Precizez din start că imensa majoritate a textului de mai jos este luat de pe Mediafax. Pentru că am zis că e mare, mare păcat să nu dau şi eu mai departe aceste informaţii. Tehnice, desigur, adică nu e nuş ce muncă de creaţie textieră acolo #casăzicaşa, dar tare îmi place când văd materiale de astea care înseamnă documentare şi muncă de chinez bătrân, dacă îmi permiteţi să spun aşa. Drept pentru care vreau să îi mulţumesc Lilianei Gheorghiu, autoarea ştirii. Iar dacă cineva de la Mediafax vrea să mă dea în judecată pentru copy/paste, ştiu unde să mă găsească.
Apropo, vă avertizez că încerc să îmi fac un obicei din a împrumuta acest program de la Liliana. Pentru că, repet, e păcat să nu îl vadă cât mai multă lume.
Sala Pictura
– marţi, 3 decembrie, ora 20.00 – „Două loturi” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija;
– miercuri, 4 decembrie, ora 20.00 – „Două loturi” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija;
– vineri, 6 decembrie, ora 20.00 – „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, regia Dan Tudor;
– duminică, 8 decembrie, ora 20.00 – „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu, regia Dan Tudor;
Sala Atelier
– joi, 5 decembrie, ora 20.00 – „Nebun din dragoste”, de Sam Shepard, regia Claudiu Goga;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.30 – „Tectonica sentimentelor”, de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Nicolae Scarlat;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.30 – „Tectonica sentimentelor”, de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Nicolae Scarlat;
Sala Mică
– vineri, 6 decembrie, ora 20.00 – „Cinci femei de tranziţie”, de Rodica Popescu Bitănescu, regia Rodica Popescu Bitănescu;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 20.00 – „Scara pisicii”, de Katalin Thuroczy, regia Irina Popescu Bitănescu;
– duminică, 8 decembrie, ora 20.00 – „Încă-i bine!”, de Rodica Popescu Bitănescu, regia Rodica Popescu Bitănescu;
Sala Studio
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 20.00 – „Năpasta”, de Ion Luca Caragiale, regia Radu Afrim;
– duminică, 8 decembrie, ora 20.00 – „Năpasta”, de Ion Luca Caragiale, regia Radu Afrim;
Sala Media
– duminică, 8 decembrie, ora 11.00 – Teatrul Naţional pentru copii.
Sala Horia Lovinescu
– joi, 5 decembrie, ora 19.00 – „Vacanţă în Guadelupa”, de Pierre Sauvil şi Eric Assous, un spectacol de Diana Lupescu;
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Roman teatral”, de Mihail Bulgakov, regia Vlad Massaci;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00 – „Maria Callas – La Divina”, după Master Class de Terrence Mcnally, regia Radu Gabrea;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.00 – „Mobilă şi durere”, de Teodor Mazilu, regia Alice Barb;
Sala George Constantin
– luni, 2 decembrie, ora 19.30 – „Interviu”, regia Sorin Militaru;
– vineri, 6 decembrie, ora 19.30 – „Zeul măcelului”, de Yasmina Reza, regia Claudiu Goga;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.30 – „Matrimoniale”, autor Lia Bugnar, regia Diana Lupescu;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.30 – „Vizitatorul”, de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Claudiu Goga.
Sala Majestic
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Un tramvai numit dorinţă”, de Tennessee Williams, regia Dinu Cernescu;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00 – „Iadul este amintirea fără putere de a mai schimba ceva”, de Jonas Gardell, un spectacol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.30 – „Natură moartă cu nepot obez”, de Ion Sapdaru, regia Eugen Făt;
Sala Studio
– vineri, 6 decembrie, ora 19.30 – „Equus”, de Peter Shaffer, regia Geanina Hergheligiu;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.30 – „Blifat”, de Gabriel Pintilei, regia Alexandru Mihail;
– duminică, 8 decembrie, ora 19:30 – „Tipografic majuscul” un spectacol de Gianina Cărbunariu.
Sala Toma Caragiu
– miercuri, 4 decembrie, ora 19.00 – „Pescăruşul”, de AP Cehov, un spectacol atelier condus de Antoaneta Cojocaru;
– joi, 5 decembrie, ora 19.00 – „Pescăruşul”, de AP Cehov, un spectacol atelier condus de Antoaneta Cojocaru;
– vineri, 6 decembrie, ora 18.30 – „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, regia Doru Ana;
Sala Liviu Ciulei
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Obiceiuri necurate”, de Tom Smith, regia Mihai Constantin;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 21.00 – „Contra progresului”, de Esteve Soler, regia Bobi Pricop;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.00 – „Artă”, de Yasmina Reza, regia Cristi Juncu.
Sala Radu Beligan
– marţi, 3 decembrie, ora 19.00 – ” 3 ciudaţi”, după Yasmina Reza, regia Sorin Misirianţu;
– miercuri, 4 decembrie, ora 19.30 – „Mincinosul”, după Carlo Goldoni, regia Toma Enache;
– joi, 5 decembrie, ora 19.00 – „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu după Moliere, regia Vlad Massaci;
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Spiritul de familie”, de Eric Assous, regia Radu Beligan;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 18.00 – „Casa Zoikăi”, de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.00 – „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija.
Teatrul Metropolis
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, de Mihail Bulgakov, regia Gelu Colceag;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 16.00 – „Tartuffe sau Ipostorul”, de JBP Molier, versiune scenică de Victor Ioan Frunză, direcţia scenică Victor Ioan Frunză;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00 – „Tartuffe sau Ipostorul”, de JBP Molier, versiune scenică de Victor Ioan Frunză, direcţia scenică Victor Ioan Frunză.
Teatrul Mic
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Volpone”, după Ben Jonson, regia Vlad Cristache;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00 – „Mutter Courage”, de Bertolt Brecht, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.00 – „Volpone”, după Ben Jonson, regia Vlad Cristache.
Teatrul Foarte Mic
– joi, 5 decembrie, ora 19.00 – „Somnoroasa aventură”, de Teodor Mazilu, regia Vlad Stănescu;
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Super-fericiţii”, un spectacol de Catinca Drăgănescu;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00 – „Interpretul”, de Tristan Bernard, regia Radu Gheorghe;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.00 – „Zelda”, de William Luce, un spectacol de Liana Ceterchi.
Teatrul Masca
– joi, 5 decembrie, ora 19.00 – „Intrusa”, scenariul şi regia Mihai Mălaimare;
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Gemenii”, regia Michele Modesto Casarin;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00 – „Militarul fanfaron”, regia Mihai Mălaimare;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.00 – „Slugă la doi stăpâni”, regia Mihai Mălaimare.
Teatrul Act
– joi, 5 decembrie, ora 19.00 – „Fidelitate”, de Chazz Palminteri, regia Dragoş Campan;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00 – „Absolut!”, după Ivan Turbincă de Ion Creangă, regia Alexandru Dabija.
Teatrul Evreiesc de Stat
– miercuri, 4 decembrie, ora 16.00 – „Cu cărţile dechise”, spectacol-lectură pentru copii;
– miercuri, 4 decembrie, ora 19.00 – „Mazl-Tov… and Justice for all!, autor Andrei Munteanu, regia Andrei Munteanu;
– joi, 5 decembrie, ora 19.00 – „Carre de aşi… cu valet!”, autor I. Valian, regia Harry Eliad;
– vineri, 6 decembrie, ora 19:00 – „Hoţii de frumuseţe”, de Pascal Bruckner, regia Chris Simion;
– vineri, 6 decembrie, ora 21.00 – „Hoţii de frumuseţe”, de Pascal Bruckner, regia Chris Simion;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00 – „Un rege Lear evreu” de Iacob Gordin, regia Grigore Gonţa.
ArCuB
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00 – „Două poveşti de amor”, de AP Cehov, regia Mircea Cornişteanu;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.00 – „Marfă vie”, după AP Cehov, o dramatizare de Nicolae Urs.
Teatru Mignon
– miercuri, 4 decembrie, ora 19.30 – „Noi doi… cu Leon”, de Neil Simon, regia Laura Maria Vlădoiu;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.30 – „Taxi Blues”, de Ana Maria Bamberger, regia Dan Tudor;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.30 – „Cabaretul cuvintelor”, de Matei Vişniec, regia Alexandru Nagy.
Unteatru
– joi, 5 decembrie, ora 19.00 – „Blackbird”, de David Harrower, regia Andrei şi Andreea Grosu;
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Treapta a 9-a”, de Tom Ziegler;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 18.00 – „Poezia visului”, un spectacol de Miriam Răducanu;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 20.00 – „Poezia visului”, un spectacol de Miriam Răducanu;
– duminică, 8 decembrie, ora 19.00 – „Căldură? Mare?”, schiţe de I.L. Caragiale.
În Culise
– marţi, 3 decembrie, ora 20.00 – „Aşa se întâmplă cu toţi oamenii obişnuiţi”, de Theo Herghelegiu, regia Cristian Bajora;
– miercuri, 4 decembrie, ora 19.00 – „Frumoasa călătorie a urşilor Panda”, regia Cristian Bajora;
– joi, 5 decembrie, ora 19.00 – „Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu”, regia Cristian Bajora;
Godot Cafe-Teatru
– luni, 2 decembrie, ora 20.00 – „Dragostea durează trei ani”, de Fredeeric Beigbeder, regia Chris Simion;
– marţi, 3 decembrie, ora 21.00 – „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, un spectacol de Doina Antohi;
– joi, 5 decembrie, ora 22.00 – „Asta-i tinereţea noastră”, după Kenneth Lonergan, regia Radu Iacoban;
– vineri, 6 decembrie, ora 19.00 – „Ieri, azi, mâine şi oricând”, după Scott Organ, regia Conrad Mericoffer;
– vineri, 6 decembrie, ora 22.00 – „Carpathian Garden”, de Radu Iacoban.
Teatrul Ţăndărică
– luni, 2 decembrie, ora 10.00 – „Jack şi vrejul de fasole”, regia Daniel Stanciu;
– marţi, 3 decembrie, ora 10.00 – „Mica sirenă”, regia Gabriel Apostol;
– miercuri, 4 decembrie, ora 10:00 – „Croitoraşul cel viteaz”, regia Daniel Stanciu;
– joi, 5 decembrie, ora 10.00 – „Fata babei şi fata moşneagului”, regia Daniel Stanciu;
– vineri, 6 decembrie, ora 10.00 – „Lampa lui Aladin”, regia Cristian Pepino;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 10.00 – „Cartea Junglei”, regia Adela Moldovan;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 12.00 – „Cartea Junglei”, regia Adela Moldovan;
– duminică, 8 decembrie, ora 10.00 – „Scufiţa Roşie”, regia Gabriel Apostol;
– duminică, 8 decembrie, ora 12.00 – „Scufiţa Roşie”, regia Gabriel Apostol.
Sala Rapsodia
– marţi, 3 decembrie, ora 10.00 – „Cartea junglei”, dramatizare de Octavian Jighirgiu, după Rudyard Kipling, regia Octavian Jighirgiu;
– miercuri, 4 decembrie, ora 10.00 – „Pinocchio”, dramatizare de Cornel Todea, după Carlo Collodi, regia Cornel Todea;
– miercuri, 4 decembrie, ora 17.00 – „Baloane colorate”, un spectacol de Anca Sigărtău, regia Anca Sigartău;
– joi, 5 decembrie, ora 10.00 – „Noddy”, adaptare de David Wood, după Enid Blyton, regia Attila Vizauer;
– vineri, 6 decembrie, ora 10.00 – „Când jucăriile spun pa!”, de Sânziana Popescu, regia Attila Vizauer;
– sâmbătă, 7 decembrie, ora 11.00 – „D-l Goe, Vizită, Pedagog de şcoală nouă – Mofturi”, dramatizare de Ioan Gârmacea, după Ion Luca Caragiale, regia Chis Simion;
– duminică, 8 decembrie, ora 11.00 – „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, un spectacol de Cornel Todea, regia Cornel Todea.