Sunt un păcătos. Mare de tot. Am multe păcate. Poate nu după litera scrierilor sfinte (sau ceva), ci după legea omenească a stăpânirii de sine. Deşi zâmbesc mult şi râd şi mai mult, devin un vulcan împroşcând violenţă în anumite momente. Explodez teribil, dar mă şi sting repede. Aşa mi-e firea. Acesta este cel mai mare păcat al meu.

Nu aş vrea să credeţi că mă aprind din orice. Ba chiar foarte mulţi se miră de calmul cu care gestionez anumite momente tensionate. Iar cei care mă văd în astfel de clipe băgând şi nişte ironii şi ceva caterincă se întreabă cum de reuşesc să fiu atât de relaxat, când lor le tremură feng shuiul. De regulă, aşa sunt. Dar am anumiţi declanşatori care reuşesc să facă explozie în mine.

Unul din aceşti declanşatori este violenţa împotriva copiilor. De orice fel.

Nu sunt mândru deloc pentru că am astfel de momente de explozie. Deloc. Lucrez la asta de multă vreme. Şi chiar pot spune că am făcut progrese importante. Dar drăcuşorul tot acolo este. Mai prin nişte unghere, mai tăcut, mai potolit, dar tot acolo este. Şi scoate corniţele de fiecare dată când văd un om mare (dar atât de mic ca suflet…) că agresează un copil.

Am ajuns la forme fizice de încleştare cu astfel de specimene. De trei ori în viaţa mea. Când le-am văzut agresând fizic un copil şi am reacţionat, fără să mă gândesc. Şi le-am pus mâna în gât. Nu vreţi să păţiţi de astea cu mine, trust me. Sunt un găligan, care am antecedente de derbedeu. Şi funcţionez pe principiul „ori tu, ori eu”. Nu sunt mândru că sunt aşa, repet. Dar, în acelaşi timp, ştiu că sunt aşa, mă accept şi lucrez la asta.

Mi-a fost foarte greu să mă uit la clipurile de mai jos, care fac parte din campania parintibuni.ro. Foarte greu. Deşi ştiam că sunt ficţiuni. Dar, în acelaşi timp, ştiam că sunt ficţiuni care reprezintă nişte date statistice. Şi că, în foarte multe familii, se merge mult, mult mai departe. Din păcate.

http://youtu.be/9s_Uivqbzi4