Stimabililor, așa, ca să vă faceți o idee (nu de alta, dar poate ați văzut că fac parte din tot felul de jurii), aș vrea să vă spun cu ce mă ajută calitate de membru al unui juriu. Al oricărui juriu. Asta apropo de faptul că am onoarea să fac parte, și anul acesta, din juriul care va pune un pic umărul la Gala Societății Civile.
În primul rând accept astfel de propuneri pentru că sunt foarte curios să văd proiectele, inițiativele și propunerile incluse în competiție. Pentru că, de imens de multe ori (din păcate…), într-un fel se văd acestea din fața foii de jurizare și altfel se văd din calitatea de ”civil”. Altfel spus, de multe ori a trebuit să jurizez niște proiecte care îmi plăceau și pe care chiar le apreciam, dar care au dat masiv cu virgulă când a trebuit să aplic criteriile de jurizare primite de la organizatori (și care, în marea majoritate a cazurilor, sunt stufoase și dure). Moment în care încrunt sprânceana, căci îmi dau seama că cei care au inclus proiectul lor în competiție au dat copy/paste unei prezentări de aia făcută pentru toată lumea și nu s-au obosit să citească cerințele, regulamentul.
Mi s-a întâmplat (nu doar o dată) să vină un perdant la mine și, cu o atitudine de aia zeflemitoare, să mă ia la mișto ”parcă ziceai că îți place proiectul nostru, cum de ați putut să nu ne dați nici un premiu?”. Dacă apreciez cât de cât persoana în cazuză, deschid folderul cu jurizarea și îi arăt modul în care au depus aplicația proiectele premiate. Și i arăt cum arată aplicația lor. Cei mai mulți roșesc. Unii își cer scuze. Alții (cei mai nașpa, din punctul meu de vedere) o bagă pe aia cu ”nu eu am depus, ci colegul”.
De ce se jurizează pe criteriile pe care le primim de la organizatori, chiar dacă știm multe proiecte participante și știm că sunt foarte bune? Pentru că așa zice regulamentul, simplu: se jurizeaza în baza a ceea ce primi de la inițiatorii respectivelor proiecte, nu jurizăm imaginea proiectului respectiv, nu jurizăm efectele PRului pe care proiectul respectiv le-a bifat. Pentru că, altfel spus, trebuie să existe un numitor comun, iar acesta este dibăcia cu care fiecare proiect spune despre el care este scopul și durata vizitei, dar în cadrul aplicației pentru competiția respectivă, nu în dosarul de monitorizare de presă și social media (care dosar pentru jurați nu contează mai mult decât contează pentru un pinguin un un LCD pus pe Taraf TV).
Desigur că orice jurizare are și o componentă subiectivă. Dar tocmai de aceea criteriile trebuie să fie cât mai stricte, pentru a lua la pilă această componentă subiectivă. Care există, nu are rost să o dăm pe după gard (mai am discuții de astea cu unii membri ai juriului…). Dar așa este peste tot, nu că inventăm noi roata personală, cum ar veni. Și, desigur, aproape întotdeauna există cei care ne critică pentru că am jurizat ca porcul. Desigur, cei care au pierdut. Sau, mă rog, cei care nu au primit nici un premiu. Căci, nu-i așa, cei care primesc premii nu fac niciodată scandal. Numai pierzătorii. Așa, de caracter.