Cel mai probabil că cei care ştiţi că am jost la Gărâna Jazz Festival vă întrebaţi când o să scriu despre cum mi s-a părut. O să scriu, stimabililor, o să scriu. Doar că mai las să se aşeze un pic impresiile, căci simt eu că nu e bine să le zic aşa la cald. În special părţile care nu mi-au plăcut. Pentru că au fost şi de alea. Puţine, dar au fost.

Până atunci, ia să vă raportez eu despre surpriza pe care am păţit-o când ne-am plimbat prn Gărâna. Noi aveam chef doar de o plimbare, ca să mai luăm aer, ştiţi stilul. Când colo numai ce vedem noi un car în drum, în faţa unei case pe care scria „Heimatstube zu Wolfsberg„, cu mottoul „Aşa am trăit înainte, aşa trăim acum„.

Am intrat, căci era curioşi, fireşte. Impresia la „ghiceală” că e un fel de muzeu ne-a fost confirmată imediat ce am intrat, căci avea feelingul ăla de muzeu, ştiţi voi, e greu de explicat (şi nici nu am chef, recunosc :D). Iar când ne-a întâmpinat Monica, admnistratorul locului, ne-am prins că o să avem ceva de văzut prin zonă. Monica ne-a spus că proprietar este un neamţ, căruia i-a plăcut foarte tare zona şi care a vrut să facă acest muzeu mai ciudat (o zic de bine, o să înţelegeţi mai jos de ce) pentru că a vrut să vadă lumea cum era viaţa saşilor din Gărâna pe vremuri şi cum poate fi acuma. Zic „poate” pentru că nu prea mai sunt saşi pe acolo. De fap, nu prea mai sunt „gărânezi” get beget, ca să le zic aşa.

Am intrat în camerele casei, amenajate cu nişte manechine surprinse cumva în poziţiile în care, teoretic, ar fi fost surprinşi şi saşii din vechime, după cum puteţi vedea în pozele de mai jos. Interesante exponatele, foarte multe, surprinzător de multe, aş putea spune. Şi toate aranjate pe stil nemţesc, ordonat, la linie.

După care, Monica ne-a invitat în curtea interioară. Dar doar ca să avem de unde intra în cramă. Dap, o cramă mică, dar de mare angajament. Apropo, atât de tare mi-a plăcut faza cu mesele şi scaunele din butuci (nu că ar fi o invenţie nemaiauzită, dar pe mine atunci m-a pălit!), încât de astea vreau să am şi eu când o să îmi fac crama proprie şi personală.

Cu greu am ieşit din cramă, mă înţelegeţi… :)) Am intrat în grajd. Unde am văzut nişte animale. Doar că nu de alea vii, ci tot nişte manechine, ca să le zicem aşa. Că doar ideea era de a arăta cum trăiau saşii, nu de a trăi cum trăiau ei, cu rânit la vaci şi curţat după porci şi alea alea :D Dar interesantă abordarea, chiar interesantă.

După care, suntem informaţi că am terminat cu secţiunea „aşa am trăit” şi intrăm în zona cu „aşa trăim acum”. Aşa că am fost conduşi în spatele casei. Am trecut pe lângă un zid vechi, despre care am aflat că este cel vechi de vreo 200 de ani, doar că a fost întărit ca să reziste. Am văzut şi un indicator care mi-a stârnit curiozitatea: „Către expoziţia de maşini”. Erau maşini. Dar de jucărie :)) O cameră cu câteva sute de maşinuţe, mai vechi şi mai noi, faină faza să dai de aşa ceva unde nici nu te aştepţi.

Apoi am ajuns în grădină. Unde – hai că mi-a plăcut asta! – în loc să te lase să te plimbi aşa de capul tău (nu că nu ai putea să o faci, desigur) pe hectarele alea, ai o potecuţă care te duce prin cele „4 elemente”. Nu e nimic lovitor, staţi liniştiţi, uitaţi-vă la poze şi o să înţelegeţi. Dar e mişto PRul :D Aflăm că planul este să facă şi o pensiune acolo, unde să primească oaspeţii care ajung în zonă.

La plecare am întrebat cât ne costă. O donaţie, a venit răspunsul. Aşa că am lăsat 20 de lei în cutia specială pentru donaţii şi ne-am văzut de drum. Bucuroşi că am păţit aşa ceva când nu ne aşteptam.

Cum e fain în viaţă :)