Da, ştiu, mare dreptate ai… Câte probleme mai ai şi tu pe cap. Cum te enervează şeful ăla că te ţine peste program. Cum nu îţi place când nu merge cum trebuie duşul ăla de la sală. Cum ţi-a sărit ţandăra că ţi-a venit bicicleta comandată pe net cu o zi întârziere. Da, grele probleme. Naşpa. Ca să nu mai vorbim despre dilemele culturale: să te duci la Operă sau să te duci să vezi la mall ultimul film cu Bruce Willis? Da, măh, ştiu, e grea viaţa ta…

E grea pe dracu. Asta nu-s probleme, măh. Sunt doar invenţii de-ale tale ca să te amăgeşti că ţi-e greu ţie. Sunt doar scuze de a nu te uita în jur (căci eşti tare prins cu ale tale) şi de a nu vedea că, de fapt, tu eşti printre cei cărora viaţa le-a zâmbit permanent. Doar că tu nu te-ai sinchisit să îi întorci niciodată zâmbetul.

Există oameni care au probleme mult mai mari decât crezi că le ai tu. Oameni cu probleme reale. Oameni care sunt în imposibilitatea de a ajunge să aibă „problemele” tale pentru că nu au cum să se pună în situaţia de a le avea. Oameni blocaţi în timp şi în dezvoltare de noi, ceilalţi. Pentru că alegem să nu le vedem problemele. Pentru că alegem să credem că noi avem probleme, mereu noi, niciodată ceilalţi.

Bucureştiul este Capitala României. Ştiu că ştiţi asta, dar merită să o zic negru pe alb, să se vadă. Un oraş care are multe locuri frumoase. Unele chiar foarte frumoase. Dar care tocmai prin frumuseţea lor discriminează la modul cel mai trist. Pentru că există oameni chiar din Bucureşti care nu au cum să ajungă să le vadă. Sau pentru care efortul de a ajunge acolo este mult mai mare decât plăcerea de a fi ajuns.

Bucureştiul este Capitala României. O Românie care a semnat, în 2010, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Căci, nu-i aşa, de semnat nu e greu, pixul curge lin, pozele se fac şi mai lin, iar rânjetul semnatarului este numai bun de pus în ramă. Numai că am intrat în anul 5 după acel moment şi România (cu Capitala la Bucureşti) tot în momentul rânjetului de la semnătură se află. Pentru că nu a fost desemnată o instituție publică cu atribuții în implementarea Convenției, nu există un Mecanism de implementare sau un plan aferent, nu au fost stabilite punctele focale şi atribuţiile lor, nu a fost stabilit mecanismul de monitorizare a implementării Convenției, ceea ce, în fapt,  anulează declarația de intenție asumată la nivel național.

Bucureştiul este Capitala României. Doar că este o Capitală a românilor fără dizabilităţi. A românilor pentru care ieşitul din scara blocului pe propriile picioare, ajunsul pe peronul metroului, vizitarea unui monument istoric nu trebuie să fie problema autorităţilor. Căci ele, autorităţile, săracele, au alte treburi, doar nu o să se împiedice de cei câţiva care – ghinion – au avut ghinion în viaţă. Căci Bucureştiul este Capitala României, dar doar a acelei Românii mai mari, care nu vrea să ştie de România mică din interiorul ei, care trăieşte adevărate drame tocmai pentru că cei mai mulţi dintre noi alegem să întoarcem privirea.

Bucureştiul este Capitala României. Un Bucureşti pentru care o petiţie prin care se cere accesibilizarea lui păleşte masiv printre alte atâtea probleme mult mai, nu-i aşa, presante şi, desigur, stringente. Un Bucureşti care, aşa cum o face de ani de zile, nu are nici o problemă să i se rupă cu o consecvenţă dezarmantă de-a dreptul de persoanele cu dizabilităţi. Un Bucureşti pentru care faptul că în adevăratele capitale europene această accesibilizare pentru persoanele cu dizabilităţi este o adevărată religie urbanistică nu contează de nici o culoare.

Bucureştiul este Capitala României. O România membru al Uniunii Europene. O Uniune Europeană care se încăpăţânează să considere România un stat european. O Românie care are o Capitală. O Capitală care se numeşte Bucureşti. Un Bucureşti care va fi european doar când îi va considera egali pe toţi cetăţenii.

Evident că vă invit să semnaţi această petiţie. Nu pentru că le-ar păsa foarte mult autorităţilor. Ne-au arătat asta în toţi aceşti ani. Dar faceţi-o pentru voi, pentru sufletul vostru. Pentru a arăta că adevărată Europa se află în noi. Şi de aici, poate, va porni la drum prin toată România. Şi va bate şi la uşa unor instituţii. Româneşti, nu europene.

Aveţi mai jos textul petiţiei, pe care vă recomand să îl citiţi înainte de a semna.