BIG BUILD sau cum se vor construi la Bacău 8 case în 5 zile

Știați că  există Ziua Mondială a Locuirii și că se sărbătorește pe data de 5 octombrie? Până astăzi, nici eu, dar sunt foarte bucuroasă că am aflat de ea. Asta pentru că tare îmi place ideea de celebrare a celor de la Habitat For Humanity Romania și anume, construirea a nu mai puțin de 8 case în nu mai mult de 5 zile pentru familiile nevoiașe din Bacău.

Isprava poartă numele de BIG BUILD și se va desfășura în perioada 5-9 octombrie, în Bacău, unde 200 de voluntari din țară și străinătate (Clive Rainey – primul voluntar Habitat for Humanity din lume , alti voluntari din SUA, Irlanda de Nord și din companiile din România) vor avea grijă ca locuințele să fie gata la timp.

“5 milioane de oameni din România locuiesc în condiții care le pun în pericol sănătatea și dezvoltarea. Prin Habitat for Humanity România reușim să oferim în fiecare an un viitor mai bun pentru 2,000 de oameni. Împreună însă, putem ajuta mai mult. Invităm alături de noi companiile, care pot să sponsorizeze construcția unei locuințe și să ofere angajaților lor o experiență de teambuiling pe șantier, politicienii, care pot să facă schimbări la nivel legislativ, artiștii și persoanele publice, care pot să ne ajute să vorbim mai mult despre cum se locuiește în România. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns afirmativ invitației noastre, așteptăm cu bucurie să construim împreună 8 case în numai 5 zile la BIG BUILD”, a declarat Mario DeMezzo, director național Habitat for Humanity România.

Un comentariu la “BIG BUILD sau cum se vor construi la Bacău 8 case în 5 zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: