Zilele trecute vă întrebam ce părere aveţi să fac aici pe blog un fel de secţiune cu comunicate de presă. Răspunsurile voastre m-au cam pus pe direcţia cea bună, adică să mă gândesc serios să fac aşa ceva. Doar că mai stau un pic să cuget. Nu „dacă”, ci „cum” :)
Trei mostre din ce o să intre în această secţiune aveţi mai jos. Căci, parol, îmi par prea cu vino-ncoa pentru a nu le împărtăşi cu voi :)
Daily Income și Universitatea Sheffield oferă o bursă integrală Executive MBA (management, marketing, logistică, finanțe sau healthcare management) pe o perioadă de doi ani, cu începere în noiembrie 2014. Cei interesați pot aplica până pe data de 6 aprilie 2014.
Comunicat oficial: Daily Income si Universitatea Sheffield ofera o bursa Executive MBA
În noiembrie am cerut votul vostru pentru proiectul „Împreună pentru Sănătatea Rurală„, despre care am scris în repetate rânduri aici pe blog. Din fericire, acest proiect a câştigat 1000 de euro la un concurs organizat de Volksbank, iar banii au fost folosiţi aşa cum trebuie.
Comunicat oficial: Caravana Impreuna pentru sanatatea rurala 15-16 martie 2014
Dacă vă uitaţi pe Premiile ForeverFolk 2013 (la care chiar vă invit să votaţi), o să vedeţi că brandul Sâmbureşti tronează acolo, ca un amfitrion al chestiunii în cauză. Nu ca sponsor, de data aceasta. Ci din prietenie. Pentru că de atâtea ori cei de la Valvis Holding au fost alături de blogosferă încât prezenţa lor acolo vine ca un fel de „mulţumesc” pentru tot sprijinul de până acum. Ceea ce spune multe despre brand, despre oamenii care se ocupă de brand şi, nu îl ultimul rând, despre Make :)
PS Termenul „corporaţii” din titlul este aşa cu direcţie către unii care văd numai şi numai negru în orice face un brand. Ceea ce, fireşte, este de o tristeţe desăvârşită.
1 thought on “Din ciclul „zău, corporaţiile mai fac şi lucruri bune”, am trei veşti”
Bună informația, eu nu pot aplica, dar știu câteva persoane care ar putea fi interesate de ea.