Cam cât să coste o campanie cu bloggeri?

Am şapte ani de când fac cele trebuincioase prin lumea blogosferei. Ar mai fi încăput, desigur, dar om sunt şi eu :) După atâta timp, în care am luat la pilă ce înseamnă bloggingul atât din postura de blogger, cât şi din cea de – să-i îi spunem aşa, generic – agenţie, am cam învăţat cu ce se mănâncă toată daravera. Căci atunci când participi la sau organizezi sute de campanii poţi spune că le-ai văzut pe toate şi le-ai încercat pe toate.

Am avut ocazia să propovăduiesc cuvântul blogosferic în multe rânduri. Aşa că, în timp, mi-am dat seama că – aşa cum se întâmplă îndeobşte în cam orice domeniu al vieţii – totul trebuie pornit de la atât de omenescul şi businesscul „cât costă?. Şi de aici, în funcţie de ce se vrea, să se pornească la drum. Adică să vorbim aplicat, cu exemple de tipuri de campanii cu costurile aferente. Cam cum o să fac şi la seminarul despre care fac vorbire mai jos.

Oficial, seminarul, realizat în colaborare cu Confident PR, se numeşte „Strategii şi bugete în relaţia cu bloggerii„. Neoficial, fix despre asta este vorba :)) Structura seminarului o puteţi vedea mai jos. Cu menţiunea că accentul o să fie, după cum spuneam, pe costuri şi pe tipuri de campanii (cu multe studii de caz) care se pot face cu banii pe care zici că îi ai.

Până pe 22 septembrie, inegalabila oportunitate de a mă vedea live and acoustic vorbind despre ceea ce îmi place, adică blogging şi cum se poate combina reciproc avantajos oferta bloggerilor cu cererea brandurilor, face 100 Euro. După care, ne „întindem” la 150 euro :D

Cei care îmi faceţi onoarea să veniţi, să vă rezervaţi cam toată ziua de 25 septembrie, pentru că avem multe de povestit. Şi, sper, voi aveţi multe să mă întrebaţi :)

Pentru rezervări şi orice alte întrebări, daţi un mail pe pils at confidentpr.com sau sunaţi la unul din numerele 0743 145 588, 0721 773 280.

Vă aştept cu mare drag şi cu lecţiile pregătite :D

seminat

seminar

 

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

20 thoughts on “Cam cât să coste o campanie cu bloggeri?”

      1. Pe bune te întreb. Pentru că tot vorbești de bloguri și blogosferă, şi nu văd de ce. Poate greșesc eu, dar tu, ca blogger, ce produci? Vreun articol memorabil, ceva? Sau doar cîrmuieşti o groază de site-uleţe care dau impresia că subiectele pe care le promovezi la preţuri de pişcot sunt populare?

        Te-ai gîndit de ce blogurile alea nu cresc? De ce din ce in ce mai multe bloguri sunt abandonate sau marcate ca spam de Google?

        Sau te-ai mai gîndit să scrii şi altceva, ca să justifice numele de blog, nu de pagină de advertising siteul ăsta? My 2 cents

        1. Colegu, mi-ai dat-o acum la temelie, de o să îmi trebuiască vreo 3,7 secunde să îmi revin, zău… Dacă ai fi întrebat ceva, ţi-aş fi răspuns. Dar tu nu întrebi, tu dai sentinţe. Şi cine sunt eu să îţi strâmb feng shuiul? Cum ziceam, bagă mare şi fă tu nişte bloguri care să rupă. Nu ca al meu, vai de păcatele lui, zău aşa, că abia îşi târăşte zilele nu alta…

        2. Ii tare fain cand intri la cineva in casa si-ti da voie sa vorbesti, sa-ti spui parerea, NU ?
          In schimb cei care vin la tine in casa le bagi pumnu in gura de la inceput, le inchizi dreptul de … comunicare.
          Fiecare face ce vrea la el in casa nu ?

  1. Pingback: Bun De Citit

  2. Pingback: Blog-urile de astăzi şi viitorul blog-urilor

  3. Pingback: “Cum am omorat-o pe Diana” – prima mea carte in curand in librarii | Questioare

  4. Succes! Sunt oameni care nici macar nu stiu ce este un blog dar vad ca ei si-au dat cu parerea. #Chinezu, am invatat sa apreciez oamenii care au reusit in viata mai mult ca restul, asta doar pentru ca au avut initiativa . Succes pentru ca meriti! Tu esti unul din acei oameni.

      1. Nu imi pasa cat de arogant poti fi, cu mine nu ai fost niciodata, cu altii e strict problema lor si a ta. Imi place ceea ce faci, te implici in multe proiecte si meriti respect ca multi altii..

  5. Pingback: Presa in blugi » Am zburat cu avionul KLM…spre destinatii…NO COMMENT! FOTO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.