Am pus (P) în titlu pentru că ce vedeţi mai jos este un advertorial pentru promovarea Trailere Comentate, o afacere foarte interesantă ponită de doi tineri investitori, Giumbilescu Caterin şi Fasoleanu Rânjel. Cărora le urez mult succes. Căci, la ce am văzut până acum, chiar au nevoie…
Interesant la această campanie de promovare, din care cu oarecare strângere de inimă am acceptat să fac parte, este că cei doi tineri investitori ne plătesc să scriem de rău de ei. Cică pe principiul „dacă scrie de rău, te citeşte mai multă lume„. Cică au făcut nişte focus grupuri şi nişte sondaje naţionale (au aruncat vreo 14 chestionare şi în Cadrilater, mi se spune) şi aşa le-a dat rezultatul. Mă rog, să zicem.
Drept pentru care fac ce mi-au cerut: scriu de rău de ei. Adică nu, nu pot face asta, serios, nu mă lasă religia. Aşa că vă rog pe voi să o faceţi în locul meu. Colea jos în comentarii. Eu spun doar că oricum mă duc să văd filmul Thor – Întunericul la IMAX Cinema City Cotroceni, chiar dacă ce vedeţi mai jos aproape că m-a convins să nu mai merg… Şi asta (îmi dau seama acum când scriu aceste rânduri) numai din cauza lui Poclitaru.
PS Acest text NU este un pamflet. Da’ ce ştiu io ce înseamnă pamflet :D
3 thoughts on “Cum se face un trailer de nu îţi vine să mergi la THOR 2 – Întunericul (P)”
Puteam sa jur ca in trailer am vazut ca unul din aia rai e Jason X sau Cybermanul din Dr. Who
Cum nu am vazut niciunul din aceste doua filme, nu te pot contrazice. Desi as vrea, ma intelegi :))
Lol… scrieti de rau si va platesc, asta da afacere la crtiticat ma pricep si eu…