Bunica mea, ajunsă la 82 de ani, m-a întrebat în urmă cu câțiva ani ”ce faci tu la serviciu?”. Am încercat pentru vreo 3 minute să îi explic ce și cum. Dar m-am prins repede că nu aveam nici o șansă să înțeleagă care-i faza cu bloggingul. Așa că i-am spus că am un ziar, dar că nu e pe hârtie, ci pe internet. Despre internet știa, deci s-a prins cât de cât. Iar la întrebarea, ”și te înțelegi bine cu șeful?”, singurul răspuns pe care i l-am dat – și care a mulțumit-o peste măsură – a fost ”da, mă înțeleg foarte bine, este prietenul meu cel mai bun!” :)) Am renunțat să îi explic despre antreprenoriat și alea, alea, căci m-am gândit că o să o sperie ideea că eu nu am un șef așa cum știe ea că oricine trebuie să aibă. Așa că am renunțat. Și ea, de atunci, e mulțumită că eu am un serviciu bun și că mă înțeleg foarte bine cu șeful :)

V-am spus cele de mai sus ca să înțelegeți că, de multe ori, lumea (în special cei din generația mai experimentată, ca să zic așa) se uită sceptic la mine când eu le spun că atunci când sunt la bere, sunt la serviciu. Că atunci când sunt la grătar, sunt la serviciu. Că atunci când sunt în Thailanda, sunt la serviciu. Că atunci când sunt în Argentina, sunt la serviciu. Că atunci când trag cu muniție reală în poligon, sunt la serviciu. Căci, nu-i așa, vine întrebarea firească (#truestory, de altfel): ”ce fel de serviciu este ăsta, că zici că ești într-un concediu permanent!?” :))

Păi da, dragilor, căci aceasta este meseria mea de blogger. Să fac ce-mi place și să îmi placă ce fac. Mult. Mult de tot. Dar nu cumva să credeți că nu este muncă. V-ați înșela amarnic. Pentru că, sigur, ajung în locuri teribil de interesante și cunosc tot felul de oameni care mai de care mai ciudați (de cele mai multe ori în sensul bun) și mă trezesc în situații provocatoare. Din care ies categoric câștigat, ca om. Dar de fiecare dată, pentru că sunt la muncă, eu trebuie să acționez cu fișa postului în minte. Adică cineva mă plătește să ”pățesc” de astea, deci acel cineva trebuie să obțină un beneficiu din faptul că eu ajung unde ajung și fac ce fac.

Iar pentru asta este nevoie de un mindset de business. Știu că mulți strâmbă din nas când le spun despre asta. Pentru că, spun ei, ”eu scriu pe blog de plăcere”. Păi și eu scriu pe blog de plăcere, cum aș putea să scriu altfel!? Așa că cele două chestiuni nu se resping, ba dimpotrivă, atunci când o faci la modul serios se completează precum berea și spuma. Adică sunt indisolubile. Sau, mă rog, ar trebui să fie.

Ce înseamnă acest mindset de business? Pe foarte scurt: să înțelegi că trebuie să investești în ceea ce faci pentru că altfel nu ai cum să obții beneficii. Rețineți relația direct proporțională între ”a investi” și ”beneficii”. Pentru că este regula de bază. În orice business. Ever. Forever.

Sigur că blogul este un business aparte. Cu anumite particularități. Dar tocmai aceste particularități îi coferă frumusețea. Din această perspectivă, a investi nu înseamnă doar bani (deși toți cei la care voi vă uitați pe sistemul ”bine, măh, ție ți-e ușor, tu ești chinezu…” bagă bani în ceea ce fac; și și de aia le merge), ci timp, resurse de orice alt tip decât bani, cercetare, permanentul efort de a te conecta cu ceilalți etc. Altfel nu se poate. Orice v-ar spune alții (apropo, când îi mai credeți pe unii, vedeți și voi dacă au ei au reușit #numazic), fără a intra în acest mindset de business nu se poate. Mă rog, accidente există, dar șansele ca și voi să fiți un astfel de accident sunt precum șansele unui pinguin să cânte o juma de măsură de Bach la clavecin.

Legat de beneficiile despre care vorbesc. Multă lume le identifică total cu banii. Total greșit. Căci beneficiile pe care le poți obține din blogging sunt mult mai multe. Vorbim, dacă vreți, despre un fel de piramidă, cu banii colea sus, cocoțați fix în vârful acestei piramide. Căci la bază – the beneficiul basic – stă faptul că nu mai vorbești singur. Nu râdeți, este un beneficiu extraordinar: tu zici ceva și lumea reacționează (te citește, comentează, dă share la ce zici). Ar fi mult de discutat aici, foarte mult, dar nu o facem acum, căci avem altă treabă.

De aici începe piramida beneficiilor. În a cărei structură intră o grămadă de alte beneficii, printre care amintesc invitații la tot felul de evenimente, networking (pe care poți să îl valorifici în alte proiecte, spre exemplu), branding personal, produse în teste, produse care rămân la tine în schimbul unui review sau al unui advertorial (dacă nu înțelegeți diferența între ele, stați o leacă să cugetați), cadouri, premii (încercați BlogalInitiative.ro, dacă nu ați făcut-o deja; cu mențiunea că nu e obligatoriu să fiți înscriși în Campionatul Național de Blogging, firește) etc. Acestea (și multe altele) sunt beneficiile pe care le puteți obține din blogging.

Am scris rândurile de mai sus pentru că am stat un pic și am cujetat pe tema Asociației Bloggerilor Clujeni. Pentru că am văzut la tvdece.ro și la groparu.ro două atitudini identice despre acest subiect. Cu mențiunea că am ales doar aceste două bloguri pentru că 1. vorbim despre niște bloggeri care știu masiv cât este ceasul în 2.0 2. deși au păreri diferite față de alții, ei invita lumea la dialog, iar asta pentru mine este sfințenia întruchipată în ceea ce privește orice efort de a pune umărul în blogosferă.

Pe scurt, Zicu de la tvdece.ro nu crede că Asociație pentru că ”ce putere ar avea o voce comună, dacă vocile care o compun nu sunt suficient de puternice?”. Iar Groparu confirmă pentru că ”Asociația asta a bloggerilor trebuie să aibă și niște bloggeri în ea”. Numitorul comun: sunt puțini bloggeri în Cluj care scriu la modul constant și masiv. Iar asta am văzut și eu: am dat o căutare la mine pe blog pe ”Cluj” și am văzut că eu scriu despre zonă mai mult decât scriu mulți bloggeri clujeni. Nu că e o sentință ce zic eu aici, ci doar o constatare personală. Pe care vă invit să o luați cum vreți. Sau nu.

Acum cuplați ce v-am zis eu mai sus despre a fi blogger cu ce se discută pe tema acestei Asociații. Și o să vedeți că se pupă. Mă rog, cel puțin cum văd eu lucrurile. Tot pe temă, ca material ajutător, dacă vreți, puteți citi la Valentin, Psaico, Ciulea, Vasile, Robi, Cuibus.

Atât cât contează, eu salut cu mare drag orice inițiativă care presupune o formă de colaborare între bloggeri. Pentru că eu cred foarte tare în astfel de asocieri, principiu pe care se bazează și Kooperativa 2.0, de altfel. Și nu mă refer doar la a face campanii și alea alea, ci la simplul (dar atât de minunatul) fapt că ne mai întâlnim la o bere pentru că vrem noi, nu pentru că ne fac alții programul. Căci de la această formă de a ieși la bere pornește totul. Și se poate ajunge departe.

Știu că cei de la Craiova se organizează ca să constituie o asociație, pentru că ei chiar fac lucruri acolo, îi urmăresc cu drag și ajung acolo de fiecare dată când pot. Mai știu că în Bacău există asociația Divanul, în jurul căreia bloggerii de acolo fac tot felul de lucruri. Și mai știu că în Botoșani există niște tineri care au niște idei de m-au lăsat cu gura căscată și pe care vreau din tot sufletul să le văd concretizate. În rest, nu prea mai știu să fie ceva închegat la modul constat. Poate mă ajutați voi cu exemple. Căci tare mult aș vrea să aflu că mai sunt exemple, tare mult!

Cam atât am avut de spus despre subiectul în cauză. Dacă aveți nelămuriri sau orice fel de întrebări, precizări, alea, alea, băgați în comentarii. Căci nu puteți voi comenta cât pot eu răspunde :D