Da, știu, ce zic în titlu poate părea nașpa. Enervant. Frustrant. Măgăresc. Și, din multe puncte de vedere, chiar este. Dar aveți puțintică răbdare să vă explic de ce cred că smartphoneul pe care îl avem mulți dintre noi în dotare este cea mai personală sculă (pardonați, rogu-vă, forțarea gradului de comparație) din istoria omului.

Dacă smartphonele nu este cea mai personală sculă din istoria omului, explicați-mi atunci de ce, fără să vă oblige nimeni, îl ”frecați” de cam 127 de ori pe zi. Dap, de 127 de ori pe zi, așa spun studiile că este media de ”frecare” a telefonului pentru un român. Și, dacă tot suntem la capitolul ăsta, calculați cam cât din frecarea asta înseamnă că ”aveți treabă” și cât pentru că așa vreți voi să faceți fără să vă oblige nimeni.

Dacă smartphonele nu este cea mai personală sculă din istoria omului, explicați-mi atunci de ce mulți dintre voi pun mâna pe telefon, ca prim gest pe care îl fac atunci când se trezesc. Adică înainte de pișu, spălat pe dinți sau chair deschis felinarele cum trebuie.

Dacă smartphonele nu este cea mai personală sculă din istoria omului, explicați-mi atunci de ce unii dintre voi dormiți cu el sub pernă. Lângă cap. Lângă creier. Mânați – parcă – de un fel de frică pseudo-ancestrală să nu vi-l fure cineva…

Dacă smartphonele nu este cea mai personală sculă din istoria omului, explicați-mi atunci de ce atunci când – oh, the horror – vă uitați telefonul acasă, parcă simțiți că sunteți pe jumătate dezbrăcați sau ceva. Sau când – oh, the double horror – dacă vi-l pierdeți simțiți că viația voastră așa cum o știați s-a sfârșit în proporție de cam 32,56%.

Dacă smartphonele nu este cea mai personală sculă din istoria omului, explicați-mi atunci de ce nu prea puteți să îmi găsiți argumente ca să contestați ce zic eu acilea.

Și faceți toate acestea FĂRĂ SĂ VĂ OBLIGE NIMENI. Căci asta mi se pare colosal. Că este decizia voastră să aveți smartphonele ca un fel de parte integrantă din ceea ce sunteți, ca un fel de extensie tehnologică personală a sinelui (sau ceva de astea mai filosofico-nușce). Nimeni nu vă obligă să faceți asta.

Ia aduceți contra-argumente la ce vă zic eu aici. Vă provoc. Chiar sunt curios ce o să ziceți. Pentru că eu, în nimicnicia mea, am încercat să mă contrazic singur (un exercițiu pe care vă recomand să îl faceți constant, de altfel), dar nu am găsit nici o perversă de pe târg care să lovească decisiv în ce am zis mai sus…

Să vă dau și infograficul care mi-a stârnit rândurile de mai sus. Foarte interesant, de altfel.