Credeam că nu o să ajung să trăiesc vremurile astea… În care avem un prim-ministru onest, dârz, viteaz şi corect, care se gândeşte doar la binele nostru. Vremuri în care avem un ministru al Educaţiei Naţionale, care este cu adevărat un personaj care poate inspira tinerele generaţii. Iar despre ministrul Finanţelor Publice, ce să vă mai zic? Aţi fi crezut vreodată că o să avem un asemenea om în fruntea unuia din cele mai grele ministere ever?
Trăim vremuri frumoase, tovarăşi! Să ne bucurăm de ele! Şi să încercăm să uităm de lumea reală, cu prim ministru real, cu miniştri reali şi cu politicieni al căror nume ar trebui uitat de orice poveste scrisă sau nescrisă încă… Pentru că, dragilor, lumea perfectă despre care v-am vorbit este doar lumea cărţilor :) Unde totul este posibil şi, tocmai de aceea, mult mai frumos!
Salut cu drag iniţiativa „Citeşte poveşti” a celor de la Editura ALL, în colaborare cu agenția de publicitate NEXT Advertising şi Raluca Băraru. Cu menţiunea că îi felicit că, din nou, ai ieşit din tiparul să-i zicem clasic de comunicare şi ne surprind cu de astea :)