de aplicare și tot ce mai trebuie (extrem de multe, o să vedeți, când te apuci să lucrezi în profunzime abia atunci înțelegi cât de greu este să faci lucruri). După care începe etapa legislativă, când proiectul de lege este depus la Parlament. După care începe etapa de lobby. Căci tu, ca Partid Colectiv singur, nu o să poți trece legea. Așa că ai nevoie de sprijin parlamentar. Și încep negocierile. Și tot așa (ca să o scurtez).

E greu? Sigur. Dar doar așa poate un potențial Partid Colectiv să aducă schimbarea pe care o cere strada. Pentru că, altfel, dacă strada nu este reprezentată la nivel cu adevărat politic ar însemna că toate aceste solicitări, toate schimbările pe care strada le cere ar ajunge în mâinile, desigur, politicienilor actuali. Care, v-ați prins, o să înceapă cu ”sigur, ne ocupăm, servim patria!” și o să facă rahatul praștie, nefăcând nimic, de fapt.

Cum ziceam, drumul de la a scanda ”Jos corupția!” la a implementa cu adevărat acest slogan (ca să o zic simplist) este unul lung și plin de opreliști. Și teamă mi-e că puțini din cei care chiar ar putea face acest drum o să se încumete să facă primul pas. Și o să rămână tot cei pentru care un Partid Colectiv reprezintă o ocazie de a se cățăra pe o scară politică pentru a ajunge un pic mai sus. Și dorințele străzii o să se piardă undeva pe parcurs.

Tare aș vrea să îmi demonstrați că nu este așa. Că există câteva sute de români care să vrea să meargă pe acest drum. România, ziceam, are resurse nebănuite. Doar că unii dintre noi trebuie să și le conștientize și, mai important, să și le asume.