Cea de-a III-a ediţie a DogFest, organizată de Royal Canin, aduce stăpânilor şi iubitorilor de câini, între 29 august și 13 septembrie 2015, în parcările celor cinci magazine Hornbach din ţară, demonstraţii de dresaj, traseu de obstacole, concursuri de agilitate şi prezentări de rase.
Proprietarii de câini şi patrupedele lor au parte şi anul acesta de seria de evenimente din cadrul DogFest, organizate de Royal Canin încă din 2013. Doritorii sunt așteptați împreună cu prietenii lor patrupezi să participe la traseul cu obstacole.
Important de ştiut este că toţi participanţii înscrişi în competiţie vor fi premiaţi de Royal Canin.
De asemenea, evenimentele au în program atât demonstraţii spectaculoase de dresaj pregătite şi executate de apreciaţi specialişti în domeniu, cât şi prezentări ale unor rase deosebite.
Cele cinci evenimente DogFest se vor desfăşura în următoarele zile, începând cu orele 11.00:
• 29 august – Hornbach Brașov
• 30 august – Hornbach Baloteşti
• 5 septembrie – Hornbach Timișoara
• 12 septembrie – Hornbach Berceni
• 13 septembrie – Hornbach Militari
DogFest 2015 vine cu o noutate îmbucurătoare pentru iubitorii de câini: din acest an vor fi prezente la eveniment asociaţii pentru protecţia animalelor prin intermediul cărora cei interesaţi pot adopta unul sau mai mulţi prieteni patrupezi.