Pe vremurile când era pionier al patriei comuniste, se întâmplau, totuşi (rupte din contextul mizerabil al vremurilor), nişte chestiuni care ne ajutau să răzbim (ca să zic aşa) în lumea înconjurătoare. Spre exemplu, făceam deseori exerciţii practice, cum ar veni, de învăţare a regulilor de circulaţie. Adică ieşeam în stradă, însoţiţi de profesori sau învăţători şi de poliţişti (erau miliţieni pe vremea aia) şi ni se explica ce şi cum avem de făcut când trecem strada şi alte alea. Care s-au legat de noi. De mine, cel puţin. Şi m-au cam urmărit toată viaţa…
Acum înţeleg că Poliţia Română derulează astfel de programe. Moment în care (chiar când scriu aceste rânduri) îmi dau seama că nu ar fi rău să mă interesez ce şi cum şi când fac de astea, nu de alta dar zău că, atunci când ai ce lăuda la poliţiştii noştri falnici şi epoletaţi, de ce să nu o faci?
Îmi place, însă, când văd branduri mari care se implică în partea de educaţie rutieră pentru cei mici. Pentru că, dacă îmi permiteţi, pe lângă bugetara Poliţie Română, brandurile pot să o fac la nivel mult mai mare şi, de sperat, cu rezultate mult mai bune.
O astfel de ispravă este „Verde la educaţie”, organizată de Lidl România, sâmbătă de la 10.00. Pe care ispravă o salut corespunzător şi la care vă invit să mergeţi cu copiii. În magazinele Lidl din toată ţara, găsiţi aici lista, în caz că nu ştiaţi că aveţi un Lidl prin zonă :)