V-am zis de IMPRO, acum e vremea să vă povestesc puțin despre unul dintre spectacolele din perioada 24-27 septembrie de la Teatrul Național din București: Este vorba despre „Încercarea”, a trupei „Marțienii”, ce se va juca improviza pe data de 26 septembrie 2015, în Sala Media de la TNB, ora 20:00.
„Încercarea” este un format de improvizație gândit de „Martienii” special pentru ediția a treia a Festivalului Național de Improvizație, !MPRO.Cinci improvizatori creează cinci personaje pe loc – se vor iubi sau urî, își vor mărturisi visurile, temerile și dorințele. Apoi, publicul va hotărî o încercare ce le va pune viaţa în pericol, fie că va fi vorba de apă sau foc, o epidemie sau un atac extraterestru. Vor suferi, vor lupta, iar finalul… îl vom trăi împreună, public și improvizatori!
Trupa „Marțienii” s-a format din cursanți Improvisneyland, oameni cu meserii diferite în viața lor profesională, dar cu o mare pasiune pentru improvizație. Și pentru că ei au repetat întotdeauna în zilele de marți, numele trupei a venit de la sine: Marțienii. Cei 5 improvizatori sunt: Anca Amariei, Lidia Gănțoi, Mădălina Săvulescu, Bogdan Lazăr, Ciprian Stănescu, iar ei formează trupa alături de Cristi Roșu (trainer) și Iuliana Vasile (artist grafic). Misiunea Marțienilor este să aducă zâmbete pe chipurile celor din jur. Conceptul lor de spectacol este de regulă caritabil. Le place să sprijine fapte bune, cauze sociale, orice inițiativă menită să aducă o rază de soare în orice poveste mai întunecată.
P. S. Bilete puteți cumpăra de aici.