Ce a înţeles colega Loredana din evenimentul de lansare AVON online

Ce vedeţi mai jos este o surpriză şi pentru mine. Căci, fireşte, de unde era să ştiu când i-am spus Loredaneicolega, nu mai am cum să ajung la evenimentul AVON, te rog du-te tu în locul meu” (căci o ştiu cu fashion, cu feminitate, de astea) că va veni cu textul de mai jos? :)) Asta este, #păţăşti, ca să citez un clasic în viaţă pe la care bate des crivăţul.

Vă las să citiţi ce a scris Loredana. Mă rog, ce a înţeles ea ca s-a petrecut acolo… =)) După care o să vă dau şi info oficial. Ca să nu rămâneţi cu o impresie greşită, mă înţelegeţi :D

Ah, mai vreau să zic ceva: nu îmi place deloc, dar absolut deloc parte cu „şeful”. O să o bag în şedinţă la greu pe colega pentru asta! Căci am jurat, cu multă vreme în urmă, că atunci când o să ajung şeful cuiva şi nu colegul său o să îmi dau două palme cu piciorul #sauceva!

–––––––––––

Nu știu cum– dar parcă a fost totul gândit – am început să vorbesc cu Cristi azi dimineață despre haine. A, ba da, știu cum s-a ajuns la această discuție, dar nu vă spun. Deh…

El îmi spunea că nu știe ce nr poartă la haine. Poate doar la tricou. A strecurat printre dinți un L.

Nu m-am mirat, pentru că, de exemplu, nici cumnatul meu nu prea are tangență cu acest domeniu. Să-i fie cald și bine este motto-ul lui. (scuze, Marian, că dau din casă. :D)  Îi cumpăr eu haine: fie online, fie din magazine. Împreună cu sora mea, normal.

Iar după ce am tot discutat și discutat despre haine cu șeful meu, Cristi (ca sa nu fac iar cacofonie), mă întreabă dacă doresc să merg la un eveniment Avon și a mai spus el ceva pe acolo..

La început i-am spus că n-aș vrea, dar apoi mi-a picat fisa “Păi cum să se ducă el la un eveniment de fashion/cosmetice, când n-are nicio tagență?”

Chiar dacă pentru mine evenimentele în general sunt un fel de “dracu” – adică, nu-mi plac de nicio culoarea, am acceptat. M-am sacrificat și m-am dus. Ca să nu mai spun că nici măcar nu eram fizic pregătită. No make-up/no nada. Nimic! Nimic!

Am fost la lansarea AvonOnline.avoncosmetics.ro. Adică, de acum poti să comanzi produsele Avon și online, dar numai prin intermediul unui reprezentant Avon. Mai multe despre acest lucru, găsești aici.

Concluzia acestei postări este următoarea: Cand șeful tău (sau un alt coleg) nu se pricepe la asta de mai sus, nu ezita să-i dai o mână de ajutor. Ca de asta jobul este numit a doua familie. :D

––––––

No, aţi citit? Păi voi credeţi că nouă la kooperativa.ro ne este uşor cu colega Loredan? :))

Şi acum info oficial despre ce s-a întâmplat acolo. Căci trebuie să fie ce şi ceva serios în postarea asta…

AVON lansează în România cel mai mare lanţ de magazine online, în cadrul unei platforme integrate de comerţ electronic, AVON Online.  Platforma nou-creată marchează trecerea către un nou model de business, prin care frumusețea este mai accesibilă ca oricând.  

Noul model de business reprezintă o schimbare atât în viața Reprezentanților AVON, cărora compania le oferă gratuit o afacere online la cheie – care le permite să devină antreprenori de succes în digital, cât și în cea a consumatorilor, care pot comanda online produse, acestea fiind livrate de către Reprezentanţii care oferă consiliere personalizată de beauty.

 „De-a lungul timpului, am înțeles că, oricât de repede ar evolua lumea în care trăim, dorința femeilor rămâne aceeași: să fie frumoase. Se schimbă, însă, modalităţile prin care achiziţionează şi folosesc produsele cosmetice. Noua platformă este o dovadă a modului în care tehnologia se adaptează stilului actual de viaţă, mult mai dinamic, în care totul este la îndemană, în cel mai scurt timp. Încă o dată redefinim pentru clienţii noştri frumusețea, de data aceasta în mediul online. Sperăm ca platforma să fie adoptată rapid de cât mai mulţi clienţi şi să reprezinte cu adevărat un punct de referinţă în ceea ce priveşte viitorul serviciilor AVON Online” a declarat Răzvan Diraţian (foto), Director General Avon Cosmetics România şi Republica Moldova.

Noua platformă lansată confirmă creșterea din ce în ce mai accentuată a numărului de consumatori care aleg să facă cumpărături online. Astfel, conform datelor GPeC si Eurostat, aproximativ 1,2 milioane de români recurg la astfel de servicii. Procentul de 34% al cosmeticelor dintre produsele cumpărate online subliniază trendul ascendent al pieței din ultimii ani și potențialul noii platforme de a transforma Reprezentanții AVON în adevărați antreprenori, prin intermediul afacerii la cheie oferite.

Pentru mai multe informații accesați: www.avon.ro.

Razvan Diratian  - Director General AVON Romania si Moldova (Medium)

 

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

6 thoughts on “Ce a înţeles colega Loredana din evenimentul de lansare AVON online”

  1. Sunteţi „bolunzi”. Deja îmi făceam probleme pt Chinezu, cum că ar fi început să se certe cu toată lumea, după faza de ieri, care am înţeles-o. Dar acum am zis că e ceva bai. Dar referinţele despre şef sunt elocvente, noroc că nu a trecut la pasiunea pentru bere, unde cred că nu trebuie să-ţi dea o mână de ajutor…, eventual o gură de ajutor.

  2. Eu sunt de acord cu toate, Loredana, Chinezu, si toata tarasenia de la „kooperativa.ro”, numai cu AVON …nu ! :) … (o voce din sala de lectura)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.