Stimaţi care-ţi fi de vă ocupăţi să numiţi şăful la TVR,
Spun din start că am primit cu oareşce satisfacţie vestea demisiei tovarăşului Pufulică Săftoiu, care a comis singurul gest de relativă onoare pe care l-am fi putut comite în situaţia dată. Ar fi fost oricum demis, desigur, dar orişicât, măcar pe chestiuni de salvat aparenţele, bine a făcut că a dat cu subsemnatul.
Zilele astea am auzit tot felul de variante despre cine va urma la şăfia TVR. Care mai de care mai alucubrante, care mai de care mai ridicole, care mai de care mai „du-te, măh, să-mi trag ciorapii invers!„. Drept pentru care comit şi eu singurul gest de relativă onoare pe care îl pot comite în situaţia dată.
Adică, prin prezenta îmi depun candidatura pentru şăfia TVR. Pentru că, afirm asta cu toată aroganţa de care sunt în stare, nu am cum să fiu mai pe lângă decât toate numele pe care le-am auzit vehiculate, nu am cum să fiu mai paralel cu ce ar trebui să fac acolo, este de o irefutabilitate irefutabila declaraţia asta a mea.
Ce mă recomandă? Nimic. Dar măcar pe mine nu mă recomandă nimic. Pe ceilaţi vehiculaţi îi recomandă, însă, ceva mai rău: datul de gard pe care l-au săvârşit în prestaţiile lor anterioare pe unde am reuşit să mai dea de gard. Recte, nu am cum să fiu mai rău decât ei, n-am cum. Punct.
Eu candidez cu un program bine stabilit, să fim înţeleşi. Cu un punct unic. Adică doar un punct are acest program bine stabilit al meu. Adică singura decizie pe care o să o iau în calitate de şăf al TVR va fi să plătesc (din banii publici, fireşte, doar nu o să fiu io singurul prost într-o asemenea funcţie care nu sparge banul contribuabilului) un audit profesionist, care să ne arate de ce această instituţie este în halul în care este. Atât. Iar acest audit va fi un fel de Vechi Testament pe care, dacă mai rămân în funcţie, fireşte, se va construi Noul Testament, desigur.
Pentru că orice început dă şăfie la TVR, dacă nu începe cu simpla – dar bazată pe probe irefutabile – constatare că totul e varză acolo, e doar aşa să ne trecem ceva cu şăf pe cartea de vizită şi să ne dăm rotunzi că educăm poporul cu televizorul. Pe banii poporului, care popor – ŞOC şi GROAZĂ – chiar nu pofteşte să fie educat de TVR pe banii lui, fireşte. Adică pe banii poporului, desigur.
Ar zice un astfel de audit că este ridicol ca în TVR să fie nevoie de 14 oameni să bată un cui şi de 7 oameni să schimbe un bec? Ar zice, fireşte că ar zice. Ar zice un astfel de audit că este revoltător ca, pe medie, la o ştire mediocră să lucreze 48 de oameni? Ar zice, fireşte că ar zice. Ar zice un astfel de audit că profesionalismul unora de pe acolo este echivalent cu apetenţa unui pinguin pentru jocul de table? Ar zice, fireşte că ar zice. Dar tocmai de aia este nevoie de un astfel de audit.
Mulţi mi-ar spune că „măh, ce măgar eşti… nu ţi-e milă ţie că asta ar însemna să dai mulţi oameni afară?„. Nope. Pentru că nu de milă au nevoie mulţi oameni din TVR, ci de o trezire la realitate. La realitatea aia care înseamnă că nu e normal din nici un punct de vedere ca alţi români, cu probleme, cu lipsuri, cu necazuri mari să plătească pentru ca ei, cei din TVR, să fie scutiţi de probleme, lipsuri, necazuri. La realitatea aia care spune că ar trebui să înţeleagă şi ei, oamenii din TVR, că se mint singuri de fiecare dată când îşi primesc salariul, unul mincinos, care nu are nici o legătură cu realitatea economică şi socială (ca să o dau aşa ca să par inteligent). La realitatea aia în care sper să se trezească şi ei cât mai repede şi să îşi ia măsuri să nu fie surprinşi când #acelmoment cu auditul va veni peste ei (căci va veni, nu am nici cea mai mică îndoială) şi le la spună „pa, te pup pe portofel, eşti veriga slabă, poţi să pleci„.
Gata, consider că mi-am pledat cauza la modul îndestulător. Aştept să fiu invitat la discuţii, fireşte, despre posibila mea candidatură. Căci, mă înţelegeţi, nu ar fi rentabil economic şi omeneşte să fi scris atâta şi să nu fiu măcar invitat la discuţii. Oh wait… Vorbim de TVR, deci faza cu rentabilitatea este intempestiv caducă. Hait, ce tolomac sunt! Deci mi-am anunţat degeaba candidatura, acuma îmi dau seama… Eh, asta este, dacă tot am scris atât, să fie primit.
Xoxo.
PS Dacă îmi reproşaţi de ce nu dau numele celor vehiculaţi cum că sunt în cărţi, băgaţi mare, n-am io treabă. Dar, mă înţelegeţi, nu vreau să le fac un bine anunţând că au fost cât de cât băgaţi în seamă pentru misia asta. N-am cum. Punct.
36 thoughts on “Prin prezenta, îmi depun candidatura pentru şefia TVR”
Eu te-as sustine, dar imi trebuie garantia unui loc de munca. Sa zice pe la 400 euro/lunar si batem palma.
Dar ce stii sa faci? Stii sa lucrezi in echipa ca sa bati un cui sau ca sa schimbi un bec?
Hai sa fie cu noroc :)
Acuma, asa sa stii ca audit-uri s-au mai facut in TVR – dar naiba mai stie de ele…
S-au facut, s-au facut, dar nu ca sa se schimbe ceva, ci ca sa vada ce trebe sa nu schimbe =))
Eu te sustin! :)
Doamne ajuta! Te fac electrician sef daca primesc postul. Chiar daca nu vrei =))
Electrician era si Sobaru :))
Electrician? Tu vrei sa distrugem TVR-ul de tot, vad :))
vreau si eu un post de facility manager in TVR, daca tot e oferta!
Electrician nu vrei? :))
Sa-ti iau painea de la gura?
N-ai de ce, eu voi fi electrician-SEF :)
Ce surpriza ar fi ca cineva, din cei ce numesc săful TVR, sa ia in serios candidatura asta. :)) Am avea Brandu lu Chinezu la TVR. :)
si eu te sustin, of course. fara sa cer nimic.
bine, ai putea sa-mi dai si mie o emisiune d’aia despre teatru :D
Adevaru’ ca Superliga, DN, Div A si pana la U10 transmis LIVE pe TVR Sport (inlocuitorul lu’ TVR2), cultura in draci pe TVR3 si restu’ pe TVR1, cam asa vad io o grile de programe a lu’ Saf Chinez!
Mare chinez .. da` la radio nu ai vrea ?
http://www.srr.ro/RadioRomania/anunturi_angajare-33
Daca ma enervez imi anunt si io candidatura, pe persoana fizica, si atunci in mod sigur nu vei avea nicio sansa. Crezi ca imi vei face fata? =))
Numai Vanghelie are voie „pe persoana fizica”.
Doamne ajuta,
ai si sutinerea bisericii cu parinteasca rugaminte ca sa sustii proiectul prin care TVR sa poate fi si Televiziunea ca Vehicul de Rugaciune!
Pfoai da ce anunt ai bagat aici. No apoi intr-o functie din asta chiar o sa observam rezultate ! Mizez toata mierea pe tine ca o sa faci treaba ! Poi trebe doar sa te votam !
Cristi pe mine ma intereseaza sa stiu unde te votez? Restul e TVR!
In sfarsit un om cu aroganta care trebuie! Te sustin maestro! Si n-am nevoie de nimic in schimb :)
Cum adică, nu te recomandă nimic? Te recomandă talentul și valoarea ta, eventual un frate al tău mai mare :))
Trecând de asta, eu te susțin și când te instalezi la conducere îmi dai departamentul muzical, mă descurc lejer cu el :)
Sustin si cu ocazia asta, depun si eu CV ca vei avea nevoie de un fotograf profesional care sa iti documenteze viata ta in cadrul TVR. Te va ajuta cand vei publica o carte despre cum sa conduci o televiziune de stat
Unde semnam pro :)))?
eu te susțin, se știe ;)
Hai sa revolutionam televiziunea publica! Da-mi pe mana sportul si vezi de treaba ca transform TVRul in cea mai sanatoasa televiziune!
Ii duci la sala pe toti? :)
Nu se poate asa ceva, sunt total impotriva acceptarii candidaturii unui Chinez la TVR … pei ce, poporul chinez il va pune la schimb pe Pufulica Saftoiu la televiziunea lor nationala ? :)
Lucia Hossu Longin, Rares Bogdan, Victor Ciutacu, nume de oameni care au facut ceva in media de azi si care sunt cotati cu sanse. Intre noi fie vorba, Rares Bogdan deja este 100% noul presedinte al CA al TVR. Dar tu poti sa iti depui candidatura la Look TV, stii, postul ala la care se uita maxim 4000 – 5000 de oameni pe luna :)
TVR are nevoie de un manager nu de un om de televiziune. Sa nu confundam un prezentator de succes cu un manager de succes. Cred ca asta e principala problema a TVR, daca te uiti la toate celelalte televiziuni n-o sa vezi niciun manager care a fost prezentator inainte.
Toti cei pe care i-ai pomenit sint oameni care au lucrat in televiziune, dar nu pe pozitii de management. Doamna Hossu-Longin a mai facut parte din CA – si poate vrei sa te uiti pe minutele sedintelor alora de CA… Iar Rares Bogdan – asta e, daca nu i-au gasit post de ambasador…
Nu prea ai cum sa fi mai putin capabil decat cei care au ocupat pana acum acest post, putin sunt cei mai putini pregatiti. In general alegerea se face pe alte criterii decat pregatirea, experienta…
Chinezu’ in augiasul teverist … mai, nu cred ca-ti ajunge Dambovita …
Prin prezenta, anunt sustinerea mea neconditionata la sefia TVR-ului. In asteptarea faptului implinit, ma apuc sa fac o lista cu ce as vrea sa vad io la sus-numita televiziune atunci cand va incapea pe maini bune. Succes, deci!
Multumesc, tovarasi! Impreuna vom izbandi! Sau vom infrange! Ca nu mai stiu cum era… :))