“Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu (Editura Polirom, 2012) a câştigat Premiului literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, oferit de compania Philip Morris Trading.
“Scriitorul nu este singur. Datorez scrierea acestui roman mai multor oameni, dar în primul rând celei căreia îi este dedicat: Constanţei, acum şi pururea. Ce s-a întâmplat după scriere e o poveste care îmi aparţine în mai mică măsură. În privinţa premiului, pot spune că sunt mai mult decât emoţionat. Sincer, sînt aproape înspăimântat. Aş fi tras nădejde să nu mi se întâmple tocmai mie şi tocmai acum, la o vârstă când deja mă socoteam ferit. Aş vrea să împart acest premiu cu toţi cei nominalizaţi şi cu ceilalţi cincizeci de autori care au avut cutezanţa să se dedice scrierii unui roman. Aş vrea să-l împart, de asemenea, cu toţi cei care aici şi acum scriu şi citesc literatură română. Aşa să vă ajute Dumnezeu!”, a declarat Radu Aldulescu.
„Ne bucurăm să putem premia, încă o dată, reușita literară confirmată – prin mecanismul unic al acestui concurs – atât de critici, cât și de cititori,” a spus Sorana Mantho, Corporate Affairs Director România și Bulgaria, Philip Morris. ”Romanul lui Radu Aldulescu s-a bucurat de succes încă de la lansare, a fost primit foarte bine de public la Târgul de Carte Gaudeamus de anul trecut și iată, acum primește titlul de roman al anului 2012. Sperăm ca în urma acestui premiu, Radu Aldulescu să câștige și mai mulți cititori și să se numere printre romancierii prestigioși ai literaturii române contemporane.”
“Craii şi morţii”, de Dan Stanca (Editura Cartea Românească, 2012), “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu (Editura Cartea Românească, 2012), “Hotel Universal”, de Simona Sora (Editura Polirom, 2012), “Omar cel orb”, de Daniela Zeca (Editura Polirom, 2012), “Şoseaua Căţelu 42”, de Alina Nedelea (Editura ALLFA, 2012) au fost cele cinci romane finaliste la Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012. Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex. Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache din cele 56 de romane înscrise în competiţia pentru marele premiu.
Despre carte:
“Cronicile genocidului” este unicul roman postdecembrist care depune mărturie despre o lume profund şi tragic marcată de mecanismele implacabile ale societăţii româneşti în tranziţie. Cronicar empatic al timpurilor noi, Radu Aldulescu, în acest al optulea roman al său, continuă să reconstituie destine pe care istoria oficială nu le-ar fi înregistrat niciodată.
Despre autor:
Radu Aldulescu (n. la 29 iunie 1954, Bucureşti) a debutat în 1993 cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele: „Amantul Colivăresei”, „Îngerul încălecat”, „Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare”, „Proorocii Ierusalimului”, „Mirii nemuririi” (Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române), romanul-verité „Ana-Maria şi îngerii”, „Cronicile genocidului.” A scris scenariul filmului „Terminus Paradis” (regizat de Lucian Pintilie), care a obţinut Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Veneţia.
Ceremonia în cadrul căreia a fost acordat Premiul a avut loc în data de 7 noiembrie 2013, la Hotel InterContinental Bucureşti. Hotel InterContinental pune la dispoziţia asociaţiei 150 mp din faţada hotelului pentru promovarea premiului şi a partenerilor, în perioada 8 – 23 noiembrie 2013. Meshul va fi oferit de compania Affichage România.
“Cronicile genecodului”, de Radu Aldulescu va fi promovat şi în librăriile partenere din Bucureşti şi din ţară: Cărtureşti, Compania de Librării Bucureşti (CLB), Diverta şi magazinul online Elefant.ro.
Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012 este oferit de compania Philip Morris Trading, în cadrul concursului organizat de Asociaţia Casa de cultură, cu sprijinul, InterContinental şi Editura ALL. S-au alăturat ca sponsori ai acestui proiect literar şi Compania de Librării Bucureşti (CLB), Affichage România, Domeniile Sâmbureşti şi Aqua Carpatica.
Premiul literar „Augustin Frăţilă”, o iniţiativă a Asociaţiei Casa de cultură, va fi acordat în fiecare an pentru cel mai bun roman apărut în anul anterior, conform unei selecţii făcute de critici literari şi de bloggeri cu influenţă în mediul online.
Despre Augustin Frăţilă:
Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.
Parteneri media: Hotnews, WebPR, Observator Cultural, Agenţia de Carte, LiterNet, Şapte Seri, Bookaholic, Zelist, Facebook Monitor, Netvibes
1 thought on ““Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu este câştigătorul Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, ediţia a II-a, în valoare de 10.000 de Euro”
bravo lui ca a castigat. mie nu mi-a placut cartea. poate nici Alina Nedelea nu merita locul 1, dar macar un Hotel Universal acolo :)