În cazul că există printre voi câţiva (puţini, presupun) care nu ştiţi că am şi o căruţa mea de hateri, apoi să ştiţi că o am. În 99,98% din cazuri, dau din umeri şi îmi văd de ale mele. Căci am multe ale mele de care am de văzut. Şi îmi merge, chiar îmi merge. Spre inervarea enervată a unora pentru care viaţa este doar un motiv de a ne uita la ce fac alţii pentru că noi nu reuşim să facem nimic.
A ignora haterii este cea mai bună variantă. Căci asta înseamnă că nu le dai material de lucru. Şi asta îi enervează cel mai tare. Să vadă că ei se screm să te împroaşte, dar ţie ţi se rupe majestic :))
Să nu credeţi că nu văd ce se întâmplă. Căci sunt foarte atent la ce zice lumea despre mine. Nu că mi-ar păsa irefutabil, căci aroganţa-mi funciară mă împiedică să îmi pese de chestii de astea gen puţa furnicii călare pe elefant. Doar că, pentru că ceea ce fac eu este un mic business, trebe să te uiţi la astel de chestiuni. Să ştii că există. Dar să ţi se rupă, desigur.
Există şi o mică perversitatea în toată scremerea asta a haterilor. Căci ei, în cercul lor strâmt, cred că, atunci când mă scuipă şi mă împroaşcă şi au vreo 5 care le dau drepatate şi vreo 7 care le dau Like, m-au nenorocit, m-au terminat, sunt pe ultima sută de metri. Căci există acea cameră a ecourilor (adică stăm noi trei într-o magherniţă şi ne tot validăm reciproc) care te fentează rău. Şi crezi, la un moment dat, că ce expectorezi tu este adevărul suprem. Nope, au contraire, my friends.
Hai să vă fac un calcul simplu: să zicem că 100 de oameni văd scuipinolul vostru. Din care 5 comentează, 7 vă dau Like. Din restul masiv care rămâne, experienţa îmi spune că sunt cel puţin 10 oameni care nu ştiau mare lucru despre mine, dar care acum sunt curioşi să vadă care e faza. Şi cu unii rămân. Căci – ŞOC şi GROAZĂ – le place de moi. Iar încă 10 oameni, de-ai mei (ca să zic aşa), se lipesc şi mai tare de mine, pentru că ei fac parte din categoria celor pentru care scuipatul de dragul scuipatul înseamnă doar stropi pe rever.
Aşa că, dragi hateri, munciţi cu sârg şi spor, pentru al meu viitor! Eu promit să mă uit la ce faceţi. Dar să mi se rupă. Şi, din când în când, aşa cum fac acum, să mă distrez că munciţi pentru mine fără bani şi că nu o să înţelegeţi în veci de ce o glumiţă de asta cu mine şi Ponta mă ajută. Căci cel mai mare pericol pentru un brand este să nu mai vorbească lumea despre el. Ceea ce vi se cam întâmplă :D
PS Nu dau sursa pozei. Pentru că sunt fix aşa cum îmi zic haterii, în jdemii de feluri. Deci trebuie să le confirm părerea, nu? =))
16 thoughts on “Scrie liniştit, haterii lucrează pentru tine”
Eu am un principiu: nu pot sa spuna ei cat pot sa duc eu :))
Taci, măh, nu le da idei! Vrei să îi demoralizezi şi să nu îţi mai dea să duci? :))
Cred ca haterii sunt persoane invidioase ca iti merge bine. Se lupta si ei, dau din coate, poate chiar copiaza ce faci tu, in speranta ca vor obtine aceleasi rezultate. Dar nu le obtin. Si atunci apare „pica”. Frustarea este atat de mare, incat daca nu o exprima cumva, simt ca explodeaza.
Corect ce spui tu. Dar ce nu pot înţelege eu de nici o culoare este de ce să pierzi timp enervându-te pe succesul altora în loc să te concentrezi să îţi iasă ţie ceva. Nu pot înţelege şi pace!
Cand o sa vorbeasca lumea de tine chiar si atunci cand nu scrii nimic pe blog sau cand esti in concediu, asa cum se intampla cu mine, mai vorbim, pana atunci mai ai multe de invatat :)))))
Nu că vreau să te neliniştesc, dar nu mă ambiţiona să fac publică monitorizarea lunară în ceea ce mă priveşte. Că poate te duci în concediu definitiv =))
Eu nu am înțeles poza (si textul) desi sunt in tema cu circoteca ”ministruța Harvard, Ponta și Băsescu”. Sau nu are nici o legătură? dar nu despre asta e vorba. Vreau să te întreb cam cât la sută din comentariile pe care le primesti si intra la moderare nu sunt publicabile? daca nu e secret, desigur.
1. Nu ştiu la ce s-a gândit autorul când a făcut trucajul ăla. Pot doar specula: la nimic :))
2. La mine comentariile nu sunt moderate by default. Dar, desigur, am câţiva cercopiteci care sunt banaţi pe IP. Că doar nu o să las, cât timp îmi beau eu nişte beri, să se zburde pe aici în voie :D
Haters are motivators.
Erau în nişte vremuri de început. Până mi-am dat seama că nu sunt :D
Tu cunosti cel mai bine situatiunea. In cazul meu inca ma motiveaza sa fac eu cel mai bine, sa fiu eu cel mai bine… Oricum fac in felul meu, dar cand vad ca sunt multi care spumega prin tribune, cu atat mai mult fac ce-mi place, cum imi place :))
Pe vremuri era o fabula cu greierele si furnica. La bunici am invatat ca bobocii se innumara toamna si ca fiecare culege ce a semanat. Acum se discuta despre hateri in context de PR. Doar unii am evoluat. Altii si-au schimbat doar titulatura.
No bun ase, dar cand ai de gand sa le spui adevarul despre blog ? Atunci sigur o sa te lase in pace.
Cum să le spun adevărul despre blog? Vrei să îi las fără obiectul muncii? :))
Oare ”ai mei” lucreaza sau au adormit! :)) =))
Cipriane, dupa o intrebare se pune „semnul intrebarii” (care poarta aceasta denumire pentru ca, in ABSOLUT toate cazurile, se pune doar interogatii). Poti pune uneori ambele semne (!?), cand te si miri, te si intrebi. Puteai sa le pui pe ambele in acest caz, dar semnul intrebarii nu trebuia sa lipseasca.
Iar asta este dovada IREFUTABILA ca nu dorm ! (semnul exclamarii, asa se cheama acest semn)