Premiera sezonului 3 din “Arhiva de crime a lui Fred Dinenage”

Crime & Investigation Network® (CI) va difuza duminică, 6 octombrie, premiera sezonului 3 din “Arhiva de crime a lui Fred Dinenage”. Televiziunea Crime & Investigation Network a fost lansată în România în luna septembrie, prin unul dintre cei mai mari operatori de televiziune prin cablu, UPC.

Fred Dinenage îşi deschide agenda de cazuri pentru un al treilea sezon, examinând câteva dintre cele mai şocante crime din secolul XX şi pe criminalii care le-au comis. Fred discută cu oameni ale căror vieţi au fost afectate de crime, precum şi cu jurnalişti şi experţi implicaţi în anchete. Cu ajutorul profesorului criminolog David Wilson, el caută să afle adevărul din spatele celebrelor crime. Acest sezon debutează cu o fascinantă privire asupra legendarului Jack Spintecătorul, la 125 de ani după crimele sale, iar Fred descoperă un nou suspect. Alte episoade sunt: “Crimele din mlaştini”, “Hanratty”, “Copiii din pădure”, “Armin Meiwes”, “Joseph Fritzl” şi “Monstrul din Worcester”.

Fred Dinenage, MBE (Member of the British Empire), este gazdă TV şi prezentator de ştiri din Anglia. Dinenage a prezentat multe emisiuni printre care “Tell The Truth”, “How” şi continuarea “How 2”. Fred Dinenage este totodată un respectat prezentator de ştiri, moderând timp de mulţi ani ediţia din sud a “Meridian Tonight” pentru ITV Meridian, împreună cu Debbie Thrower. Pe lângă cariera în televiziune, Dinenage a scris mai multe cărţi, inclusiv autobiografiile “My Story” şi “Our Story”, pentru gemenii Kray, renumiţii gangsteri englezi. Fred este biograful oficial al fraţilor Kray şi un jurnalist ce a scris despre crime importante de peste 40 de ani. El ştie că, în cazul anumitor crime, mitul poate înlocui realitatea a ceea ce s-a întâmplat de fapt.

Crime & Investigation Network deschide uşile laboratoarelor de criminalistică, ale sălilor de judecată şi arhivele poliţiei, descoperind adevărul din spatele celor mai scandaloase crime. Televiziunea CI este disponibilă pe poziţia 305 a telecomenzii UPC, în abonamentul Maxim HD TV.

Crime & Investigation Network ajunge în peste 50 milioane de case, din mai mult de 100 de ţări, cu conţinut tradus în 17 limbi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: