(Aproape) tot despre tichetele cadou Cheque Dejeuner. Şi un concurs cu premii :)

Later edit: Doamne, cât de greu mi-a fost să jurizez… Este teribil să simţi că ai vrea să premiezi 10 oameni în loc de doi, dar, în acelaşi timp, să ştii că tu, cu mintea şi cu sufletul tău, faci o alegere care înseamnă că, din cei 10, 8 trebuie lăsaţi la o parte… Aşa că am decis, oricât de greu mi-a fost: cele două pachete de tichete merg către DD şi Ioana. Felicitări câştigătorilor şi maxime mulţumiri tuturor participanţilor!

——————————-

În urmă cu nişte ani buni (eram la un magazin), i-am dat bunicii mele nişte tichete Cheque Dejeuner Cadhoc şi i-am spus „ia tichetele astea  şi plăteşte cu ele„. Ţin minte şi acum reacţia bunicii, de surpriză amestecată cu neîncredere, care m-am cam amuzat, recunosc :D Dar cel mai fain a fost când mi-a troznit-o: „Io mă duc, dar iau şi bani cu mine, că dacă nu îmi dau pe de astea?„. Sigur că, după ce am plătit fără probleme (casieriţa s-a prins că am scos-o pe bunica la „instrucţie” şi a zâmbit complice :D), m-am amuzat în continuare când o vedem cum clatină din cap şi cum nu prea a înţeles ea cum devine treaba cu nişte tichete frumos colorate, care funcţionează ca nişte bani :)

[Tweet „Câştiga tichete cadou Cheque Dejeuner în valoare de 250 lei.”] Detalii mai jos.

V-am spus întâmplarea asta pentru că toţi am trecut prin astfel de momente. Bine, e drept că noi, generaţia asta mai nouă şi care „înghiţim” mult mai repede chestiile inedite la vremea lor, am resimţit altfel chestiunea. Dar tot am avut acea curiozitate pe sistemul „oare cum funcţionează? Chiar merge să plăteşti cu ele?„. Şi, desigur, am strâns un pic stomacul când am cumpărat ceva, pentru prima oară, cu aceste tichete şi când vedeam cum vânzătoarea se uită la ele (nouă ni se părea că se uită a neîncredere, dar, de fapt, ea le verifica doar). Şi am răsuflat uşuraţi când le-a pus în sertarul casei de marcat, adicătelea totul e ok, next, please :))

În anii care au urmat, am tot testat cam ce poţi cumpăra cu astfel de tichete, ştiţi voi, pe sistemul „oare pot să cumpăr un telefon mobil?„. Dap, poţi, fireşte. „Dar cartofi?„. Şi de ăia :)) „Nu îmi spune că poţi cumpăra şi mobilă cu el?„. Dar cum nu?! Mai ales că nu ai cum să nu găseşti un magazin prin zona ta. Sunt multe. Aţi prins ideea.

Acum, tichetele acestea sunt la ordinea zilei, cum ar veni, pentru noi. Ne-am obişnuit atât de mult cu ele încât cumva ni se pare că ceva nu e la locul său când ele trec prea repede şi rămânem fără ele :))

Cumva, ne-am obişnuit atât de mult cu ele, încât nu le înţelegem cu adevărat. Vă raportez eu cât de repede cam ce am vrut să spun cu asta. Doar menţionez, aşa ca punere în context, că o să mă dau pe mine ca exemplu, căci mă cunosc cel mai bine, desigur :)) Dar şi pentru că, asemeni vouă, am luat aceste tichete de-a gata, cum ar veni. Şi fără să înţeleg cu adevărat ce se află în spatele unui asemenea business şi, mai ales, ce avantaje au angajatorii care folosesc astfel de instrumente financiare (căci în această categorie intră).

Cu voia dumneavastră, o să mă adresez în rândurile de mai jos firmelor (termen generic, desigur). Pentru că mi-am propus să aduc niţică lumină (doamne, arogant mai sunt :D) în ceea ce priveşte avantajele pe care le-ar avea dacă ar utiliza tichetele cadou Cheque Dejeuner. Cu menţiunea că am un concurs pentru toţi cei care îmi fac onoarea să mă citească (indiferent că vorbim de reprezentanţi ai firmelor sau de „civili”), după cum vă spun un pic mai jos.

O să abordez stilul listă pe sistemul „Ştiaţi că?”. Pentru că mi se pare că dă bine vizual şi că aduce la marele fix informaţia pe care vreau să o dau.

Aşadar, ştiaţi că

– tichetele acordate în cadrul programelor de marketing şi publicitate sunt deductibile indiferent de perioada anului şi de valoare?

– există peste 45.000 parteneri afiliaţi Cheque Dejeuner?

– puteţi folosi tichetele pentru stimularea angajaţilor şi a colaboratorilor externi? Şi pentru campanii de marketing (inclusiv concursuri şi tombole)? Şi pentru fidelizarea clienţilor? Şi pentru studii de piaţă?

– comanda tichetelor şi gestionarea colaborării cu Cheque Dejeuner se poate face şi online?

– tichetele pot fi personalizate (cu numele firmei, cu sigla/logo, un mesaj adresat beneficiarilor, site-ul firmei, etc), aşa că le puteţi folosi ca pe un suport de comunicare?

Cred că mai sunt şi alte caracteristici pe care l-am putea include în categoria „ştiaţi că?”, dar mie cele de mai sus mi-au făcut cu ochiul, adică cele pe care, desigur, eu nu le ştiam :)) Ah, ar mai fi, pe partea de maxim interes faptul că că există tichete sociale şi tichete de creşă (aici chiar că am ridicat masiv sprânceana a uimire…)? Alături de mai clasicele (ca să le zic aşa) tichete de masă, tichete cadou şi tichete de vacanţă.

Ar mai fi de spus (ca să vedeţi că mi-am făcut temele conştiincios, da? :D), că există Legea 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi ca tichetelor de creşă, după care funcţionează toată această activitate.

Acestea fiind zise (şi învăţate, aş adăuga…), să trecem la partea cu concursul. Căci pun la bătaie ca premii două pachete de tichete cadou Cheque Dejeuner, în valoare de câte 250 lei fiecare. Mecanismul concursului este cam aşa:

Spune-mi în comentariu de ce ţi-ar plăcea să primeşti tichete cadou Cheque Dejeuner din partea firmei la care lucrezi (sau a unei firme, în general), cu ce te „coafează” când primeşti un astfel de cadou/premiu/cum vrei tu să îi zici.

Aştept comentariile voastre până în data de 25 septembrie, ora 23.59. Menţionez că o să fiu foarte subiectiv în alegerea câştigătorilor, căci aşa şade bine unui blogger :) Dar, să ştiţi, voi puncta comentariile care pun accent pe partea de convingere a firmelor că pot folosi aceste instrumente cu un maxim simţ de răspundere şi cu beneficii (inclusiv fiscale) pentru ele.

Succes!

33 comentarii la “(Aproape) tot despre tichetele cadou Cheque Dejeuner. Şi un concurs cu premii :)

  1. Militaru Gabriela Răspunde

    Noi primim tichete de la munca doar de sarbatori, Craciunul trecut am primit tichete de masa si cadou, iar de Paste doar de masa. Dar e de apreciat! Nu mai scoti bani din buzunar cand platesti la magazin, se folosesc intr-o gramada de locuri, pana si la Kfc mananci cu ele! Nu mi-a venit sa cred cand am vazut pe cineva ca plateste cu bonuri de masa, dar de ce nu? E un castig pentru mine, sunt niste banuti in plus, practic. Si daca nimeresti magazinul potrivit, poti sa cumperi si altceva in afara de manacare. Bine, cu exceptia bonurilor cadou, pe care le poti folosi la orice. Cred ca am fi mai motivati daca am primi aceste bonuri lunar, deoarece stiu ca se primesc pe ziua muncita, asa ca nu cred ca si-ar mai lua nimeni liber in mijlocul saptamanii

  2. Radan Petrica Răspunde

    Eu mi-as dori sa primesc un tichet cadou Cheque Dejeuner, deoarece:
    1. Telefonul meu numai merge cum trebuie;
    2. Daca telefonul meu nu merge cum trebuie, ajung sa ma cert cu prietenea mea la telefon pe motiv ca, de ce nu-l schimb.
    3. Imi doresc un tichet cadou Cheque Dejeuner ca sa-mi pot cumpara un telefon de la emag.ro ca sa am o relatie frumoasa cu prietena mea.
    Se poate cumpara domnule Cristian cu aceste tichete un telefon de la emag.ro?
    FIRMA: http://www.emag.ro
    Multumesc!:D

  3. Georgiana Răspunde

    Întotdeauna mi s-a părut că a primi bani în loc de cadouri scade mult din farmec şi surpriză, e un gest rece şi fără nicio implicaţie. La fel cu aceste tichete, o firma îşi plăteşte angajaţii, dar nu ar strica să ofere aceste extra beneficii tichete de masă, de vacanţă. E o încercare de apropiere, tu munceşti pentru mine, depui efort în interesul meu, eu te plătesc, dar îţi dau ceva în plus care să te ajute în viaţa de zi cu zi. Uite, primeşti o masă bună şi o vacanţă relaxantă, apoi te întorci la muncă mai odihnit şi mai bine dispus.

    Tichetele sunt mai „lejere” din punct de vedere fiscal, atat pentru companie cat si pentru angajat, deci impuscam doi iepuri dintr-o lovitura. Dacă mai adăugăm şi fidelizarea angajaţilor, tichetele devin clar o noţiune de bifat într-o companie.

  4. Fecioru Florina Răspunde

    Pentru ca nu am primit niciodata. ca sa pot face trecerea de la bani la bitcoins, macar prin tichete de masa sa trec si eu. :)

  5. Alexe Irina Răspunde

    Tata îmi dă în fiecare lună tichetele lui, şi îl cert când îşi ia concediu, chiar şi medical :).
    În glumă evident! Cred că cel mai bun stimulent pentru angajator ar fi să colaboreze cu agenţiile de turism şi să ofere tichete de vacanţă. În felul ăsta s-ar promova turismul intern şi angajaţii nu ar mai avea scuze să nu plece undeva în concediu, chiar şi pentru o săptămână.

  6. simon simona Răspunde

    Mi-ar prinde bine un astfel de tichet. Avand in vedere ca incep si facultatea acusica , mi-as scuti parintii de o cheltuiala in plus :D

  7. Ioana Pavel Răspunde

    Mi-as dori sa primesc tichete cadou deoarece m-ar ajuta mult, in sensul in care eu imi delimitez foarte bine cumparaturile pe care le am de facut in fiecare luna: cu tichetele merg si cumpar numai produse alimentare, iar din lichiditati achizitionez/platesc restul(imbracaminte/incaltaminte, facturi, s.a.) si mai si economisesc in masura in care se poate.
    Parca atunci cand achit „de-ale gurii” cu bonuri de masa sau tichete cadou parca nu ma mai doare asa de tare sufletul ca atunci cand le achit cash! :))
    Sa nu mai spun ca aceste tichete ma mai ajuta intr-o privinta: cand nu am dispozitia necesara pt a ii gati pachetel a-lui meu pt a doua zi la serviciu, ii dau un bon sa isi cumpere ce doreste inimioara lui in ziua respectiva(de mancare, desigur!). :P

  8. Liliana Răspunde

    Pentru că sunt singurii „bani” care intră în casa noastră în perioada 22-7 ale lunilor. Practic, cu tichetele acestea ne asigurăm mâncarea pentru o bună perioadă de timp și nu murim de foame. :)

    Acum, o întâmplare hazlie cu tichete. Studentă fiind, lucram part-time la un supermarket de cartier. Două case de marcat. Vine un domn la casă, colegul (șef de tură) scanează produsele, îi spune suma de plată. Clientul scoate un tichet de vacanță (!) și întreabă dacă poate plăti cu el o parte din sumă. Colegul se uită la mine, ce facem? Îi zic că părerea mea e că nu îl putem lua, că e de vacanță și noi nu vindem vacanțe. Colegul meu, mai inimos, zice că îl ia, că merge și ăsta, ce dacă e de vacanță. Predăm tura, șeful de magazin vede bonul strecurat printre celelalte. „Care vreți să mergeți în vacanță, mă?” … Liniște și pace, colegul cu pricina nu voia să recunoască. A recunoscut până la urmă că a greșit luând bonul, șeful de magazin a înțeles, pe viitor să nu se mai repete etc. În final, șeful de magazin: „Hai zi mersi că ai scăpat așa ușor, cu o mustrare, că altfel te trimiteam într-o vacanță cu tichetul ăsta și nu ne mai revedeam vreodată!”.

  9. Lazar Adrian Răspunde

    Mi-ar prinde bine astfel de tichete deoarece am salariul mic :)

  10. Alinai Răspunde

    Cand aveam loc de munca ( traiesc din amintiri:)) ) primeam astfel de bonuri de Craciun in valoare de 500 ron si tare bucuroasa eram ca imi puteam face si eu cumparaturile pentru sarbatori . Imi cumparam inclusiv globuri si instalatie pentru brad . Acum ca nu mai am de munca o sa le cumpar din … somaj :D Acordarea unor astfel de bonuri cadou ar motiva in plus angajatul . In vremurile noastre putini angajatori isi mai stimuleaza angajatii… din pacate .

  11. Roxana Dumitrascuta Răspunde

    Sunt functionar public din ala …obisnuit, care nu primeste vreun spor, stimulent sau orice alt mijloc de recompensare! Femeia de serviciu care are grija sa lucram in conditii salubre, angajata de o forma de curatenie, ia salariu dublu cat mine si bonuri de masa:))
    In conditiile astea, daca as primi tichete cadou Cheque Dejeuner as avea impresia ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior! M-as simti tare „coafata” cu aceastea, mai ales ca avantajele tichetelor cadou sunt importante – iti confera libertatea de a alege ce vreai sa cumperi, si locatiile in care poti folosi tichetele sunt variate. Cred ca as cumpara lucruri necesare copiilor (lucruri utile, nu mofturi…) sau pentru gospodarie.

  12. Adrian I Răspunde

    Mi-ar placea sa primesc bonuri cadou, ca dovada de apreciere din partea firmei, fie lunar – in functie de performanta, fie cu ocazia unor evenimente gen sarbatori, zile de nastere etc. Ar fi adevarate stimulente! Daca ar fi si personalizate, mi-ar crea un adevarat sentiment de apartenenta la firma respectiva. In al doilea rand, sunt foarte utile deoarece as putea achizitiona alimente, imbracaminte, as putea plati vacanta si as ramane cu mai mult cash.

  13. Cristina Răspunde

    Stii de ce mi-ar placea sa primesc un astfel de tichet cadou? Sau mai bine zis Cadhoc? Pentru ca maine e ziua mea si in locul clasicului buchet de flori(pe care da, il apreciez oricum..) as prefera sa primesc un astfel de tichet si sa-mi cumpar fix ce am eu nevoie. Pentru ca desi colegii mei (si poate chiar sefii) stiu cam ce imi place, niciodata nu o sa ma nimereasca 100%. Si ete asa, de ziua mea as prefera sa primesc tichetul asta cadou.

  14. Andreea Răspunde

    Mi-as dori sa primesc tichete cadou din partea firmei pentru ca spre deosebire de tichetele de masa, cu tichetele cadou poti cumpara si alte lucruri in afara de alimente.
    Si cum uneori mai primesc cate un ‘pachet’ de acasa de la parinti, mi-ar placea ca tichetele sa le pot folosi pentru alte nevoi. Dar sincer, cred ca cel mai tare mi-ar placea daca as putea sa platesc facturile la gaz, lumina, salubris tot cu aceste tichete(ideal pentru momentele cand poti muri de foame si sa suporti, dar nu vrei sa mori si de frig).
    Iar de ‘coafat’ din partea firmei putem sa vorbim doar daca aceste tichete vin de sarbatori sau si mai frumos, atunci cand nu te astepti deloc, adica atunci cand excelezi in ceea ce faci in cadrul companiei, compania vede si apreciaza(desi aici pentru mine ar fi mai potrivite niste tichete de vacanta).

  15. Lung Inocentiu Răspunde

    sotia mea primeste tichete la firma unde lucreaza..imi place cand platim cu ele, pt ca cumparam produse pe niste bilete, nu pe bani..zici ca produsele ar costa mai putin…in fine, doar zici…
    nu am inteles de ce suma este 9,35 lei..ar fi fain sa fie macar un 12-15 lei sa-ti iei un pranz pe un bilet…

  16. Victoria Răspunde

    Doamne, ce bine mi-ar prinde un astfel de „cadou”. Anul acesta am implinit 25 de ani de la casatorie, asadar ar fi trebuit sa punem de-o …nunta. Insa am tot amanat , din pacate, din lipsa de fonduri suficiente…Chiar daca ne dorim doar o mica ceremonie, in familie (o familie „imprastiata” prin diverse locuri prin tara), o nunta e o nunta si totul costa…asa ca deocamdata e in stadiul de proiect… Asa ca as inventa si tichetul cadou de …nunta. Poate asa ar mai spori numarul de …nunti pe cap de locuitor.

  17. DD Răspunde

    Cristian am să-ți spun o mică poveste. Cu câțiva ani în urmă cumpăram toate tâmpeniile de prin cataloagele firmelor de produse cosmetice, irelevant mărcile lor. Apoi într-o zi am luat în brațe un copil care suferă de autism și pe loc mi-am dat seama că mă leagă ceva mult mai important decât compasiunea. Dragostea. Aveam atâta dragoste de oferit și probabil că până atunci am irosit-o în chestii care nu ofereau satisfacție propriului meu sistem de valori. Cu trecerea anilor, în familie a apărut un copil care suferă de autism și aveam pregătirea necesară să înțeleg mult mai multe…

    Astăzi jumătate din timpul meu liber se împarte între casă și centrele pentru copii cu diverse afecțiuni sau dizabilități. Și nu că am un suflet mare cât orizontul, dar am înțeles că este nevoie de mine, că eu îmi găsesc fericirea făcând din când în când lucruri frumoase pentru ei și pentru sufletul meu. Bonurile de la serviciu merg spre ei, mai cumperi una alta, mai motivezi copilul cu o ciocolată, mai plătești un terapeut căci nu avem legislația necesară în România. (Și să nu te mire. Și terapeuții acceptă bonuri de masă…)

    Nu le vreau pentru mine. Dacă consideri că merită să acorzi o atenție unor astfel de oameni, te îndrum exact unde să le trimiți. Și crede-mă. Un mulțumesc pe care îl ofer eu, nu se compară cu cel din sufletele celor mici.

    Adresa de email probabil o să-ți confirme autenticitatea celor spuse de mine, însă public doresc să râmân în anonimat. Că eu ca și tine, cred într-o lume mai bună în jur și lucrurile bune le faci în tăcere.

    Numai bine!

  18. Andrei Chisanovici Răspunde

    Salutare, inainte de toate!

    La fel cum firmele isi fidelizeaza clientii, la fel ar trebui sa faca si angajatorii. Fidelizarea angajatilor nu cred ca e greu de realizat, ba chiar mai mult poate sa nu insemne musai bani. Totul e sa-i ajungi angajatului la corason.

    De exemplu, eu lucrez in comert, primesc salariul sub forma de bani+bonuri de masa. Fiind vorba de vanzari, targete, aici ar trebui angajatorul sa intervina si sa te stimuleze sa fii mai productiv si implicit sa prelungeasca perioada petrecuta in firma. Daca la sfarsitul lunii primesc pe neasteptate un bonus sub forma de tichete cadou, probabil ca luna viitoare sa muncesc cu mai mult spor.

  19. Cad Răspunde

    Am „beneficiat” de tichete de masa, nu tichete cadou, cu vreo 11 ani in urma. Am pus ghilimele pentru ca de fapt acele tichete se scadeau din salariul brut, formula de calcul era complicata si suma primita diferea lunar. Ce stiam eu, eram tanar absolvent de studii superioare, din acelea care nu te invata nimic din munca intr-o companie adevarata. Apoi am avut nevoie de primul credit de nevoi personale si, pentru a putea lua mai multi bani imprumut, ofiterul bancar m-a sfatuit sa renunt la tichete. Am facut cerere la firma, a trebuit sa scriu si sa sun in Germania la dep. Resurse Umane ca sa explic motivele si, intr-un final, am obtinut victoria. S-au scos tichetele si a crescut cuantumul salariului net. Dar am pierdut alta batalie in care nici macar nu luptasem: firma ne-a obligat (nu vrei, poti sa pleci) sa luam salariul de acum inainte pe card bancar, la o anumita banca unde contabila avea rude. Cu un comision lunar de administrare, pentru retragere bani, interogare sold etc. In fine. Intre timp ne-am desteptat cat de cat toti angajatii si am facut presiuni pentru a se reintroduce tichetele de masa, acest lucru fiind si in avantajul firmei, mai ales ca nu s-a actualizat salariul in ultimii 5 ani, nici macar la rata inflatiei sau a cursului Euro. Si doar tichetele cadou, de vacanta si de cresa sunt deductibile, comanda am vazut ca se plaseaza online, toate tichetele sunt imprimate automat cu numele beneficiarului, nu mai trebuie completate de mana. Degeaba, nu se vrea si pace. Si suntem putini angajati in firma, deci nu prea avem forta de colectiv. Sper ca am fost coerent, vin dupa 2 nopti nedormite.

  20. Ianolia Răspunde

    Waw, ar fi super sa primesc tichete Cheque Dejeuner, la locul de munca. E mai usor sa platesti cumparaturile cu aceste tichete, poti cumpara orice cu ele, deci e mult mai amuzant decat sa scoti banii doldora din portofel, ocupa simai putin spatiu si au o valoare mai mare decat unele bancnote si sunt cu adevarat mai practice. Ar fi super sa fie mai frecvent utilizate, inclusiv la restaurante si la comenzi de mancare pentru acasa.
    In plus, sa fim seriosi, ati avuzit vre-odata o stire care sa sune ceva de genul „Un hot a plecat dintr-un magazin cu toate tichetele de masa, cadou, etc!” sau, „O femeie a fost jefuita in plina strada in timp ce-si numara tichetele de masa!” ? Tocmai, hotii nu fura decat bani (poate daca imi citesc comentariul se reprofileaza), dar totusi, nu se bat pe ele, desi sunt mai valoroase si mai usor de schimbat contra servicii si/sau produse! :)

  21. Anke Răspunde

    In mod sigur as vrea sa primesc bonuri cadou de la angajator, in conditiile in care tot mai multe magazine le accepta, pot cumpara alimente, jucarii pentru fetita, haine..VACANTE .M-as simti mai apreciata de conducere, bonurile fiind un bonus binemeritat (atunci cand e cazul), m-ar responsabiliza, iar atunci cand sunt oferite cu ocazia sarbatorilor as avea sentimentul ala gen uite ma…firma se gandeste la mine si la familia mea, adica suntem cu totii o familie, tragem in aceeasi directie. Ca o concluzie – angajatul care primeste tichete cadou, de orice fel, se simte apreciat, motivat, ii crestere productivitatea si i se imbunatateste nivelul de trai. Companiile ar trebui sa aiba tot interesul sa acorde tichete cadou mai ales ca acestea sunt scutite de taxe si impozite (deductibile din impozitul pe profit), comanda lor este facila, se face online si sunt livrate in 24/48 de ore de la confirmarea platii.

  22. Maya Răspunde

    M-ar coafa niste tichete de astea acum ca facem nunta si asa ar fi un inceput bun
    Am putea pune de un aspirator ca in chirie lipseste.
    Poate le vom putem folosi pentru avans la o casa curand….sa le creasca valoarea

  23. Flori Răspunde

    Salutare, Cristian!
    Articolul tau a picat exact la tanc. Am inceput sa lucrez in luna august la un nou loc de munca si tocmai acesta a fost subiectul de discutie pe care l-am avut cu directorul nostru executiv – oferirea de bonuri de masa/cadou angajatilor sai. Urmeaza sa am o intalnire in decursul acestei saptamani doar cu privire la acest subiect si m-am apucat sa imi fac temele. Ei bine, ceea ce ai scris tu imi ofera informatii utile si ma motiveaza sa incerc in continuare sa propun acest lucru (pana s-o infaptui). Activez in sectorul educational privat si am oportunitatea sa colaborez in acest an cu oameni muncitori, creativi si pasionati de ceea ce fac. Din putinele resurse pe care centrul nostru le avea am reusit sa reamenajam spatiul de care dispunem astfel incat sa arate bine si sa se potriveasca cerintelor noastre – lucrul cu prescolari cu dezvoltare tipica si mai ales atipica. Fetele n-au dat inapoi de la nimic, chit ca a fost vorba despre curatenie, tencuit, vopsit, reparat etc. Au lucrat cu sarg si bunavointa, pastrandu-si zambetul pe buze si facand haz de necaz, chiar daca munceam sambata si duminica pana la ore inaintate in noapte. De voie, de nevoie s-au apucat apoi si de efectuarea documentelor *(care-s multe si vaste, specifica birocratiei romanesti) si au rezistat curajos standardelor noi impuse.
    Imi doresc sa le apreciez eforturile si altfel decat verbal si prin diplome. Vorba uneia dintre ele: „Bine, bine, aprecierea e motivanta, dar noi nu traim cu aer si incepe sa imi fie lehamite”.
    Cateodata ma uit la ele si imi dau seama ca fac actiuni robotice, de mult iesite din tiparele fisei postului, ca si cum ar fi ale lor de cand viata si pamantul. Angajatorul nostru nu vede aceste aspecte si personal, nu am cum sa actionez altfel decat prin vorba buna si incercarea de a convinge din nou si din nou.
    De multe ori totul se rezuma doar la vorbe goale si promisiuni desarte. Mi-ar placea sa castig tichetele pentru a le arata fetelor mele ca sunt apreciate, ca sunt valoroase si mai ales ca le sustin efortul de a construi abilitati acolo unde majoritatea nu ofera nici o sansa. As vrea sa le intaresc convingerea ca meseria de dascal nu e ceva anost, ci dimpotriva. Sunt inca tinere si cateodata constat cu surprindere ca li se aseaza pe chip voalul unei vieti fade, unde munca trebuie facuta ca sa traiesti si doar atat. Vreau sa le motivez sa studieze in continuare si sa isi cultive pasiunea de a lucra cu cei mici.
    Mai mult decat atat, cred ca ar fi o experienta buna si pentru directorul nostru. Poate ca in acest fel s-ar declansa si la el niste mecanisme. Poate…
    In orice caz, cativa oameni s-ar bucura tare mult de acest cadou si ar avea parte de un refresh asociat cu sentimentul de multumire si autoapreciere. Plus ajutorul financiar suplimentar, avand in vedere ca marea lor majoritate sunt inca studente.

    Sanatate multa si zile senine iti doresc!

  24. Ema Răspunde

    Buna Cristi si multumesc pentru sansa!
    Avand in vedere ca fata cea mare este clasa a XI si trebuie sa cumparam (toate!) manualele, in invatamantul de stat (gratuit!), vor ramane mai putin bani de cheltuiala, asa ca unul din aceste tichete ar fi foarte folositor. Si l-as folosi doar pentru alimente.
    Zi faina!

  25. Dana Răspunde

    Eu as vrea sa primesc tichete cadou, pentru ca singurul loc in care le-am vazut, a fost mana altcuiva. Nu am primit niciodata :( Cand lucram la banca, mai greseau „stapanii” nostri si ne mai aruncau pe sub nas cateva tichete de masa, care serveau (evident) doar la achizitionarea produselor alimentare. Mno, bun! Hrana, hrana, dar mai avem si noi nevoie de un detergent, un parfumel, o fustita, o rochita :))

  26. cristina Răspunde

    M…da,tichete cadou…nu am mai văzut de când ma trimitea mama la piață cu cate unul pus frumos intr-o carticica,pana la magazin nu cumva sa i se îndoaie vre-un colt :))Îmi amintesc zâmbind bine de vremurile acelea si cu părere de rău vad ca sunt din ce in ce mai puține firme care își motivează salariații in modul acesta!Sincer mâine când voi ajunge la job…am sa bat un apropo..poate se simte cineva..dar nu dealta dar chiar merit :) si acum am si eu copii si m-aș distra sa repet istoria!O zi faina tuturor cititorilor!

  27. Spanac Răspunde

    Mi-ar plăcea să le primesc deoarece aș putea cu ele să fac fericiți și alți oameni. Adică aș dona o parte din ele.

  28. Mihai Voinea Răspunde

    Te motiveaza pentru ca poti sa cumperi (aproape) orice cu ele. Tichetele unt o metoda incredibila pentru firme sa aduca un boost angajatilor, tocmai pentru ca e in natura omului sa simta nevoia de a fi rasplatit. Pana la urma traim in 2014, in secolul al 21-lea, iar aceste mici lucruri chiar conteaza. Un anagajat, chiar si putin mai fericit, este de mai multa valoare pentru firma, avand in vedere ca el este scos la inaintare si el este cel care zambeste oamenilor.

    Cheque Dejeuner face bine ce face. E o tehnica inteligenta de premiere a angajatilor, tocmai pentru ca ii stimuleaza sa munceasca mai mult si cu zambetul pe buze. Cred ca oricine ar fi motivat daca ar primi tichete de masa in plus, ca bonus.

    Pe mine m-ar coafa pentru ca stiu cum imi impart bugetul, iar tichetele as putea sa le aloc pentru anumite lucruri. Sau poate copilul iti cere 10 lei sa isi cumpere o inghetata si un suc. Ii dai un tichet de masa.

  29. Ioana Răspunde

    Este mult mai rentabil pentru un angajator sa ofere tichete cadou Cheque Dejeuner decat contravaloarea acestora in bani. Am facut un calcul concret:
    Sa presupunem ca angajatul are un salariu brut de 1500 de lei. La 1500 de lei el ”ia în mână” 1081 de lei. Angajatorul are de platit la bugetul de stat (pe langa cei 1500 de lei) inca 421 de lei. Deci ca salariatul sa ia în mână 1081 de lei angajatorul are o cheluiala de 1921 de lei (1500+421).
    Daca ar oferi salariatului un salariu de 1300 de lei + tichete in valoare de 200 de lei (deci un brut tot de 1500) angajatul ar lua în mână 914 lei + 200 tichetele, deci 1114 lei ( cu 33 de lei mai mult decât in prima variantă)
    Iar angajatorul ar avea de platit la bugetul de stat 364 de lei. Cheltuiala totala a acestuia cu un salariat ar fi de 1300+200+364=1864 de lei deci cu 57 de lei mai putin decat in prima variantă.
    Recapituland, la aceeasi bani, dar dati sub forma de tichete cadou, angajatul castiga 33 de lei pe luna iar angajatorul 57 de lei pe luna. E foarte clar ca e o situatie win-win asa ca ar trebui pusa urgent in aplicare.
    Mai sunt si alte beneficii cu deductibilitate fiscală care pot fi acordate angajatilor, de exemplu pensia facultativă, dar cine are rabdare pana la pensie ? Ca noi vrem banii acum :)
    Calculul de mai sus l-am facut pe http://www.calculatorsalariu.ro asa ca poate oricine sa verifice.
    Ador tichetele cadou!

  30. Natural Răspunde

    Sunt foarte bune tichetele, inclusiv in delegatie daca am ramas fara bani cash, decat sa intreb de POS la vreun popas, mai bine platesc masa cu tichete.
    Pana si tanti Costinela, de la care iau branza din piata, accepta tichetele. Nu mai zic de deduceri, alea-alea, zic ca sunt foarte utile atunci cand le ai in buzunar. Spor!

  31. PicincuHobjila Viorica Răspunde

    Mi-ar placea sa primesc tichete cadou Cheque Dejeuner! De ce? Iata:

    – m-as simti importanta, as simti ca munca mea este apreciata cu adevarat
    – le-as putea consuma (cheltui) pe orice, oricand, oricum si cu cine vreau eu, desigur :), fara sa am apoi mustrari de constiinta de genul: „mai bine plateam factura x” ori „ar fi fost mai bine sa achit rata la banca” sau „trebuia platita chiria…” – cum se intampla deseori cand ai bani in mana; folosind tichete, ai acoperire :)
    – as simti, clar, ca nu cheltuiesc nimic…salariul ramanand intact pentru alte nevoi
    – as crede ca vine Mos Craciun mai des decat e el obisnuit :))

  32. rebreanu sebastian Răspunde

    Practic…bonurile sunt acelasi lucru cu banii cash..doar ca psihologic, pentru un confort interior marit, tindem sa credem ca aceste bonuri reprezinta bonusurile muncii noastre, niste Bravo-uri din partea celor de sus, a sefilor mari niste batai cu palma pe spate si strangeri de maine ca am reusit si luna asta sa facem taskurile pentru care ne-au angajat. Si eu intru in randul celor mai sus mentionati, enuziasmati pentru acele hartii mici , cu o valoare exacta, primite la sfarsit de luna, entuziasmat ca si cum as primi un salariu dublu, sau cheia de la o masina noua nouta. Mi-ar place sa primesc tichete Cheque Dejeuner egale cu salariul in lei :) atunci as fi multumimt !! atunci as fi entuziasmat la maximum si as fi cu adevarat intrutotul focusat la munca mea din office :) As accepta cu mai mult drag acele bravo-uri oficiale :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: