Nu ştiu cum sunteţi voi, dar în cercul meu de prieteni şi de amici, când ne adunăm la o tovărăşească de aia lungită cu bere şi tot ce mai trebuie, de multe ori unul din subiectele pe care discutăm (uneori ne şi contrăm, că de aia este fain) este filmul preferat. Şi, pe cale de consecinţă, ajugem la actori care ne plac imens. Eu, de regulă, stau şi ascult. Până la un moment dat. Când zic: „Dar de Robin Williams nu ziceţi nimic, măh?„. De regulă, sunt întâmpinat cu zâmbete condescendente pe sistemul „da, e ok, dar până la actor mare…„.

Şi încep: Hook. „Ah, da, foarte tare rol!„. Mrs. Doubtfire. „Pfoai, de senzaţie cum a putut juca!„. Good Will Hunting.”Daaaaaaa!„. The Birdcage. „Extraordinar cât de real putea fi în rolul de homosexual!„. Jumanji. „Excelent!„”. Dead Poets Society. Aici deja lumea nu mai zicea nimic. Începea să înţeleagă ce vreau să zic. Good Morning, Vietnam. Toţi dau din cap a aprobare respectuoasă. Apoi nu mai ziceam nimic. Şi mereu există cineva care pune punctul pe i: The Fisher King. Moment în care simt că toţi cei din jurul meu au realizat trecerea de la „actorul ăla simpatic” la „Robin Williams cel genial„.

Căci aşa a fost Robin Williams. Genial. Am spus-o în repetate rânduri, inclusiv aici pe blog, că, dacă m-ar obliga cineva să fac un Top 3 actori, cred că el ar intra în acest top. Am crescut cu el, mulţi din generaţia mea au fost marcaţi de rolurile pe care le-a făcut, cei doi copii ai mei mai mari, Alex şi Mara, au crescut cu Hook şi cu Mrs. Doubtfire, iar Patricia, în câţiva ani, va avea acelaţi traseu. Pentru că Robin William face parte din acea categorie de actori care sunt mult mai mult decât nişte roluri. Şi care, prin nişte reguli nescrise şi de cele mai multe ori de neînţeles, simţi că îţi vorbesc mult mai mult decât o face personajul pe care îl întruchipează.

Mulţumim, Robin Williams. O să ne fie dor de tine. De ceea ce ai mai fi putut face. De ceea ce ne-ai mai fi putut spune. Mulţumim.

http://youtu.be/Ea12UfSlSNU