O să ziceți că încerc să par melodramatic, dar chiar așa se numește evenimentul internațional de mountain bike cross country (MTB XC) de la Târgu Ocna.
„Călătorie între Cer și Pământ powered by DIGI” este organizat de Asociația Transalpin Bike, în parteneriat cu Societatea Națională a Sării (SALROM), Asociația “Salvează o inimă” și Plus Communication, cu sprijinul Primăriei Târgu Ocna și este o cursă pentru biciliști, desfășurată într-o mină de sare.
Traseul arată așa:
Startul se va da din Piața Primăriei Târgu Ocna, iar numai după câțiva kilometri petrecuți pe străzile orașului, cicliștii vor poposi la Poarta Minei Trotuș. După ce vor admira în viteză depozitele de sare, riderii vor ieși la lumină și imediat vor fi nevoiți să-și aprindă lanternele, întrucât urmează cel mai dificil și frumos moment al cursei, “adâncul pământului”. Preț de 3,1 km, în spirală, și 240 metri diferență de nivel, printr-un tunel complet iluminat, concurenții vor revedea lumina zilei. Cursa va continua pe un drum forestier, urmată de un drum de iarbă, ca mai apoi cicliștii să ajungă la cel mai înalt punct al cursei, 533 metri altitudine. După încă puțini kilometri, la vale, pe niște poteci pitorești, cicliștii vor da, în sfârșit de asfalt, și vor ajunge înapoi la Piața Primăriei. Aici, concurenții vor avea parte de încă o experiență inedită la final de buclă, unde vor traversa holurile … Primăriei pe bicicletă și vor continua același traseu înapoi prin mina de sare, pădure și oraș, timp de 120 de minute. Traseul unei bucle are 15 kilometri.
Cea mai bună parte este că participanții la „Călătorie între Cer și Pământ” pedalează pentru o cauză umanitară, mai precis banii vor ajunge la Alexandru Nichita, care are nevoie de ajutor.
Băiatul suferă de o malformație congenitală, care i-a afectat mână și piciorul drept. Membrele drepte sunt mai scurte decât cele stângi, iar pentru a merge normal, trebuie să poarte pantofi ortopedici pentru egalizarea lungimii picioarelor. Până la ora actuală, Alex a suferit 35 de intervenții chirurgicale.
Alexandru va mai avea nevoie de câteva operații importante care să-i egalizeze mâinile și picioarele, iar când se va face bine, micuțul a promis că primul lucru pe care-l va face, va fi să învețe să meargă pe bicicletă și să parcurgă și el același traseu. Povestea lui Alexandru poate fi citită pe platforma online a Asociației “Salvează o inimă”.
Felicitări organizatorilor pentru idee și multă baftă concurenților!
P.S. Înscrieri aici.