Am 40 de ani. Nu că mă laud sau ceva :)) Dar vă spun asta ca să înțelegeți că am o vârstă care presupune că am prins, în copilărie, comunismul, această oroare absolută a istoriei națiunii noastre. Urăsc profund ce a făcut comunismul cu acest popor, îmi repugnă masiv orice elucubrații pe sistemul ”atunci era mai bine”. Dar, în același timp, nu pot să scap de niște regrete. De alea, de atunci, ”de pe vremea mea”.

Dacă mi-a plăcut ceva la modul instituțional și instituționalizat atunci, apoi să știți că mi-a plăcut să fiu pionier. Tare mult mi-a plăcut. Mai ales că, de la un moment dat, aveam deja acel filtru care ne făcea relativ imuni (sau așa credeam noi…) la orele alea de îndobitocire cu partidul e cel mai tare și iubitul conducător are grijă de noi. Căci cu alea începea orice activitate. Dar după aia urmau lucrurile cu adevărat interesante. Tot felul de competiții, de concursuri, de tabere, foarte tare. Mai ales în vremea aceea.

Cred cu tărie că distrugerea organizațiilor de pionieri a fost o mare porcărie a democrației incipiente. Pentru că, ca principiu, aceste modalități de a aduna copiii împreună sunt un lucru mare. Dar, mno, pe principiul ”a fost în perioada comunistă, e de rău”, așa și cu pionierii. La fel cum s-a întâmplat cu Daciada, care a fost pentru sportul de masă aur curat. Acuma…

Și cu școlile profesionale îmi pare că s-a întâmplat cam același lucru după Revoluție și în anii (cam mulți, zic…) care au urmat. Îmi pare, nu sunt sigur, adică nu am studii masive. Doar că, altfel spus, cererea de tineri școliți profesional era mult mai mare, din ce în ce mai mare decât oferta pe care școlile profesionale de pe la noi o ”aruncau” pe piață. Așa, ca să știți, există companii mari care și-au făcut propriile școli profesionale sau au ”închiriat” (scuzați termenul) clase întregi de elevi, pe care apoi i-au integrat în câmpul muncii.

Mă bucur, de aceea, să aud că numărul locurilor alocate pentru școlile profesionale cu durată de 3 ani, în anul de școlarizare 2015-2016, a crescut cu 2.400 de locuri față de anul anterior, până la 38.158, potrivit datelor Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT). E de bine zic. Ne întoarcem la normalitate. la acea normalitate care ne spune că nu toți, într-o națiune, putem fi profesori de filosofie. Sau experți în greaca veche. Sau astronomi. Cineva mai trebuie să ia și la pilă lucrurile. La propriu. Ceea ce, ascultați ce vă spune un blogger bătrân, este esențial pentru o țară, pentru economia ei.

Dintr-un total de 1.376 de clase disponibile, cele mai multe locuri sunt în zona de Nord-Est a României, 325 de clase a 8.862 de locuri, și zona de Nord-Vest cu 219 clase și 6.082 de locuri. 

Mecanica este domeniul de pregătire cu cele mai multe locuri alocate, respectiv 523 de clase și 14.617 de locuri, urmat de turism și alimentație 4.600 de locuri, industria textilă și pielărie cu 3.801 de locuri și construcții, instalații și lucrări publice cu 2.378 de locuri.

Ca și anul trecut, oferta cea mai mare este pentru calificări profesionale precum mecanică auto cu 6.435 de locuri, confecționer produse textile cu 3.411 de locuri, ospătar (chelner) cu 2.466 de locuri, mecanic agricol cu 1.400 de locuri, urmat de calificarea brutar – patiser – preparator produse făinoase și bucătar, fiecare cu câte 1.284, respectiv 1.298 de locuri.
Sursa: Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT)