Mă întâlnesc destul de des cu ONG. Și nu mă refer doar la cele despre care știe cam toată lumea, ci și la cele mici, unele formate dintr-un singur om, serios. Evident că fiecare se străduie să îmi spună cât de important este ce fac ele pentru salvarea planetei sau ceva. Și unele dintre ele chiar se mișcă foarte bine. Altele mai puțin bine, iar câteva deloc.
Când sunt întrebat de niște potențiale sponsorizări, de niște bani de la cineva (așa, zis generic) îi întreb, pe fiecare în parte, dacă au încercat vreodată să acceseze niște fonduri. Europene, norvegiene, malteze, croate, românești, de oricare ar fi ele. Dacă răspunsul este negativ, atunci le transmit cu părere de rău (mă rog, nu în toate cazurile…) că îi salut corespunzător dar eu nu pot discuta la modul serios cu cineva care nu a încercat să acceseze niște fonduri (nu că n-ar fi grămezi de oportunități, desigur).
Unii mi-au reproșat că nu e corect să aplic un astfel de criteriu. Am răspuns a la Caragiale: nu e corect, dar îl aplic. Asta fiind, desigur, decizia mea. De om care știe că un ONG care a trecut prin furcile caudine ale accesării unui proiect (chiar dacă nu l-a câștigat, atenție!) se cheamă că a căpătat multă experiență. Care experiență se traduce în ceea ce mă privește cu mult mai puțină bătaie de cap în a ne înțelege reciproc.
Acestea fiind spuse (și, trag nădejde, înțelese de unii…), vă raportez despre exact o astfel de oportunitate de finanțare pentru ONG mici.
Fondul pentru Inovare Civică, programul de finanţare al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), pune la dispoziţie organizaţiilor neguvernamentale peste 270.000 de dolari, prin granturi în valoare de aproximativ 15.000 de dolari. Începând cu 2015, programul se va derula în parteneriat cu Romanian-American Foundation (RAF), ce se alătură FDSC într-un efort de a încuraja comunităţile să îşi contureze propriile modele de dezvoltare şi implicare civică.
Fondul pentru Inovare Civică sprijină ideile inovatoare prin care este încurajată participarea activă a cetățenilor. Prin intermediul programului sunt finanţate inițiative în domenii precum: mobilizarea şi responsabilizarea cetăţenilor, acţiuni de advocacy şi monitorizare a instituţiilor/autorităţilor publice şi educaţie civică şi implicarea copiilor şi tinerilor în viaţa comunităţii.
Pentru depunerea cererilor de finanţare sunt eligibile organizaţiile neguvernamentale, înfiinţate pe teritoriul României. Mai multe informaţii despre eligibilitate şi parteneri se regăsesc în Ghidul Solicitantului, disponibil aici.
Organizaţiile interesate, sunt invitate să depună scrisorile de intenţie online prin platforma dedicată – www.finantare.fdsc.ro . Termenul limită de depunere a acestora este 03 iulie 2015, ora 16.00.
1 thought on “Se caută ONG mici. Se oferă peste 270.000 dolari. Dar numai dacă vor, desigur”
Ce misto, sunt oportunitati bune de luat bani pentru ONG-uri. Nu am nici o treaba cu ONG-urile probabil e de bine.
Cu stima.