Înainte de a scrie aceste rânduri, m-am gândit dacă eu am nişte sbiecte tabu, adică despre care mi-arfi ruşine/jenă/stinghereală/alea alea să vorbesc. După aproximativ 3.56 minute de gândire, răspunsul este unul categoric: nu. Căci viaţa m-a învăţat un lucru fundamental: singurele probleme care nu se rezolvă sunt cele despre care nu discuţi. Aşa că am decis, cu multă vreme în urmă, să las la o parte orice sentimente naşpa pe care le-aş simţi despre orice chestiune care mă râcâie şi să mă focusez pe obiectivul final, cum ar veni, adică pe rezolvarea problemei, nu pe cât de greu îmi este să rezolv problema asta.

Din fericire pentru mine, nu doar că nu am nici o problemă să discut despre impotenţă, dar nici nu am probleme la acest capitol. Sunt apt combatant şi chiar cu grade măricele în acestă „armată” fecundă, dacă îmi permiteţi expresia oarecum deplasată :D Deocamdată, cel puţin. Căci este omeneşte să ne gândim că pentru fiecare bărbat vine acea vreme când, aşa cum spune o glumiţă mai deşucheată, sistemul consolator pe care îl aplicăm este: nu se mai scoală, dar ce frumos atârnă :))

Gluma-i glumă, dar pentru unii dintre bărbaţi, impotenţa este o chestiune extrem de serioasă. Cum ştiu că printre voi sunteţi unii care vă consideraţi adevăraţi armăsari de prăsilă când vine vorba despre acest subiect, vă provoc să vă aduceţi aminte de acel moment (toţi l-am avut, nu vă daţi mari şi tari!) în care instalaţia nu a funcţionat la parametri optimi, ca să zic aşa. A fost o întâmplare, desigur, un accident nefericit, fireşte, care nu vă caraterizează. Dar s-a întâmplat. Ei bine, imaginaţi-vă că există bărbaţi cărora asta li se întâmplă aproape permanent. Şi acum gândiţi-vă că unii dintre prietenii voştri au astfel de probleme. Doar că le este foarte ruşine să discute despre asta. Şi problema rămâne. Pentru unii fiind o adevărată dramă nerostită…

Un studiu realizat de Clinica On ne arată că:

Ruşinea. De ruşine bărbaţii nu pun mâna pe problemă, ca să zic aşa. E trist, zău e trist. Căci este puţin probabil ca aşa ceva să se rezlve de la sine. Mai ales dacă, aşa cum se întâmplă în unele cazuri, problema persistă de nişte ani buni.

Lăsa-ţi-o dracului de ruşine, măi oameni buni! Trece viaţa pe lângă voi cu ruşinea asta degeaba. Nu mă refer aici că nu aveţi parte de sex (ceea ce este mare, mare păcat oricum…), ci la faptul că o viaţă dusă cu stresul ăsta pe cap vă cauzează nişte frustrări care dau în alte alea, mult mai grave. Doar pentru că vă este ruşine. Serios acuma…

Hai să vă spun altfel: nu sunteţi bărbaţi adevăraţi dacă aşa ceva vă opreşte să fiţi bărbaţi adevăraţi. Punct. În fine, treaba voastră. Eu vă spun doar că îmi pare rău de voi. Şi că ar trebui şi vouă să vă pară rău de voi.

Iniţial am vrut să scriu acest text mai pe stil de caterincă. Pentru a se potrivi cu provocarea #LoveVille by Durex (intraţi pe aplicaţie să votaţi cel mai iubăreţ oraş din ţară, ideal ar fi Bucureştiul, căci eu reprezint Capitala în această competiţie :D). Doar că brusc mi-am dat seama că, în timp ce noi ne distrăm pe teme de astea de iubăreală, cum ar veni, unii cu problemele de mai sus se simt şi mai frustraţi decât sunt. Aşa că am decis să scriu textul un pic mai serios. Pentru că, de fapt, se potriveşte cu LoveVille. Căci orice oraş iubăreţ trebuie să îi „iubească” pe cei ce nu pot iubi. Şi să îi ajute cumva. Ceea ce, cu permisiunea dumneavoastră, am încercat eu cu rândurile de mai sus :)