Trei motive pentru care ar trebui să te uiți la emisiunea lui Măpuță

Mi-am făcut un obicei învârtoșat să nu scriu aici pe blog despre subiecte pe val, care ard coraconul națiunii. Și mă țin de obiceiul ăsta cu toți caninii din dotare. Doar că, în extrem de rare cazuri, simt că voma ce îmi stă pe gârgălotă nu poate fi expectorată decât printr-un exercițiu de exorcizare prin sciitură pe blog. Sau ceva. Așa că, mai jos, păcătuiesc. Iertați-mă pentru asta, ca să mă pot ierta și eu.

Ce a făcut Măpuță and co. este sublim. Dap, sublim. Căci și scabrosul, și imundul, și căcatul cufurit au sublimul lor. Un sublim pe invers. De o perversitate de-a dreptul tulburătoare. Care sublim ne-a dovedit că Groapa Marianelor în materie de televiziune este doar o mică crestătură în asfaltul din Berceni. Căci Măpuță a descoperit o nouă groapă, fără fund. Și fără cur.

Să lămurim un lucru: nu cred nici un milimetru că cei de la emisiunea lui Măpuță au greșit din punct de vedere tehnic. Pentru că, într-un mod paradoxal (paroxistic, mai degrabă), sunt prea buni ca să greșească în halul ăsta. Ei așa au vrut să împrăștie căcatul. A fost un gest asumat. Voit. Pentru că știau că vă exploda ratingul. Iar pentru ei ratingul este Dumnezeu. Iar căcatul pe care acest Dumnezeu îl aduce este nectarul ceresc pe care îl înghit în fiecare zi. Cu polonicul. Cu găleata. Cu cupa de la excavator. Later edit: nici măcar, au mâncat căcat degeaba.

Mi se înciotrică neuronii când mă gândesc la următorul lucru: o emisiune excepțională precum ”România, te iubesc!” este în aceeași grilă cu haznaua lui Măpuță. Și mă întristez că ”Apropo TV”, că Adi Hădean sau Adela Pârvu sunt, fără să aibă ei nici o vină, atinși de flegmicidul măpuțian. Of…

Cât despre cele trei motive pentru care ar trebui să vă uitați la emisiunea lui Măpuță, am mințit. Ele nu există. Aș fi vrut să existe. Să pot să găsesc măcar un motiv, unul mic, firav, aproape invizibil. Dar nu am reușit. Tot ce am văzut este hăul imens din sufletul celor care se uită la așa ceva ca să vadă că viața lor de căcat este mai parfumată un pic atunci când văd la tv că ăilanți mai mari ca ei put pestilențial tot a căcat.

PS Nu credeam să ajung ziua în care să zic ”Eftimie are dreptate”…

visam in spatiu divin

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

4 thoughts on “Trei motive pentru care ar trebui să te uiți la emisiunea lui Măpuță”

  1. Salut, l-am sunat pe Măpuță de două ori să mă ajute anul trecut cu proiectul meu cu înghețata pentru copii ( http://zoltybogata.ro/o-inghetata-pentru-fiecare-copil ) și mi-a zis să trimit mail cu detaliile și nu am mai primit veci răspuns :( ,să ajuți niște copii sărmani, pentru el nu e senzațional. Toți caută senzaționalul, a făcut și câteva lucruri bune mai demult. Dar acuma o ia razna, celebritatea schimbă mult pe uni oameni. Multă sănătate

  2. coracon? sigur nu… corazon? un pic în afara subiectului, rezon (sic), dar cât timp tot ne chinuim a scrie folosind cuvinte din alte graiuri, hai s-o facem corect.

  3. Esti criminal :))))
    Prima data am crezut ca e o greseala de scriere cand am vazut Maputa. Greu m-am prins :))))
    Din pacate, ai totala dreptate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.