Coca-Cola mi-a spus că „Size Doesn’t Matter”. Iar eu vă dau un premiu

Later edit: Pe scurt (căci avem treabă, da? :D), câştigătorul este Ştef cu comentariul de-a dreptul rebusistic :)) Mulţumesc tuturor pentru participare şi să fiţi iubiţi!

–––––––

Fix aşa mi s-a întâmplat: Coca-Cola mi-a spus „Size Doesn’t Matter”. Dar hai să vă spun cum am primit vestea, ca să zic aşa.

Mă sună curierul. Că are un pachet pentru mine, alea, alea. Şi că dacă mă găseşte la birou. „Of course„, îi spun, într-o românească neaoşă. După vreo 10 minute apare. Şi îmi dă chestia din imagine.

photo (1)

Bine, cei care sunteţi mai pe felie cu muzica mai nouă decât mine şi ştiaţi de Anthony Icuagu (io m-am prins după aia că îl ştiu, mno…) o să râdeţi un pic atunci când vă spun că mă uitat încruntat la cutie şi nu ştiam ce să îi fac. Cum nu îmi era foarte clar cum se deschide, am tras de cutie din poziţia pe care o vedeţi în poză. Adică mai de pe verticală. Şi am reuşit. Doar că nu era poziţia de deschidere bună, ca să zic aşa. Drept pentru care mi s-a împrăştiat conţinutul în toate colţurile biroului…

Erau nişte doze de Coca-Cola. 4 la număr. Fiecare cu câte o piesă a stimabilului Anthony, sub formă de QR code. Una dintre ele se numeşte, desigur, „Size Doesnt Matter” :D

photo (2)

Mi se pare beton ideea! Şi „ambalajul” în care a fost livrată. Numai că, vedeţi voi, pentru că nu sunt ceva mare fan Anthony, mi-am zis că sigur, sigur găsesc pe cineva care să se bucure mai mult decât o pot face eu de această ediţie de colecţie, aşa că o dau ce premiu, pe ea pe ediția asta de colecție :)

Lansez următorul concurs: spuneţi-mi de ce credeţi voi că cei de la Coca-Cola mi-au dat dedicaţie piesa „Size Doesnt Matter”:)) Mentionez că o să aleg comentariul care m-a amuzat cel mai tare, desigur :D Aştept comentariile voastre până pe data de 28 septembrie, ora 23.59. Succes!

Ah, era să uit să vă explic exact faza din titlu: am primit şi un mesaj de la echipa Coca-Cola. Care m-a amuzat la modul corespunzător :))

photo

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

12 thoughts on “Coca-Cola mi-a spus că „Size Doesn’t Matter”. Iar eu vă dau un premiu”

  1. „Size Doesnt Matter”- Asocierea Coca-Cola -Cristian China-Birta spune totul, in acest caz marimea nu conteaza importanta e calitatea.Daca ai fost selectat pentru a primi acest premiu cu dedicatia de mai sus atunci chiar „Size Doesnt Matter”

  2. Eu cred ca se referea la bucle. Stii, marimea buclei, ca a tale-s mai micute si toata lumea stie ca sarmalele se poarta mari si lucioase, nu asa mici si dragalase ca ale tale (inca vorbim de bucle)

  3. coca cola ucide…daca nu reusesc ei cu siguranta va reusi icuagu asta, cand pui castile pe urechi. hehe …. sunt vremurile cand primeai doar niste pesti in ziar….

  4. Pai, mno, muzica o poti asculta oricand, nu esti niciodata prea batran sau prea tanar, ii buna si aia soft si aia hard, o poti savura si cand conduci, de exemplu; nu trebe sa te prefaci ca iti place, schimbi doar stilul si nu se supara nimeni; Size doesn’t matter but more is thought to be better :)

  5. Orice fenomen fizic care are loc la scara mare, replicat la o scara mai mica, nu se mai repeta. Astfel si trairile tale insuflate de muzica lui Anthony: esti unul din multi dar care traieste si se manifesta aparte.

  6. La intrunirea anuala a ginecologilor de pretutindeni un francez discuta cu un american un caz deosebit.
    „Ce sa vezi ?!” spune francezul „saptamana trecuta a venit o femeie la mine cu un cli….s ca un pepene!”
    „Nu fi absurd” spune americanul „nu putea fi asa de mare… Dumnezeule, daca era asa de mare, ea nici nu ar putea sa mearga!”
    „Ahhhh voi americanii, va ganditi intotdeauna la marime” a replicat medicul francez „eu ma refeream la AROMA!”

    Sunt sigur Cristian ca cei de la Coca-Cola ti-au dat ocazia ca sa te gandesti si tu sa gusti „AROMA” Coca Cola din noile doze :)

  7. Stii ce cred eu? ” Size doesnt matter” nu avea mare legatura cu parul, pur si simplu noi stim toti ca esti baiat de treaba, esti funny, esti nice, dar stim si ca o doza de cola e bestial de buna/nebuna, asa ca ce s-au gandit ei: Daca marimea nu conteaza, daca are parul lung si fruntea lata, carlionti-s pe masura ca tu faci lumea mai buna.
    I-am inteles, dar numa`pana aici.
    De ce ti-au dat acele doze de cola? Incearca sa le bei pe rand, poate ca in fiecare doza e cate-un spirit de-al lui Antonio :))) Cu fiecare doza pe care o bei, vei deveni tot mai inspirat, inspirat de muzica lui. Ai grija, nu cumva sa uiti sa il si asculti! Asadar, daca bei toate dozele, marimea nu conteaza, conteaza calitatea, poate e diferit continutul lor :))

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.